Tocmai am încheiat un dialog cam de vreo 20 de minute cu un domn de la UPC. M-a sunat să mă întrebe despre serviciile UPC (m-a luat de departe), ca să ajungem să vorbim mai la concret spre final.
E ca în expresia aia conform căreia omul știa că eu știu că el știe că eu știu de ce m-a sunat de fapt. Și am ajuns așa: eu să îi spun că în 3o august UPC-ul nu a funcționat între 12-14.30 iar el să se uite în registrele lui de acolo și să îmi confirme că am avut dreptate. Apoi să îmi confirme că și în 3 septembrie a fost o întrerupere de o oră și jumătate și în principal să îmi cam dea dreptate în tot ce spuneam (inclusiv la partea cu scrisorelele în care sînt informat că trebuie să plătesc la termen factura dar nu sînt informat despre întreruperile UPC-nici măcar a doua sau a treia zi după eveniment).
Una peste alta, ca să rezum, omul a fost foarte civilizat, l-aș propune chiar pentru postul de PR la UPC (deși am înțeles că el lucrează la suportul tehnic). Uite așa, cu un pic de scris de la mine, cu un pic de sesizări de la voi, poate reușim să schimbăm modul de operare (ca să folosesc și unul dintre puținii termeni tehnici pe care îi cunosc) al celor care ne umflă banii dar ne și lasă de multe ori cu buzele umflate.