Noua noastră prietenă, Camelia Manea, despre care am mai scris aici, ne-a dus, simbolic, pe vîrful Kilimanjaro. Într-o expediție începută pe 10 februarie și care se va încheia în 28 cînd marea alpinistă se va întoarce în țară, Camelia a mai demonstrat o dată că dacă îți dorești ceva cu adevărat, reușești. În cazul nostru, ne-am dorit să ajungem cu ajutorul rucsacului ei pe Kilimanjaro, și am reușit.
Am primit un semi-mail de la Camelia (în sensul în care ne-a parvenit via Mihai Vasile), din care spicuiesc, pentru voi, cele mai importante și totodată cele mai impresionante pasaje.
Despre Zanzibar
„Şi acum, în Zanzibar, e un noroc că am scăpat un pic la Internet şi putem comunica.
Mă întorc pe 28, cu o cursa de Qatar, la ora 12.20 sau 12.40 – nu mai ştiu bine.
A fost mult, după Kili am fost în Bushmen’s Village, am vânat pasări, e triiiiiiiist tot ce-i acolo, n-au nici măcar ce mânca, vâneaza câte o pasăre şi o jupoaie aşa, de vie, în rest trăiesc din nişte frunze pe care le ronţăie toata ziua şi au proprietăţi halucinogene, unii au grave, vizibile carenţe de creştere şi sunt cam retardaţi, săracii – au ramas în total vreo 1500, cred ca-s pe cale de dispariţie datorita consangvinizarii, subnutriţiei, vieţii grele – dorm ca animalele, pe jos, pe nişte piei de vita tocite…
Apoi am vizitat tribul Datoga, au un trai mai interesant, sunt confecţioneri de bijuterii, chiar e frumos să poţi purta o brăţara sau un colier din cele făcute de ei, sunt faine, bronzul autentic arată superb la gâtul femeilor, sunt nişte oameni frumoşi, cu o constituţie fizică plăcută, poartă straie foarte draguţe, ne-am pozat cu femeile lor, sunt prietenoşi şi buni familisti, cresc vite, muncesc. Un prof. universitar din Japonia a petrecut 6 luni în mijlocul lor pentru a le studia limba, obiceiurile, stilul de viaţă…”
Despre durere
„În rest, fac tratament, aseară m-am dus la Medical Center, cam toţi albii au aceeaşi problemă ca a mea, adică o insolaţie profundă care duce la iritaţii ale tegumentelor şi pentru care doctorul îţi dă cremă cu sulfamidă… La fel a fost şi anul trecut. Mă bucur că am avut abilitatea să tratez fără urme arsurile de pe faţă datorate turei de Kilimanjaro! Totul e sub control. Mi-e un dor nebun de casa, tot am incercat să sun, să mai aflu câte ceva, reţelele mobile de aici nu sunt compatibile cu ce avem noi şi mă blochează la câteva secunde, ca să nu mai pomenesc de legăturile proaste, am aşteptat minute în şir să răspundă… mi-e dor de casa”.
Și un pic despre patriotism, înțeles bine.
Veşti? Ziceti orice, mor să aud ceva româneşte, parca m-am întors în timp cu sute de ani! Ce fain e să te naşti în România! Nu va injuraţi, bre, ţărişoara, ce va faceaţi dacă eraţi unul din cei 1500 de bushmen? Specie pe cale de dispariţie…
Salutări de la polul căldurilor tropicale. La întoarcere mă duc la schi, am zis!”
Gânduri alese,
Camelia
PS Te așteptăm cu brațele deschise, Camelia, vrem pozele cu care să ne mândrim că „am fost” pe Kilimanjaro
Ovidiu Blag
1 comment
Cred că postarea asta nu se bucură de nici un comentariu pentru că toţi ne înjurăm ţara. E de gîndit. Felicitări doamnei şi bravo Ovidiu, sau .ro sau Kilimanjaro sau cum te cheamă!