Să vă spun un lucru care mă impresionează cu adevărat. Deocamdată vă spun unul, apoi, cine știe, poate vă mai spun și altele, că tot ne-am împrietenit…M-am hotărît să vi-l spun azi, după ce am văzut episodul acesta pe stradă…
Mergeam cu mașina, pe Oașului. Voi să nu faceți prostia asta, încă, pentru că e destul de periculos pe acolo.
Și, la intersecția aceea de după Terapia, dădeau să treacă strada (prin loc nepermis, dar asta nu are nici o importanță în economia relatării de față, așa că treceți ușor peste acest amănunt) două femei. Una tînără de tot, iar cealaltă, probabil mama primeia, să fi avut 40 de ani. Amîndouă erau îmbrăcate sărăcăcios iar pe mamă se vedeau urmele necazurilor pe care cu siguranță i le provoacă vremurile. Cea tînără era și ea muncită, dar avea un licăr special în privire. De bunătate, aș spune.
Bine, toate astea să fi durat 10 secunde, contactul meu vizual cu ele, doar eu încetinesc acum intenționat ritmul…
Așa: și amîndouă aveau bagaje. Cumpărături. Probabil de la Real. Dar, și de aici puteți fi un pic mai atenți, cea tînără avea în mînă o floare. O floare din asta, în ghiveci, o crăciuniță. Mare, frumoasă-foc, ca ea, ca și tînăra.
Deci, tabloul: două femei care o duc greu, cumpărături obișnuite, dar și o floare. De care cea tînără avea grijă, o ținea ca pe un dar prețios.
Ăsta e unul dintre lucrurile care mă impresionează: cînd un om sărac găsește că nu e lipsit de importanță să își cumpere o floare.
Gata, am plecat.