Ieri am revăzut un documentar din seria „Memorialul durerii”, despre Doina Cornea.
M-am cutremurat, a cîta oară, auzind cîte a pățit această doamnă. Lăsăm politica la o parte, vorbim despre umilință: Doina Cornea a fost bătută cu pumnii și picioarele în propria ei curte, de către milițieni. Căzută fiind, primea șuturi și auzea rostite printre dinți cuvinte de genul: „Na, ca să îți bați mințile în cap”.
A fost bătută la miliție, a primit 5 palme și apoi, la ieșire, un picior în fund sănătos, care a catapultat-o, pe hol, în brațele unui alt milițian, care a mai smotocit-o și ăla un pic, înainte să îi dea drumul.
Doina Cornea a fost scuipată, înjurată și agresată pe stradă, chipurile de către cetățenii revoltați ai vremii, riscînd la fiecare ieșire din casă (atunci cînd îi era permis să iasă) să fie lovită.
Doina Cornea nu umbla pe străzile largi, circulate, de frică să nu o împingă cineva în fața vreunei mașini. Toate acestea pentru că a luat atitudine față de un regim totalitar.
Se spune că puțin exercițiu al umilinței nu strică nimănui. Dar parcă Doinei Cornea i s-a întîmplat mai mult decît atît.
Poate că nu e cel mai potrivit moment al zilei să vorbim despre asta, nu? Haideți să ne întoarcem la Blejnar al nostru, să ne vedem de Iri și de Moni și să lăsăm fantomele trecutului cu ale lor. Nu are rost să bulversăm această societate așezată acum pe alte baze, pe respectul pentru cetățeni, pe civism, pe recunoașterea adevăratelor valori. Ce a fost a fost, acum e altfel, e mult mai bine, nu?
4 comentarii
Doina Cornea…Moni si Irinel Columbeanu. Parcă nici nu fac parte din acelaşi dar al vieţii, numit Om.
Cuvintele se rup şi nici nu-şi mai găsesc sensul.
Cu drag, Camelia
Bravo, eu l-am văzut în reluare azi şi am vrut să scriu despre el. Uite ce-nseamnă să fii un sportiv care se trezeşte de diminineaţă versus o sedentară care se mişcă-n…reluare. Mă voi întoarce demn la subiectele mele şi reiterez: îmi place de noi, ce bine că ne-am/i adunat!
doua doamne, mersi
Salutare! Memorialul durerii este difuzat la ore imposibile, tocmai pentru a nu fi urmarit.Apropos: parca se discuta acum cativa ani despre o materie in scoli care sa arate ceea ce-a insemnat comunismul….Mai stiti ceva?