“Liță Dumitru…Păi ăsta a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României din toate timpurile. A fost în Mexic, dădea niște pase de excepție, avea un joc încîntător, era mereu cu capul sus, un idol pentru generații întregi.” Cam asta ar spune un ins de 60 de ani, care l-a prins pe Dumitru în perioada lui de glorie de pe terenul de joc.
Citesc acum cum Liță Dumitru a fost angajat la Steaua II, și cum a dat el spășit un interviu în Gazeta Sporturilor, în care recunoaște că a greșit atunci cînd a mai criticat Steaua, dar că n-o să se mai întîmple. Pentru că Gigi Becali i-a dat din nou o șansă, imensă, aceea de a lucra în Ghencea. Și mai spune că el a venit cu propunerea iar “domnii Gigi Becali și Teia Sponte au acceptat”. Adică spune că “s-a cerut” la Steaua și adaugă că vrea să se pensioneze de aici. Bine, domnule Liță Dumitru, așa să faceți.
Acum să privim un pic la tablou, de la distanță. Liță Dumitru, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României s-a rugat de Gigi Becali să îi dea un job, orice, pentru că lui îi este greu în Germania, nimeni nu îl bagă în seamă. Suflet mare și bun, nea Gigi a zis da, și uite cum se rezolvă lucrurile.
Nu știu de ce, mie mi-a rămas un gust amar. Dar asta chiar că nu are importanță. Dacă Liță Dumitru se simte bine, atunci totul e în regulă.