Monica Niculescu, Florin Mergea, Horia Tecău și Raluca Olaru sînt fericiții zilei de azi de la Australian Open. Cu toții s-au calificat mai departe, Monica Niculescu chiar în turul al treilea.
Monica Niculescu a făcut un meci excelent în turul doi, în compania Sabinei Lisicki (Germania, numărul 15 mondial, antrenată de Martina Hingis). Meciul s-a transmis live pe Eurosport iar cei care s-au trezit la 2 noaptea pentru a-l urmări au avut ce vedea.
După cum a început meciul, cu Sabine care nu făcea nici un cadou, se părea că va fi doar o formalitate pentru nemțoaică să cîștige. Dar în setul secund a apărut o altă Niculescu, mult mai hotărîtă și cu o ambiție suplimentară de a pune în teren toate mingile. Acest lucru se pare a descumpănit-o pe nemțoaică iar apoi a chiar exasperat-o, aceasta necenzurîndu-se și manifestîndu-se pe măsură atunci cînd pierdea minge după minge. Niculescu a luat setul secund, 6-2. În setul al treilea Lisicki a condus cu 1-0 și a avut 40-15 pe serviciul Monicăi. Dar și din aceasta situație a ieșit Monica, a pus stăpînire pe joc și a cîștigat cu 6-2 și decisivul. Victorie mare, bani pe măsură, aproximativ 70.000 de dolari.
Meciul lui Mergea din primul tur al probei de dublu, alături de austriacul Oliver Marach, a fost și el unul pe care l-am urmărit cu mari emoții, asta mai ales în setul secund. În prima manșă Gonzalez și Lipsky (Mexic-SUA, favoriții 16) nu au apucat să vadă prea multe și s-a terminat 6-3 pentru Mergea și Marach. În setul secund s-a mers cap la cap pînă la 6-6, s-a intrat în tie-break și aici „ai noștri”au avut 5-0. Adversarii au venit însă la 5-5, a fost 6-6, pentru ca apoi Mergea și Marach să cîștige cu 8-6 și să se califice în turul secund.
A treia bucurie ne-a venit de la Horia Tecău, cel care alături de Jean Julien Rojer nu reușise nici o victorie de cînd au hotărît să joace împreună. Bine că acest lucru s-a întîmplat la Australian Open însă, 6-2, 7-5 cu Gabashvili și Kukushin. În setul secund Tecău și Rojer au fost mai tot timpul conduși, dar au găsit resurse, au întors și au cîștigat.
Raluca Olaru, specializată în proba de dublu, a cîștigat și ea la debutul pe tablou (alături de americanca Lepchenko, 6-2, 6-4 în compania niponelor Aoyama și Doi.
Din păcate, deși începuseră bine, Halep și Cadanțu au pierdut partida lor de dublu, 6-2, 3-6, 2-6 cu Peschke și Srebotnik (Cehia-Slovenia), favoritele numărul 4.