România a mai inventat un concept: antrenorul-finanțator. Cînd te uiți la televizor nu mai înțelegi nimic: ce treabă are Pițurcă să vorbescă despre cum a dat el bani „din puținul lui”, la sosirea sa la Craiova, unor angajați care nu își luaseră salariile de multă vreme? Sau să facă el un apel la oricine vrea să îl cumpere pe Găman, că situația e disperată? Sau să vorbească despre milioanele pe care le are de plătit clubul la stat? Sau cea mai tare, să dea din casă și să spună că un binevoitor, un domn din Craiova care dorește să rămînă anonim, va plăti cantonamentul de iarnă al echipei? Serios, voi înțelegeți? Eu am crezut că e antrenor, mă rog, și manager general, dar nu știam că e și patronul clubului Universitatea Craiova. Că pe ăla ar trebui să îl doară capul de datoriile la stat și de faptul că fotbaliștii sînt neplătiți. Stați, nu săriți că știu ce o să-mi spuneți: că Pițurcă e cu banii, că Mititelu nu mai are așa de mulți și că nea Piți e de fapt mamăl și tatăl la Craiova. Foarte bine, să fie. Dar atunci mai există varianta să se lase de treaba asta cu antrenoratul, că în ultima vreme îl cam încurcă. După eșecul de la Steaua, care a demonstrat că nu e antrenor care să îi reziste lui Becali, acum, la Craiova, nu a rupt gura tîrgului. Văzut mereu ca și un „salvatore della patria”, Victor Pițurcă nu este altceva decît un antrenor obișnuit. Și din păcate unul care s-a obișnuit cu această stare. Craiova intră pe teren și iese învinsă. Este o ipostază neplăcută pentru o echipă care emana prin fiecare por spirit de luptă, de sacrificiu, o echipă nonconformistă, de elan, obraznică, nealiniată. O echipă cu un trecut fabulos și cu niște fotbaliști senzaționali precum Balaci, Cîrțu, Cămătaru, Ungureanu, Lung, Ștefănescu sau Țicleanu, oameni cărora sînt sigur că nu le vine să creadă că formația lor de suflet a ajuns într-o astfel de postură. Eu unul aș prefera să îl redescopăr pe Pițurcă-antrenorul, cel care a calificat echipe naționale, cel care ne cucerise cu disidența sa, cu aerul său misterios, cu norocul său proverbial, și să uit de acest Pițurcă metamorfozat în manager-creditor-conducător-antrenor, care e “un fel de două feluri”, cum zic ardelenii.
Unde e Pițurcă antrenorul?
Ovidiu Blag
anterior