Da, am fost la meci, am avut o scurtă întîlnire cu Florian Walter și Cristian Barabancea și mi-au spus că au apreciat demersul nostru cu Gaudeamusul. Cîntec care s-a auzit chiar la startul meciului, poate ușor acoperit de anunțurile celor de la stația de amplificare, care prezentau echipele. Personal am fost mulțumit de felul în care au reacționat suporterii, o să aflu mai multe în orele și zilele următoare. Dar importante nu sînt nici părerile mele, nici ale lui Walter, ci important ar fi dacă le-ar plăcea fanilor ideea, că doar ei cîntă. Doru Abrudan, cu care am stat la meci, spunea chiar că e dispus să adune toate cîntecele Universității și la final de stagiune să tipărim o broșură cu acestea, care să rămînă fiecărui suporter ca amintire după acest sezon. Vedem noi, facem să fie bine.
Despre meci, opinia generală, cel puțin a celor din jurul meu, cu care am vorbit, a fost aceea că antrenorul Ionuț Badea nu a avut cele mai potrivite reacții atunci cînd a fost vorba să conserve rezultatul de 1-0 și să sancționeze modul în care s-au implicat (respectiv nu s-au implicat în joc) unii fotbaliști, gen Boștină. Aceste păreri erau motivate de faptul că pe banca adversă, un portughez, Conceicao, și-a mai chemat la margine jucătorii exponențiali, gen Ilyes, dîndu-le indicații, vorbind mai mult cu ei.
Rezultatul în sine, 1-1, poate fi catalogat drept un semieșec pe teren propriu, deși dacă privim obiectiv-tot atît de bine se poate vorbi despre acesta ca fiind unul echitabil după aspectul jocului, dacă este să analizăm numărul de ocazii ale oaspeților de pe final.
Cert este că raportată la condițiile de pregătire, de confort (mai ales material) pe care jucătorii le au, implicarea unora în joc mai lasă mult de dorit. Supriza plăcută-Tony, cea neplăcută-Boștină. Mijlocul nostru- cam subțire, prea multe mingi aruncate de fundași spre vîrfuri (și asta chiar din primul minut). E greu de presupus că aceasta poate fi o soluție tactică atunci cînd joci pe teren propriu. Oricum, galeria a fost din nou la înălțime, a cîntat mereu și și-a aplaudat favoriții la final, manifestîndu-și astfel încrederea că lucrurile se pot redresa.
2 comentarii
Pentru mine ramane in continuare un mister de ce Badea a insistat cu Bostina pe dreapta si Delgado pe stanga. A fost un „artificiu” menit sa surprinda, care nu si-a facut efectul. Dupa 30 de minute, era clar ca ambii „inoata”. Iar Badea a ramas fra reactie. Pacat. Din meciul asta se putea scoate mult mai mult.
ca sa va zic io: saptamina trecuta a fost la bucuresti un curs pentru antrenori la care a fost invitat si un italian care, cu exemple, le-a vorobit romanilor despre beneficiile unei scheme pe care badea a incercat sa o aplice. Asa o aparut delgado pe stinga si bostina pe dreapta, experiment pe care io unul il consider nereusit. am zis!