Raimonda și Tania mi-au propus această poveste, în consecință i-am spus celei dintîi să o pună în operă, în sensul în care cîteva rînduri din partea ei sînt sigură că vă vor motiva. Mi-a plăcut ideea și văzînd că foarte mulți clujeni fac ceva pentru alții în aceste zile (un curent pe care îl salut), mi-am zis că încercarea moarte n-are. Așadar, propunerea Raimondei:
GENERÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre oameni) Care este predispus să ajute pe alții în mod dezinteresat; darnic; mărinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește înalte calități morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizează prin fertilitate sporită; care dă recoltă bogată; mănos; roditor. /<fr. généreux, lat. Generosus
Sunt convinsă că fiecare dintre voi e caracterizat de acest cuvânt, şi că, într-o formă sau alta, sunteţi implicaţi în proiectele comunităţii noastre, dar, aş vrea să vă provoc să facem ceva împreună. Ceva ce am început eu, dar mi-ar plăcea să ne implicăm toţi PMOB-iştii.
Cu alte cuvinte, Nepoţi de Crăciun este un proiect pe care l-am urmărit de la prima “ediţie” şi care îmi place foarte mult, poate şi pentru că am avut o copilărie fără bunici. Anul acesta am decis să mă implic altfel, şi, împreună cu Tania (pe care o cunoaşteţi tot de pe aici, din postările lui Ovidiu), am confecţionat şi scris 100 de felicitări care vor ajunge la bunicii fără nepoţi.
Şi pentru că iniţiatorii proiectului vor ca în acest an să aducă puţină bucurie în sufletele a 1000 de bunici, m-am gândit să ne organizăm şi noi sâmbăta viitoare şi să adunăm, dacă nu putem 100 de cadouri, măcar să ne apropiem de această cifră.
Tot ce vreţi să aflaţi despre acest proiect găsiti pe http://nepotidecraciun.ro/
Deci, ce ziceţi? Ne vedem sâmbăta viitoare la Polus, la un ceai/cafea? Cam în intervalul de timp în care se pot lăsa cadourile pentru bătrânei J
PS. Nu ştiu cât de convingătoare au fost vorbele mele, dar mă bazez pe Ovidiu să mă completeze J
PS.1 Poate dacă dăm dovadă că suntem aşa cum spune punctul 1) din definiţie, vom deveni, dacă nu cum spune la punctual 2), măcar ca la 3)
(un text de Raimonda Boian)
PS
Propun să ne organizăm. Prin mesaje pe facebook, deocamdată.
4 comentarii
eu ma inscriu
Uau!
Nu pot decat sa va spun multumesc in numele bunicutilor!
Ne vedem, cel mai tarziu, in 14 la Polus.
[…] PMOB-istilor, care vor aduce 100 de cadouri si 100 de felicitari, vom reusi! […]
[…] PMOB-istilor, care au adus cadouri si felicitari! […]