Happy Australia Day sau ‘La Mulți Ani tovarășe’ sunt două repere la ordinea zilei care, din punct de vedere sentimental mă cam lasă rece Dar, să le luăm unul câte unul. În primul rând astăzi este Ziua Națională a Australiei, o zi cu totul si cu totul specială pentru localnici, fără indoială cea mai importanta zi din an. Istoria relevă faptul că, pe la sfârșitul secolului XVII, niște băieți din Marea Britanie nu prea aveau ce face prin țărișoara lor și și-au zis “c’mon, let’s go”. Și au venit, s-au așezat, au procreat și din câte se pare n-au mai plecat din Australia. Există și unele guri rele care spun că venirea ‘baietilor veseli’ a însemnat și începutul sfârșitului pentru populația indigena din împrejurimi, însă asta e alta poveste, cu opiniile sale pro și contra, pe care prefer să o las pe altă dată.
Aruncându-mi acum privirea spre celălalt capăt al lumii civilizate, (geografic vorbind) și mă refer aici la România, astăzi este sau era sau ar fi trebuit sa fie, Ziua Pretinului NC. Înainte de ’89 SIGUR ERA, și încă cum, ar spune unii “fericiți” ai timpului. Anyway, cert este că indifferent unde e tovarăsul acum, sub glie, în Cuba, jucând poker cu Bin Laden sau pe planeta Krypton acesta ar fi împlinit 93 de ani.
De ce mă lasă rece această zi ? Simplu. În ceea ce privește Australia, nu pot spune ca sunt ‘unul de-al lor’ în sensul de a urma modul lor de viață, cultura și toate tradițiile zonei. Probabil că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că nu poți trăi în Australia cu propriul tău set de valori, ba dimpotrivă, zona e împânzită de străini din Europa, America, Asia sau Africa veniți cu propria lor cultură. Legat de tovarăș, la ultima lui aniversare cu sunete și trâmbițe, nici nu împlinisem 3 ani, așa că nu-mi ramâne decât să-i las pe nostalgicii perioadei să-si amintească cu patimă de matrapazlâcurile acestui personaj întunecat din istoria României.
Închei aici un 26 Ianuarie 2010, o zi ca oricare alta pentru mine, dar mai mult sau mai putin specială pentru alții.
Între ”26 Ianuarie” și ”January 26”
Adrian Baciu