Asociația Vechiul Cluj a lansat astăzi ghidul turistic „Re-descoperim Clujul – un periplu reconfortant prin orașul de pe Someșul Mic”, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. A fost o dimineață minunată, o sală plină și clujeni foarte interesați de un adevărat act cultural ce s-a desfășurat într-un cadru extrem de plăcut.
Felicitări merită toți cei care au făcut posibilă tipărirea unei asemenea cărți de căpătîi, un ghid util care nu ar trebui să lipsească niciunui clujean care se respectă.
La această lansare au vorbit, pe lîngă autorul ghidului (profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici)
Vasile George Dâncu, director la Editura Şcoala Ardeleană, Sebastian-Iacob Moga, președintele Asociației „Vechiul Cluj” și Tudor Salagean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Fiecare dintre ei a vorbit despre importanța cunoașterii orașului, mai cu seamă de către locuitorii lui, dar aceștia au subliniat și cît de important este un asemenea ghid pentru cei care vizitează Clujul.
Ghidul este o reflectare a celor șase trasee imaginate și puse în aplicare în anul 2016 de către profesorul Bogosavlievici alături de cei interesați, toate avînd loc în principal pe străzile din centrul orașului.
Personal am avut o bucurie suplimentară dat fiind faptul că îl cunosc de multă vreme pe Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și mi-am amintit cîte lecții de istorie am primit de la el în cele mai neobișnuite locuri. Cele mai multe erau cele de la bazinul din Babeș unde într-o vreme ne întîlneam cu regularitate. Pasiunea acestui domn pentru istorie și pentru oraș l-au propulsat pe deplin meritat pe un piedestal al adevăraților clujeni, care își cunosc istoria și își iubesc orașul în mod necondiționat. M-am bucurat pentru el, mai cu seamă că statutul dascălului român a suferit destul de mult în ultimii ani iar această reparație care se face în cazul său este una pe care ar merita-o toți cei din această breaslă care fac lucrurile cu pasiune.
Cei aproape 200 de clujeni prezenți au format la final o imensă coadă pentru a primi autografe din partea autorului, operațiune care s-a întins pe parcursul unei ore bune. Profesorul a avut răbdare, a schimbat vorbe cu fiecare dintre cei cărora le scria cîteva cuvinte pe carte iar lumea l-a privit cu o simpatie nedisimulată pentru felul său firesc de a fi dar mai ales pentru munca pe care a despus-o pentru ca acest ghid să aibă substanță.