S-a întâmplat, ce să zic. Și i-a prins nepregătiți pe majoritatea italienilor, adică toți italieni care nu au cel puțin 60 de ani. Asta pentru ca în ultimii 60 de ani Italia a fost tot timpul prezenta la campionatele mondiale.
Eu fiind obișnuit ca oricum, când are nevoie, echipa azzurra știa să câștige și să se califice, am rămas șocat. Recunosc că în ultimii ani, datorita obișnuintei de a merge la mondiale liniștiți, nu prea am urmărit echipa națională, care în sensul asta era deja plictisitoare, un deranj care înterupe campionatul. Ei bine, a venit momentul, pentru prima data în viața mea, de a urmări campionatele mondiale fare adrenalina de a urmări propria echipă.
Ventura și Tavecchio
Din România, deja au venit primele ajutoare, și cineva a încercat imediat să mă consoleze. Imediat mi-a scris Costi Mocanu: „Lasă Sergio, jucam amicala în iunie Italia-România. Va învățam noi cum e sa nu te califici, suntem profesori la asta…”.
Oricum, să fim serioși, nu e o tragedie. Din contra, ar putea fi o chestia pozitiva, în cazul în care se găsesc motivele dezastrului, și se incepe să se facă curățenie. Sunt multe, argumentele la care să ne întrebăm… De ce?
Să începem analizând jucători. În primul rând, eram obișnuiți să vedem tricoul albastru îmbrăcat de altcineva. Unde acționa Paolo Rossi, Altobelli, Vieri, sau Toni, a apărut un Immobile care intr-adevar… nu s-a mișcat deloc. Când aveam dubii între a alege Baggio, Del Piero sau Totti ni se părea o situație dificilă. Acum eram nehotărât între Gabbiadini, Belotti si Parolo. Toți jucători buni, respectabili, care oricum au dat impresia de a scoate tot ce aveau în ei. Dar… nu au talent și talentul face diferența, când situația e dificilă și trebuie găsita o soluție, cineva trebuie să scoată o magie.
Atunci, prima întrebare ar trebui să fie: de ce nu se mai nasc talente? Poate din cauza faptului ca în Italia majoritatea echipelor joaca cu străini. Mai ales echipe mari, unde e un miracol dacă vezi 3-4 italieni pe teren. E adevărat că sunt mai puțin scumpi străinii? E adevărat că nu mai are rost să investești în echipe de tineret? Poate, dar atunci cineva ar trebui să intervină. Exista o Federație, mi se pare. Se ocupa cu ceva?
Totuși, o echipa buna si competitiva se poate construi si fara jucatori de talent. Un exemplu foarte bun ni l-a dat Conte, care foarte recent, adica 2016, a stiut sa joace un campionat european din care Italia a iesit in sferturi dupa baraj la 11 metri cu Germania. Si a fost aplaudata.
Si atunci nu erau mari talente, dar din banca veneau idei de joc, strategii, motivații. Adică, tot ce un antrenor, sau selecționer, trebuie să facă. Lucrurile pentru care este plătit.
Ne uitam la ce făcea Ventura. Se plimba cu mâinile în buzunar, din când în când bătea din mâini și zicea „Dai ragazzi!”. Mi se pare un pic puțin pentru a lua 1.600.000 euro pe an, cu un contract până în anul 2020. De fapt, am văzut o echipă pusă aiurea pe teren, fără nici o idee de joc. Dovada că a bătut la limita și cu un pic de noroc echipe ca Macedonia, Albania, Israel, s-a scufundat bineînțeles cu Spania și nu a știut să dea nici măcar un gol cu Suedia în două meciuri.
Atunci, putem sa spunem ca a fost toata vina a lui Ventura? Saracu, el nu a stralucit nici o data in viata. Nu are un trecut de jucator, si ca antrenor nu a condus decat echipe modeste. Cum putea sa se impuna cu jucatori de nationala? Buffon, Chiellini, De Rossi, nu cred ca l-au bagat in seama.
Atunci , să ne uitam cine l-a pus acolo. Și aici, descoperim un personaj care se numește Tavecchio, și va pun aici o poza ca sa vedeți ce față deșteaptă are. Ar putea inspira un creator de desene animate.
Ca să fiu draguț, trebuie să spun ca din prima se vede ca este idiot. Un asemenea personaj care să fie director la Federația italiana de fotbal? Acum, nici aici nu spun ca el are toată vina, mai ales ca sincer nu cred ca el a luat toate deciziile. Arata mai mult a fi o marioneta. Dar cred că în jurul lui este sursa problemelor.
Îmi cer scuze dacă am scris lucrurile care într-un fel seamănă cu cele trăite de România în ultimi 20 de ani. Pe de alta parte, nu trebuie să nu recunoaștem ca semănăm. Poate ar trebui să învățam unii de la alții, sau mai bine spus… să nu învățam și să facem invers.
Conclud cu o mare dorință. Anul 2017 să reprezinte anul zero pentru fotbal italian și românesc, și acționând cu partea buna creierului, pe care îl avem dacă vrem, să jucam finala campionatului european din 2020. De ce râdeți, e interzis să ne punem obiectivele mari?
