În această pauză competițională nu a existat zi lăsată de Cel de Sus fără să fim bombardați cu știri despre marea echipă din Ghencea.
Știm totul despre „Fiara” Lăcătuș: cum s-a agitat pe margine, ce le zice el băieților în vestiar, ce relație de subordonare are (bineînțeles) cu patronul, cum doarme, cum se îmbracă. Aflăm însă foarte puțin despre ideile tactice ale Stelei, dar asta probabil că este secret.
Sîntem la curent cu tot ce face Dodel, ăsta e Tănase, dar cred că știți deja cu toții. Cum dănțuie el în club cu mîna-n ghips, cum are el tot felul de realții cu domnișoare celebre. Știm că a ajuns banderola Stelei la el din greșeală, după ce au purtat-o Apolzan, Tudorel Stoica sau Rădoi, știm ce mașină conduce, la ce bar bea cafeaua, la ce oră se culcă și la ce oră se trezește. Nu prea știm cîte goluri a marcat Tănase ăsta și în plus nu l-am auzit vorbind aproape niciodată. Așa, în general, că nu i-am putea cere, din prima, să vorbească despre fotbal.
Știm de Dică, singurul fotbalist căruia i s-a spus să se ducă („Du-te Dică”, moment memorabil dintr-un comentariu de meci) și el în loc să se ducă, s-a întors, știm de Szekely că e băiat bun dar agitat, știm de Gardoș ăsta că deja e Belo II, că e Căprioară, dă interviuri mai des decît Messi (deși la fotbal încă îi mai trebuie cîteva atingeri pînă să pună mingea la picior), știm cîți mușchi are Tătărușanu (bine, și ce prietene are, dar asta știm despre toți, e o datorie de suporter să știi asta).
Prin grija mass media, har Domnului, sîntem la zi cu tot ce mișcă în tabăra Stelei. Dacă deschizi ziarele de sport sau urmărești știrile din domeniu, în 80 la sută din cazuri prima informație este despre Steaua. Ce să mai spunem despre patronul echipei, care dacă ar lipsi o zi de pe piață, cred că s-ar crea o adevărată panică în rîndul populației.
Cu o astfel de abordare facilă, străvezie, fotbalul în sine, ca și fenomen, are numai de pierdut. Am înțeles și noi importanța echipei Steaua în Univers, tocmai de aceea credem că scopul a fost atins, ajunge. Știm deja cu ce echipă să ținem în campionat, mulțumim frumos că ne-ați deschis ochii. Dar acum, că reîncepe fotbalul, haideți să vedem și care sînt celelalte 17 formații din campionat
6 comentarii
Nu te-a sunat cumva Patritiu Abrudan sa scrii si de fi-su. Vezi ca joaca la Universitatea Cluj si e un „super talent”, un mare castig pentru echipa. Haide, scrie, te rog, de Tavita Abrudan, ca e pacat sa nu-l mediatizezi, ca tare iti mai place sa perii familia Abrudan, cum lui Farcas ii place sa-l perie pe Barna. „A dat numai cosuri de 3 puncte” si scorul a fost 7-6. Nu e hazliu ? Ma intreb cate cosuri de 3 puncte putea sa inscrie daca scorul a fost 7-6. Un simplu calcul matematic ne arata ca mai mult de 2 nu avea cum nici in ruptul capului.
E tare materialul. Chiar imi place. Va rog sa scrieti mai des astfel de materiale ca prind la public. Felicitari domnule Ovidiu Blag.
cît de adevarat! şi aia cu du-te dică şi el în loc să se ducă…=))) ahahahahahaha
[…] This post was mentioned on Twitter by Valentin Moldovan and Daniel Rus, emil moldovan. emil moldovan said: cît de adevărat! http://bit.ly/i88CPM […]
daca nu tineti cu UNIVERSITATEA CLUJ,atunci va obligam noi fani adevarati ai lui UNIVERSITATEA.
succes si HAIDE U
normal ca se scrie de steaua in mare proportie, pt ca are cele mai multe trofee. in spania se scrie numai despre real in ziarele madrilene, atletico foarte putin e pomenita. in bild, bayern este fruncea. fie ca unora le convine sau nu, ca simpatizam sau nu cu steaua trebuie acceptat acest lucru, care nu este intalnit doar la noi ci si in vest…problema este ca la noi nu se scrie despre fotbal ci numai cancanuri.