Standul Horezu de la Târgul de Turism al României
“Week-endul acesta n-am să mai mizez pe mişcare, ci pe senzaţie! Nu mai merg la munte, mă duc la ROMEXPO să văd expoziţia de turism…” – mă gândeam eu aşa, fără să stau mult pe gânduri şi am alcătuit rapid şi ”echipa” de patru fete care să ne reprezinte la stand. De obicei, nu prea-mi arde de ghiduşii, aşa că, îndată ce am scăpat de cursurile la Slatina, am şi împachetat, iar în zori am pornit-o repede spre Bucureşti.
Argilă vie, nefrământată… culori brute, din plante, care vor da farfuriilor şi blidelor de lut contururi şi modele uimitoare, unice… două mâini iscusite care decorează smalţul alb-gălbui cu o candoare incredibilă! … Şi o mulţime de ochişori curioşi privind când la roata care se-nvârteşte necontenit, când la mâna care adaugă culoare şi formă lutului însufleţit dintr-o dată…
Eu credeam că am venit la un banal “Târg de Turism” – Târgul de Turism al României, ediţia XXV, când – iată-mă! – am nimerit în “Capitala Ceramicii Româneşti” – Horezu!
De aici, din satul Olari, începe drumul ceramicii de Horezu
Când i-am văzut pe hurezeni, cu covoarele şi împletiturile lor, cu toate ulcelele şi farfurioarele înşirate soldăţeşte la primul stand din dreapta (primul – la propriu – dintre toate standurile rezervate culturii tradiţionale!) mi-am lăsat deoparte toate fericirile şi nefericirile şi m-am bucurat ca un copil de tot ce văd! Cum să nu te bucuri după coşmarul unui drum prin Bucureşti? Claxoane, denivelări, nervi, semafoare, pietoni traversând haotic, nervi…, parcări sufocante… Uuuuf! Bine c-am ajuns! Aici, regăsesc – simbolic – însuşi sufletul satului, cu tot ce-i mai frumos şi mai curat în el: roata olarului – simbolul devenirii noastre necontenite şi al modelării interioare, costumul popular, cu ie şi poale – bucuria de a te înveşmânta frumos, cu lucrul făcut de mâinile tale…, ulciorul – simbolul apei neîncepute, dar şi al curgerii implacabile a timpului şi… zâmbetul unor oameni pe care nu-i pot uita! Oamenii întreabă de Horezu pentru că ştiu de “Cocoşul de Hurezi”, pentru că vor să vină cu copiii la atelierele olarilor, ca să-i ajute să înţeleagă cum se naşte idila dintre lutul proaspăt şi mâinile fermecate ale modelatorului…
Elevi şi profesori...
“– Când prezinţi un obiect, trebuie să-l îmbraci într-o poveste”, zice ‘Nea Fane, adică Ştefan Rachieru, omul care-ţi citeşte în priviri şi pe buze şi care a adus de-acasă, cu mândrie, şervetul pe care l-a purtat când era ginerică… Oooo, ce vremuri mai erau pe-atunci! Cum ştiau oamenii să petreacă! Are har ‘Nea Fane când începe să depene povestea lutului, când explică aşa, bătrâneşte, cum să combini culorile, cum să alegi între mai multe motive: coada de păun, peştii, şarpele, pomul vieţii, rămurica de brad, frunza, soarele… Eeeeei, e totul un meşteşug… şi modelul curge în ritmul cum simţim noi viaţa, uneori pana de gâscă trece sprinţar peste umerii farfuriei şi modelul e vesel, e plin de înţelesuri şi atrage ca un diamante în noroi; alteori, parcă pana zăboveşte pe marginile ulcelei, stă să-şi aleagă conturul, iar dungile sunt mai mari şi mai adânci, că şi necazurile-s multe şi sapă adânc…
Lutul frământat e creaţie, trăire, emoţie, subtilitate – ochi fin şi mână dibace! Olăritul e-o îndeletnicire străveche, care coboară în timp până acum 8.000 de ani. Noi, românii, îl moştenim de la daco-geţi, ale căror motive şi simboluri care au atins apogeul creaţiei în secolele IV-III î.e.n. s-au transmis până astăzi – forma vaselor, coloritul, armonia simbolurilor, mesajul ancestral…
Eufrosina Vicşoreanu, mesterul popular ceramist, care împreună cu soţul ei Victor Vicşoreanu, acum decedat, a fost părintele Cocoşului de Hurezi
Ceramica smălţuită, elaborată astăzi la Horezu, are un puternic caracter unitar, datorită formei, tehnicilor de lucru folosite, coloritului specific şi decoraţiunilor unice, care au adăugat moştenirii străvechi a geţilor şi tradiţia ceramicii bizantine de lux.
Nu e uşor să fii olar – e nevoie de putere, de braţe vânjoase, de multă îndemânare, dar şi de cunoştinţe temeinice şi de un simţ artistic înnăscut. Argila se extrage din filoane speciale – Horezu e celebru pentru lutul roşcat, cu o cromatică individuală, nemaiîntâlnit prin alte părţi (se spune că noi moştenim ceramica roşie de la romani). Lutul brut este lăsat să se dospească şi e frământat cu mâinile sau cu picioarele sau cu un ciocan mare, de lemn, în timp ce se omogenizează cu apă. Apoi, pasta obţinută se curăţă de corpurile străine, prin tăierea în felii subţiri, cu o sârmă tare sau cu o lamă metalică. Acestea sunt doar operaţiile preliminare. De la bulgărele de lut până la vasul ceramic e-o poveste lungă, pe care cei mai vechi meşteri olari o trăiesc de fiecare dată altfel, modelând în caolin toate visele, toate ofurile, speranţele sau disperările lor de oameni încercaţi, obişnuiţi cu greul, dar şi căliţi după ai şi ani de muncă în surdină…
Modelarea vasului din lut cere multă răbdare, pricepere, stăpânirea la perfecţie a tehnicii de încrustare şi viteză mare, altfel lutul se usucă înainte de a lua forma dorită. După modelare, vasele stau la uscat câteva zile şi se încarcă de sufletul soarelui, apoi sunt decorate cu motive specifice. Toate culorile folosite sunt naturale, obiectele astfel obţinute fiind 100% ecologice. Sub aspect artistic, ceramica de Horezu se caracterizează prin tricromie: folosirea nuanţelor de cărămiziu, verde şi albastru pe un fond smălţuit, alb-gălbui. Culoarea verde se obţine prin arderea cuprului în cuptor. Ruseala (nuanţa de ocru-cărămiziu) provine dintr-un lut impregnat cu oxid de fier, în proporţia dorită, albul se obţine din piatra de var, de la munte, arsă şi pisată. Toate au un rost şi, dacă n-ar fi bine armonizate, obiectul şi-ar pierde farmecul său de neuitat.
Ceramica de Horezu este valoroasă mai ales datorită varietăţii sale tematice, de inspiraţie zoomorfă (cocoşul, coada de păun), vegetală (pomul vieţii, spicele de grâu, frunzuliţele, bobocii de trandafir, vrejurile) sau geometrică (cercuri, spirale, linii concentrice). Puteţi vedea o selecţie de modele ilustrative aici.
În casa muzeu a familiei Vicşoreanu
Emblematic este, desigur, cocoşul de Hurezi. Cântecul cocoşului înseamnă enorm pentru mentalul colectiv: fiind încărcat de simboluri ancestrale, el indică izbânda luminii, a soarelui, asupra întunericului şi a nopţii. În plan psihologic, momentul acesta unic, “la cântatul cocoşilor”, înseamnă şi credinţa în reînvierea sufletului şi trecerea sa spre nemurire. Tot cântecul cocoşului din revărsatul zorilor are şi o semnificaţie creştină, la fel ca toate celelalte simboluri de inspiraţie zoomorfă folosite de meşterii olari: şarpele, peştii, porumbelul… Semnele sacre încrustate în lut frapează prin simplitate şi armonia culorilor, care nu împărtăşesc nimic din coloritul ostentativ al kitch-urilor turistice cu piticuţi şi Albe ca Zăpada…
Acum chiar e tăcere deplină lângă roata olarului… Două mâini iscusite decorează farfurioarele cu cornul de vacă terminat în pană de gâscă, realizând desene unice, de o fineţe rară. În timpul acesta, câteva perechi de ochişori curioşi privesc ţintă la roata care se-nvârteşte necontenit… Iar lutul moale capătă viaţă, se însufleţeşte şi străluceşte suav în culorile naturii… Pentru micuţii care vor să imortalizeze momentul, farfurioarele primesc pe loc nume de copil: Daniel, Mădălina, Gabriel, Măriuca sau Dragoş…
Ovidiu Blag, ambasadorul zonei Horezu la Cluj
“– Când organizaţi un atelier pentru copii la Horezu?”, întreabă una dintre mămici. Este bucuria pe care “Capitala Ceramicii Româneşti” le-o rezervă copiilor în vacanţă.
Autenticul acestor piese-unicat le-a făcut să spargă cu uşurinţă graniţele anonimatului şi să primească recunoaştere internaţională. “Cucoşul de Hurezi” este un brand, Horezu este destinaţie UNESCO, micuţul cătun atestat pentru prima dată în zapisurile de la Râmnic de la 1487, de către Voievodul Vlad Călugărul este acum destinaţie turistică de excelenţă, iar din 5 iunie 2010, primarul Constantin Niţu a pus şi bazele „Asociaţiei Europene a Centrelor de Ceramică Populară” împreună cu omologii săi din Franţa, Italia şi Spania. Jos pălăria, stimaţi conaţionali! Pe 29 aprilie 2011, de Izvorul Tămăduirii, se va inaugura ineditul târg “Izvorul Tămăduirii – izvor de tradiţie şi meşteşug”. Dacă ne… primiţi, venim şi noi să cinstim un păhăruţ de vin şi să admirăm ceramica dvs. Unică şi consfinţim pactul încheiat la târgul de turism, prin care l-am declarat pe Ovidiu Blag “Ambasador al Horezului la Cluj”. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
9 comentarii
Da, am ajuns ambasador al Horezului, numit chiar de primarul de acolo. A fost o experienta: domnișoara din imagine a făcut, in 5 minute, un vas perfect, pe care mi l-a dat cadou personalizat. A fost o experienta, intr-adevar.
Sigur nu e vorba de nişte sfori? Vasul este smălţuit sau … mituit?
Dincolo de glumă, mă bucur că se vorbeşte şi-n Ardeal despre horzu şi arta de pe dealurile subcarpatice.
Notă: sfoara este instrumentul cu care se taie legătura dintre obiect şi masa ceramistului. Mi te-am lămurit? A propos de mituire.
Ovi, dragă, te-au numit horezenii ambasador în imperiu?! foarte tare! 🙂 vezi că de-acum ai de lucru: musai să dezvolţi axa prieteniei Korond-Horezu. 😀
asta e tare de tot
nu te râde că nu-i de râs. eu zic să-ţi iei în serios postu’. că dacă nu tu, atunci cine?
Acest articol, pentru care mulţumim autoarei, vine exact când trebuie şi reprezintă o încununare a tuturor eforturilor noastre de a promova cât mai bine şi mai real plaiurile minunate ale Horezului, împreună cu ceramica sa unică şi valoroasă.
Aici la Horezu se regăseşte însuşi sufletul satului cu tot ce-i mai frumos şi mai curat în el: roata olarului-simbolul devenirii noastre necontenite şi al modelării interioare, costumul popular, cu ie si maramă – bucuria de a te înveşmânta frumos şi… zâmbetul unor oameni pe care nu-i poţi uita nicicând.
Tocmai de aceea articolul de faţă creionează, datorita ţie CAMELIA MANEA, o parte din munca noastră, o parte din dragostea noastră pentru minunata zona în care trăim şi pe care vrem s-o promovăm în toată mareţia şi strălucirea ei!
Îţi mulţumim Camelia şi aprinde cât mai multe flăcari de iubire pentru această „ROMÂNIE PITOREASCĂ”!
Mi-am facut datoria de jurnalist, în spiritul obiectivităţii, am spus ce am simtit despre lucruri pe care le-am cunoscut aşa cum sunt.
Fapt este că la Horezu am întâlnit o zonă plină de spiritualitate, iar oamenii „sfinţesc locul”, cu adevărat. Consider că e un privilegiu pentru mine să găsesc timp ca să particip la festivalurile şi expoziţiile dvs.
Am scris articolul acesta cu multă consideraţie, pentru ceea ce sunteţi, voi toţi, hurezenii!
[…] M.D.R.T. Ceramica de Horezu – spiritul lutului Obiceiuri româneşti — 11 iunie 2012 Întâlnirea mea cu ceramica de Horezu este întotdeauna o poveste fascinantă despre nişte mâini vrăjite care modelează lutul migălos şi-i dau forme incredibile după un îndelung ritual al prelucrării şi arderii în cuptor – simbol ancestral al purificării! N-am să reiau povestea lutului ars, pentru că am mai spus-o şi cu alte prilejuri şi chiar îmi vin în minte momente plăcute, când am trăit emoţia de a înţelege spiritul lutului, esenţa miraculoasă a unui boţ de pământ care capătă viaţă datorită unor mâini fermecate… Citeste aici si aici […]
[…] unui boţ de pământ care capătă viaţă datorită unor mâini fermecate… Citeste aici si aici Anul acesta am acceptat invitaţia de a participa la a 42-a ediţie a ”Cocoşului de Hurez” […]