Pe versantul drept al Cheilor, chiar pe la mijlocul lor, o creastă zveltă, subţite ca o lamă de cuţit, impresionează, fără excepţie, pe turiştii care se plimbă pe poteca de la nivelul râului Hăşdate. Cei mai atenţi şi cu privirea mai ageră nu pot să nu observe în vârful crestei, o cruce mică, fragilă, care parcă stă să se prăbuşească la cea mai mică adiere de vânt. Ce s-o fi întâmplat de a fost ea pusă tocmai acolo sus, puţini ştiu.
Hans Gora, căci în memoria lui a fost înălţată crucea de pe Creasta Colţului Crăpat, era, probabil, un alpinist îndrăgostit de frumuseţea stâncilor şi de albastrul cerului. Sigur este că el a făcut parte din acea pleiadă de excelenţi căţărători care, prin anii ’50, explorau Cheile Turzii, deschizând multe dintre traseele alpine care au încântat, şi continuă să încânte, generaţii întregi de căţărători. Din păcate, pe 28 noiembrie 1953, într-o zi de toamnă târzie, viaţa lui s-a frânt undeva pe creasta despre care am vorbit şi care acum îi poartă numele.
Şi ce-i deosebit în asta?, o să mă întrebaţi; la noi, ca şi prin multe alte locuri, muntele mai păstrează lângă sufletul lui pe unul sau pe altul dintre cei care l-au iubit. Deosebit, poate unic pe meleagurile noastre, este faptul că de atunci şi până acum, în ultimul sfârşit de săptămână al lunii noiembrie, în Cheile Turzii, poţi să vezi alpinişti de toate vârstele ducând coroniţe de flori prinse pe rucsacuri şi acoperind crucea lui Hans Gora cu ele.
În 2007, când am avut plăcerea să particip şi eu la acest ceremonial, am observat şi altceva, lucru care, de obicei, scapă privirii turistului obişnuit. Am observat grupuri mici de oameni de munte îmbrăcaţi cu haine care acum par demodate, haine cu care, în anii tinereţii, ei se avântau să străbată pereţii verticali ai Cheilor Turzii şi nu numai. Priveşte-i atent, îmi spune prietenul meu Doru Iuga. Printre ei, aproape în fiecare an îl poţi vedea şi pe Alexandru Fülöp , coechipierul lui Hans Gora din acea zi tragică de 28 noiembrie 1953. Avea dreptate. Şi în 2007 domnul Fülöp a fost prezent la întâlnirea cu umbra prietenului de odinioară. Dar Hans Gora, să fi venit el singur? Mă îndoiesc. Deşi nu am avut cum să văd, vreau să cred că, măcar, Mişi Szalma şi Laci Halmagyi cei luaţi de avalanşă în Făgăraş sau Eme Sabin Doctor cel dispărut în Pietrele Doamnei pe când făcea un rapel, l-au însoţit până lângă iubiţii lor pereţi din Cheile Turzii.
Dacă aveţi curiozitatea să mergeţi sâmbătă în Chei, să nu vă aşteptaţi să vedeţi concursuri, oameni care aleargă pe pereţi, spectatori privindu-i cu inima strânsă şi festivităţi de premiere. Sâmbătă este ziua în care sufletele marilor alpinişti hălăduiesc prin Cheile Turzii. Sâmbătă este Întâlnirea Umbrelor!
9 comentarii
Muklţumesc. Vom încerca (eu şi Ulise, evident!) să mergem sâmbătă ori duminică la Chei!
De la Doru Iuga am aflat câteva repere ale desfăşurării Memorialului Hans Gora din acest weekend:
Sâmbătă dimineaţa se va pune o cruce în memoria lui Ilie Humiţă, alpinistul care, pe 4 septembrie 2010, s-a prăbuşit în nefiinţă în timpul unui rapel făcut de pe Colţul Sanşil.
Sâmbătă seara se va ţine un moment de reculegere în memoria alpiniştilor dispăruţi dintre noi. Apoi este programată o proiecţie pe treasa cabanei Cheile Turzii. Se va prezenta un film despre Peretele Nordic al Eigerului, dar şi multe fotografii cu şi despre Iliuţă, lista prezentărilor rămânând deschisă.
Duminică, dacă timpul va permite, se va parcurge traseul Creasta Colţului Crăpat-Hans Gora (3B) şi se va pune o coroniţă de flori la crucea din vârf, aşa cum este obiceiul de zeci şi zeci de ani. Tot duminică participanţii se pot întâlni pe poteca ce străbate Cheile Turzii cu veterani ai alpinismului clujean. Mai mult ca sigur că pe acolo se va afla domnul Kovacs Gheorghe. Cei mai norocoşi poate că-l vor întâlni şi că vor schimba câteva vorbe despre Hans Gora cu vechiul şi statornicul lui prieten, Fülöp Alexandru.
Simbolic, după Memorialul Hans Gora, sezonul de căţărate din Cheile Turzii se încheie.
Frumoas articol, Mihai! Tare mult trebuie sa mai iubiti voi muntii, ca sa le iertati jertfele. E impresionant ca nu ii uitati pe cei impatimiti de munte si ramasi tineri alaturi de el!
Sorina
Multumesc de apreciere Sorina. Mă bucur foarte mult că îmi citeşti textele chiar şi din îndepărtata (de noi) Canadă. Există în lumea montaniarzilor cel puţin două feluri de a vedea relaţia om-munte. Uni îl consideră un duşman care trebuie „atacat”, „asediat”, „cucerit”. Alţii îl văd ca pe un prieten cu care poţi să interacţionezi, un prieten pe care-l poţi iubi, un prieten lângă care poţi să rămîi o veşnicie. Probabil din această categorie au făcut parte şi alpiniştii, plecaţi dintre noi, despre care am vorbit în text.
Foarte de-acord: muntele îţi poate fi duşman, dacă îl ataci. Dacă îl consideri prieten, îţi dezvăluie minunăţii demne de poveştile şi basmele depănate de bunici. Poţi vedea cum arată „tărâmul celălalt”, urme de balauri, florile Cosânzenei şi piesajele pe care îşi odihneşte Făt Frumos ochii, înaintea viitoarelor sale bătălii.
Cu acordul autorului, am preluat articolul şi poate fi citit pe un blog unde „hălăduirea pe coclauri”, de câmp ori de stâncă, este temă principală!
http://zamfirpop.wordpress.com/2010/11/26/memorialul-hans-gora-la-cheile-turzii
[…] am promis Părintelui Stareţ de la Mănăstirea Măgina că îl voi vizita în curând, pentru că Memorialul Hans Gora se va desfăşura la Cheile Turzii pe la sfârşitul lui noiembrie, … Plus că mai trebuie […]
salutari tuturor alpinistilor din romania ,am avut si eu norocul sa cunosc acei oameni minunati si totodata sa fiu unul din acei care au facut multe trasee in compania alpinistilor din cimpia-turzii si turda (ADI CHIFA , DORU IUGA ,CALINUT STIMBU SI MULTI ALTI)
Doru vă transmite salutări. Din păcate nu acelaşi lucru îl poate spune şi Adi Chifa care, de vreo 10 ani, a plecat să se caţăre cu îngerii…
Multumesc, multumesc !