I.Novăcescu
În general sîntem tentați să bagatelizăm tot ceea ce nu înțelegem.
Pentru noi muzica simfonică e „scîrțîială”, limba străină e “păsărească” și exemplele ar putea continua. Și în cazul titlului de doctor (a adevărat că în ultimii ani a primit această înaltă distincție academică aproape orice a dorit-uitați-vă doar la politicienii noștri, toți sînt doctori în ceva), această regulă de aur a noastră s-a aplicat din plin. „La ce te ajută că ești doctor?”, este o propoziție pe care am auzit-o de sute de ori și dacă mă gîndesc bine am rostit-o chiar și eu de cîteva ori. Uite că ieri, la susținerea tezei de doctorat a lui Ion Novăcescu era un bun moment să îți schimbi aceste prejudecăți. Am fost acolo pentru că i-am promis asta colegului meu Novăcescu. Am fost acolo și pentru că eram interesat de personaj, despre Ionel C. Brătianu citind la rîndul meu cîte ceva pînă acum. Vă spun sincer, credeam că o să mă plictisesc, dar nu a fost așa. Am desprins cîteva idei extraordinare, printre care cea enunțată de însuși conducătorul de doctorat a lui Novăcescu, care a spus la un moment dat că deciziile de orice fel (politice, economice sau de altă natură), trebuie judecate, din punct de vedere istoric, în contextul vremurilor în care aceastea s-au luat. Adică nu poți judeca istoria rupt de contextul respectiv, al conjuncturii momentului.
Am mai înțeles că Novăcescu și-a luat doctoratul pe bune. Asta din suma criticilor pe care le-a primit de la distinșii profesori din comisie, care i-au imputat (cu bîndețe, ce-i drept), că s-a cam lăsat dus de val (fascinat de personalitatea lui Ionel C. Brătianu), afirmînd în teza sa de doctorat că omul politic a avut pînă și idei de a promova imperialismul românesc, un concept greu de digerat în contextul binecunoscutei noastre aplecări spre supușenie.
Am mai înțeles că tema aleasă de Novăcescu a fost și un fel de strigăt de protest la adresa politicienilor de astăzi, care sînt la ani lumină de personalitatea complexă a acestui Ionel C. Brătianu, un politician de formație inginerească, dar și un om care știa să folosească din plin cuvîntul ca principală armă în argumentarea ideilor sale.
Pînă la urmă, ca să nu plictisesc, întîlnirea de ieri a fost ceea ce se cheamă o experiență. Și nu știți încă a doua parte a zilei. Uite, vă spun și ce s-a întîmplat după susținerea tezei. Novăcescu a dat o masă, chiar bună după gustul meu. Așa, cu preparate românești, cu tobă, caltaboși, cîrnați, jumări, brînză, costițe afumate, sarmale cu ciolan. Și acolo, la masă, am pățit o chestie pe care mor dacă nu v-o spun. Întîmplarea a fost să ajung ultimul și loc mai aveam doar în fața distinșilor profesori. M-am uitat în farfurie și mi-am văzut de treabă, pînă cînd unul dintre dînșii, care mă știa, m-a întrebat cîte ceva despre Universitatea Cluj. Și de acolo a început o discuție care, dacă nu m-aș fi grăbit eu undeva, ar mai fi continuat probabil ore bune. Domniile lor erau atît de bine puși la punct cu istoria Universității Cluj încît efectiv am rămas impresionat. Am trecut în revistă anii de început, de la înființarea clubului-practic odată cu înființarea universității clujene- apoi anii bejeniei și marii jucători ai vremurilor. Distinșii dascăli, cu toții istorici eminenți, au subliniat un fapt cutremurător: că Universitatea Cluj, echipa de fotbal, a reprezentat un simbol pentru tot Ardealul, cel al românismului de pe aceste meleaguri. Și de aceea a fost atît de iubită și respectată peste tot în țară această formație sportivă.
S-a vorbit apoi despre anii 80, despre Muzsnay, despre Sabău-povestea transferurilor acestora la Steaua și Dinamo-, despre Cornel Dinu și dinamovizarea (concept care a salvat de fapt U Cluj, aceasta rămînînd pe prima scenă în niște ani în care era cam greu să faci acest lucru dacă nu erai parte din sistem), ajungîndu-se la actualitate. Am rămas absolut impresionat și am înțeles, odată în plus, cum Universitatea Cluj poate fi un subiect de discuție oriunde și cu oricine, inclusiv cu profesori de acest rang. Și pentru că așa e frumos, am să îi numesc: prof.univ.dr, Vasile Vesa, UBB Cluj, prof.univ.dr. Mihai Drecin, Universitatea din Oradea, cercetător principal Dumitru Suciu, Insitutul de Istorie Cluj, conferențiar universitar dr. Marcela Sălăgean, UBB, conferențiar universitar dr. Ovidiu Ghita, decanul Facultății de Istorie UBB Cluj. Foarte curios cum această sumă de valori intelectuale ale Transilvaniei și nu numai, cunosc la rigoare istoria Universității Cluj. Părea, din discuția cu domniile lor că nu mai există în țară o echipă demnă de a fi luată în seamă. Și poate că așa și este.
7 comentarii
Inainte de orice, vreau sa-ti multumesc ca ai fost partas la bucuria si la implinirea mea spirituala. Cat despre imperialismul romanaesc exersat de Ion I.C. Bratianu intre 1916 si 1919, cred ca ar merita sa organizam impreuna o dezbatere; sau pe tema echipei „U” Cluj si sa-i chemam si pe altii, decat pe cei care vin si trancanesc din varful buzelor si nu din inima, asa cum au vorbit profesorii mei. Abia astept sa public cartea si o sa vezi ca argumentele mele sunt cele corecte si nu ale magistrilor din comisie.Oricum, imediat vine randul tau la doctorat,colega. Cu prietenie!
ati uitat de mine, il dau mai repede ca Blag. Doar ca la Alba nu la Cluj
„a fost” un simbol. la trecut. acum sunt niste epigoni sadea – nu mai reprezinta nici macar bucuria sportului trait in familie, ca s de vreun spirit universitar. bucuria sportului e acum in curtea rivalei, unde s-a reusit pentru prima data in romania sa se aduca la meci familia, cu mic, cu mare, d ela bunic pan la nepot. e ceva ce nu se mai poate vedea in romania si nici nu se va putea vedea prea curand. iar asta valoreaza mai mult decat un brand care traieste doar din „acum 20 de ani….”.
si inca ceva despre conferentiari, lectori si alt cadre didactice, apropo de insiruirea de mai sus.
valoarea acestor oameni este data de valoarea sistemului de invatamant din care fac parte, de influenta lor in afara cercului universitar si, mai ales, de lipsa lor de utilitate in contextul in care nu exista o calibrare a outputului universitar cu nevoile existente in aceasta tara.
m-am intalnit si eu, relativ de curand, cu profesorii de la FSEGA. parca sunt pe o planeta paralela, o planeta a mediocritatii si minciunicilor soptite, a feliutelor de realitate vazute de fiecare prin fanta materiei predate, fara nici o vedere asupra ansamblului, dar cu o atitudine atotstiutoare legata de tot ceea ce se intampla. gretos si trist. astia sunt profesorii?
sunt profesorii de istorie mai breji si mai ancorati in realitate?
dante, avem darul de a complica lucrurile. daca mergem pe text, eu nu am făcut un elogiu nimanui. eu am spus ca niste profesori universitari cunosc la perfectie isoria universitătii cluj. ca tema de reflectie, gindeste-te că profesorii care au acum 70 de ani, au trecut prin școli unde profesori le-au fost oameni deosebiti, nu comuniștii. apoi am mai spus ca tema tezei nu a fost una searbadă, ci din contră, intersantă. si am mai spus că în pofida scrobelii pe care o impune un asemenea moment, eu m-am simțit (paradoxal poate) confortabil. in rest, am luat notă de tot ceea ce ai spus și apreciez preocuparea ta de a ne citi. De asemenea apreciez si notele tale critice.
Extrem de incitant articolul, la fel ca multe altele de pe blogul tau. Felicitari d-nului Novacescu si profesorilor care stiu cu adevarat ce inseamna spiritul lui „U”. Daca Dante simte ceva asemanator „dincolo” ,sa ramana in Gruia. Cred ca ai putea incerca o apropiere a conducerii actuale de mediul din care s-a plamadit clubul, mediul universitar. Pentru ca intradevar „U” este simbolul romanismului si vine de la UNIVERSITATE in antiteza cu ceva care se trage de la ACAR. Numai bine, Numai „U”.
ceva este simbolul a altceva in masura in care transmite asta prin fapte, nu prin povesti.
poti sa clamezi ce doresti Caline ca gura nu te doare dar nici nu creeaza o realitate.
„U”, care vine de la „Universitate”, are AZI aceleasi legaturi cu Universitatea precum are „CFR 1907” cu Caile Ferate Romane.
ceea ce are realmente astazi „U” este doar PRETENTIA mostenirii unui spirit trecut. o pretentie nesimtita tinand cont de realitatea prezentului. nesimtita nu fata de mine, ca mie mi se falfaie de „echipa fanion”, ci fata de cei care au dat in trecut acel spirit. pe ei ii jigniti cand va infasurati intr-un spirit pe care nu-l intelegeti si care nu va apartine. faptele vorbesc.
degeaba clamezi ca ai un ceva daca realitatea arata altceva.