Cred că ne mințim de fapt cu naționala asta. Unii ne explică simplu, că trebuie răbdare. Trebuie o reconstrucție. Că vin din urmă cei de la naționala lui Săndoi. Noi în schimb am văzut un portar, Lobonț, care poate număra pe degetele de la o mînă prezențele din teren ca titular la echipa de club și gafează în ultima vreme cît vrea el.
Am văzut un fundaș dreapta, pe Contra, care e de gașcă, prieten cu Chivu, cu Mutu, cu băieții vechi. Și are cu ceva peste 30 de ani, deci e de perspectivă. L-am văzut pe Rădoi, aproape de 30 de ani și care joacă la 30.000 de kilometri de casă, deci e în vizorul staff-ului mai mereu. E mijlocaș pe la el pe acolo pe la Al-Hilal, dar aici ocupă postul de fundaș central. Nu sare la cap, dar apoi declară că toți mai greșim, asta e viața. Îl mai avem și pe Raț, care vorbește din ce în ce mai bine la televizor, dar în teren e mai mult preocupat de tibiile adversarilor. A, și Tamaș, care șutează frumos la poartă de la 40 de metri. Apărarea mi se pare OK, vouă nu? Mie mi se pare de perspectivă. Una sumbră.
Atacul, ca să sărim peste mijloc, merge brici. Marica și Niculae sînt în regulă, joacă la echipe mari din Europa, dar la națională funcționează pe sistemul „fiți liniștiți, dacă apărarea nu ia gol, noi sigur nu marcăm”. Mijlocașii poartă greul, printre atîtea personalități din apărare și atac, de nici nu mai știu cui să paseze: fundașilor, sau vîrfurilor? Și uite așa stau pe tușă unul ca Bilașco, sau și mai rău, unii sînt chiar ignorați, precum Andrei Cristea.
Selecționerul în schimb arată bine. Spilcuit, puțin supărat pe ignoranții de inși care privesc jocul fără să îi înțeleagă esența pură, iritat că i se tot cer rezultate, cînd asta, în opinia lui, nu e esențial. Ba mai mult, unii îi vorbesc despre demisie, cînd el încă nu a apucat să își demonstreze valoarea, pentru că nu i se creează un climat propice. Și mai e ceva: jurnaliștii. O specie imposibilă, oameni fără căpătîi, care nu au jucat în viața lor dar își permit să scrie despre fotbal.
Aici se greșește fundamental. Jurnaliștii ar trebui să se abțină, sau să își îndrepte privirea spre lucruri la care se pricep: gătit, pescuit, croșetat. Despre fotbal să vorbească numai fotbaliștii. Așa cum știu ei. Cu subiect și predicat, ar fi totuși, de preferat. Să arate cam așa: “România-Albania, un meci frumos, între două echipe cu loturi valoroase, un spectacol fotbalistic total, în care au ieșit în evidență toți jucătorii. Scorul nici nu contează. Pînă la urmă e un simplu joc”. Și să semneze oamenii de fotbal. Oricare ar fi ei.
