Printre lucrurile care mi se pare cel puțin ciudate sînt și cele în care apare cuvîntul „sfat”. Poate și pentru că sună ciudat: sfătuiesc…
După aia: ce naiba înseamnă să îl sfătuiești pe nu-știu-cine?
Adică se pornește de la premisa că ai mai pățit chestii din astea, așa că hai să dăm sfaturi?
Am întîlnit și situații senzaționale în care unul vine la celălalt și îi spune așa:
-Uite ce am pățit, ce mă sfătuiești?
Și ăla îi spune așa:
-Cred că ar trebui să te sfătuiești, în cazul ăsta, cu…
Sfătuitorul ăsta, oricare ar fi el, cred că e o persoană foarte inteligentă, sincer.
Să știe el mereu ce să te sfătuiască, asta mi se pare chiar fenomenal.
Mă și mir cum naiba nu există o meserie, ca mediatorul, de exemplu…
-Ce faci, cu ce te ocupi?
-Ce să fac, sînt sfătuitor…
-A, foarte mișto…
