Înainte să citiți cronica Raimondei, dăm un pic din casă: una dintre cele mai mari pedepse în ultima vreme e în jurul poveștii cu cine scrie cronica. Și cum azi am lăsat povestea în aer, avem două cronici. Dar nu-i bai, pentru că avem poze de la repriza a treia, pe care nu le-am pus în primul text, dar pe care vi le oferim acum. Și acum, cronica Raimondei:
„Vine primăvara. Se simte în aer, se vede pe stradă, scrie şi pe facebook. Şi apar migrenele. Şi când se întâmplă asta, mai bine stai acasă, pentru că eşti supărăcios. Vă spun din experienţă.
Sâmbăta asta, ultima din februarie, ne-am adunat la teren un număr impar de oameni.Exact cum e mai nasol. Au lipsit, motivat, fraţii Bar; a lipsit şi Arthur, dar au ajuns Călin Ilea şi Marius Mureşan, iar cu ceva întârziere Zăvă.
Primul meci a început în formula: Blag, Rus, Cristea şi subsemnata, împotriva echipei formată din Ilea, Miclăuş, Tebu şi Mureşan. Înainte de jumătatea partidei, a ajuns şi Zăvă, astfel că el a intrat în locul meu, iar eu am trecut în echipa cealaltă. Asta pentru că eu sunt veriga slabă a grupului, ştiu, şi uneori e frustrant. Dar e o stare pe care mi-o asum, chiar dacă uneori nu reuşesc să controlez sentimental, şi răbufnesc.
Şi pentru am anunţat încă de săptămâna trecută că nu mai scriu cronica, nu m-am obosit să ţin scorul, asta şi pentru că pe mine, personal, chiar nu mă interesează cine şi la ce scor câştigă.
Motivaţia ieşitului din casă, în fiecare sâmbătă dimineaţă, sint mişcarea şi întâlnirea cu oameni faini. Restul sunt detalii neînsemnate. Oricum, până seara, mă îndoiesc că mai contează statisticile meciurilor, în schimb atmosfera rămâne în minte ceva mai mult. Cel puţin în cazul meu.
Repriza a treia s-a consumat la Sportul, cu cafea şi omletă, ca de obicei, şi poveşti.
Nu v-am spus nimic despre Pilonul 3 din titlu? A fost strategia echipei lui Blag, sau mai bine zis strigătul lor de luptă: Vine Pilonul 3! Aşteaptă Pilonul 3!
Să aveţi o primăvară frumoasă!