Azi mă plimb. Aleg o zonă cu arhitectură interesantă şi case faine. Îmi spăl ochii, îmi clătesc nervii.
Dintr-o dată, mă aud strigat.
„Mnoah, aţ găsît?”
Întorc capul în direcţia relativă a sunetului (subconştientul face asta foarte bine). Reperez vizual sursa zgomotului: un nene cu bască. După un gard. Portar sau ceva.
Instantaneu, se pornesc sinapsele: „Caut eu ceva?”, mă întreb în gând. „Ce?” „Îmi poate citi gândurile, oh Doamne?”
Pe urmă, concluzia salvatoare: „Stai aşa, că io nu ştiu ce caut. Ăsta de unde ştie? Şi cine p…. mea e, că nu-l cunosc?”
Toate astea în gând. În mai puţin de 2 secunde (creierul e cel mai perfomant PC!). Prin zonă n-am fost de-o juma’ de an, pe neneam cum ziceam, nu-l cunosc nici din greşeală.
Aşa că-i răspund, cu voce tare acum: „Ce să caut?”
El dă replica prompt, perfect conştient că se apropie Crăciunul şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii: „De ce nu mereţi la Abator, acoale să ţîn câinii comunitari ăştia!”.
Aici trebuie să recunosc: vorbele omului m-au lăsat fără piuit. Am gesticulat eu ceva de răspuns şi m-am îndepărtat. El o fi crezut că-s dus cu pluta, vezi bine, doar el voia să mă ajute să-mi găsesc câinele în căutarea căruia nu ştiam că pornisem.
Adevărul e că nişte cunoscuţi ai mei şi-au pierdut cel mai bun prieten al omului, dar eu nu dădusem şfară-n ţară încă. Şi da, în dimineaţa aia dădusem demâncare la un cuţu de la Fabrica de Pensule, nişte recuzită consumabilă. Deci portarul de întreprindere era telepat. Tot ce e posibil, în ţara în care doctori în ştiinţe fac pe vatmanii de tramvai.
Se întâmplă şi aşa: te plimbi liniştit, fără să ceri nimic de la nimeni, şi te trezeşti într-un dialog din ăsta, extraterestru.
Dar de-acuma ştiu cum trebuie să procedez în situaţii paranormale. Data viitoare, când am să dau nas în nas cu elefănţelul roz şi-o să mă întrebe încotro e mall-ul, am să-i răspund, sigur pe mine: „10 şi jumătate”.
Pentru exactitate, precizez: eu nu posed câine.
Să vă meargă verde!
2 comentarii
Horaţiu, ce nu şti sau nu ai aflat? La noi, anormalitatea e normalitate… şi invers.
Da, sîntem o ţară pe invers, şi o naţiune cam tot aşa. Nu degeaba ne tragem din doi oameni de acelaşi sex.