Dimineaţă, ziua de douăjdoi, împărţit la doi aflăm luna: a unşpea. Noiembrie, cum ar veni.
Temperatura 8 grade Celsius. Punctul de rouă a dispărut din motive de îngheţ nocturn.
Piaţa Unirii, cu nea Matei Corvin deghizat în mumie egipteană.
Am treabă în zonă, e un punct obligatoriu de trecere.
Deodată, aud cimpoi. Sunet de cimpoi scoţian.
„Am luat-o razna”, îmi zic. „Cimpoi scoţian în Piaţa Unirii e ca urbanismul în Floreşti: nu există”. Dar văd că şi alţii se uită în jur, crezând acelaşi lucru despre ei înşişi.
Până la urmă îl văd. Are adidaşi, pantaloni, geacă, bască. Deloc scoţian. Ţine în braţe un cimpoi. Ăla da, e din acelaşi ingredient ca şi hagiss-ul, delicateţea scoţiană: burduf din burtă de oaie.
Nimeni nu dă doi bani pe el, în timp ce minunatele sonorităţi nord celtice se revarsă peste Piaţa Unirii. La „Scotland the brave” remarc o interpretare personală a pasajului final din fraza muzicală. O fi de vină creativitatea sau o mai slabă stăpânire a tehnicii intepretative, nu ştiu. Dar pe ansamblu e cumlye, adică beautifull în limba lui Ossian.
Intră în funcţiune un picamer. Aşa începe un duel între cimpoi şi utilaj. Ca la FânFest la Roşia Montană: scena revărsa nuş câţi kilowaţi din difuzoare, iar la margine un taraf moţesc cânta la sfidare. Cum necum, acoperea babilonia electrificată.
Idem aici, în piaţă. Inflexiunile aduse hăt, tocmai din Caledonia cea ceţoasă (că aşa-i mai ziceau romanii) acoperă dum-dum-ul compresorului.
Vorbim. Se confirmă: nu e mai scoţian ca restul americanilor. Se numeşte Brian Ogburn. A venit din Winnsboro, South Carolina, să împrăştie cuvântul Domnului printre noi.
Ce chestie: treaba asta s-a făcut deja acu’ 2000 de ani şi mai sînt unii care n-au aflat chestia. Globalizare, mă laşi.
Se apropie o fată. E din România. Surprize, surprize: tot baptistă. Da’ la templul Betel. Nu crecă reprezintă o capcană pentru neofiţi. Schema cu fete ultrafrumoase băgate la înaintare e patent al iehoviştilor. Nuş care e randamentu’ la convertiri.
Oricum, avem şi noi evreii mândria noastră şi nu ne lăsăm. Nu-i aşa, domnule B.?
Acasă la el, peste baltă, pastorul cântă la cimpoi şi-n templu. Iar aici în Piaţă a venit să cânte că aşa i-a venit. Cum le-ar veni altora să facă jogging. Realizez spontan că songurile din cimpoi cer foale serioase. Sport curat!
Ce am vrut să spun cu toate cele de mai sus? Că azi, 22 noiembrie, între orele 10.00- 12.00, în Piaţa Unirii s-a cântat muzică scoţiană. A fost frumos. Trecători în general indiferenţi. Probabil credeau că e un nebun. Asta exprimă destule.
Eu îi zic menestrelului: God bless you!
P.S. Nu-s sigur că cimpoiul ăla era din stomac de oaie. Dar făcea faţă onorabil.
2 comentarii
E BEAUTIFUL, domnu’Horatiu!
crecă ca a fost cumlye!