Camelia Manea, responsabilă cu înălțimile

Camelia, fanionul, steagul

„Pune poza aia mare, Ovidiu, să se vadă că am ajuns pe Kilimanjaro”, mi-au spus ai mei colegi.

Și uite că acum asta fac, pentru că, într-adevăr, pentru noi Camelia Manea este „omul numărul unu”, cea care ne-a urcat steagul PMOB la înălțimi de neimaginat. O să mă ocup să multiplic această imagine și să ajungă la voi, cei ce ați așteptat-o atît de mult.

Iar pe Camelia, după ce se reacomodează cu Românica, o s-o mai rog să ne mai spună cîte ceva despre expediția sa…

Și pe cînd puneam eu aici astea trei puncte, a apărut și un comentariu al Cameliei la articolul Kilimanjaro 2011, pe care l-am copiat și îl adaug aici (el conține și un răspuns pentru un domn care a semnat cu pseudonim).

„Dragi prieteni de acasa si din Canada,
Lo K (as fi preferat sa va dezvaluiti identitatea, asa-i fair-play),

Probabil stiti ca o ascensiune pe un munte de aproape 6000 de metri nu e chiar asa, floare-la-ureche – implica pregatire, logistica, ceva bun-simt in privinta alegerii rutei si mult cumpat psihologic. De obicei, cind iei o astfel de optiune, nu o faci pentru altii. ci pentru tine. Recompensa nu are nimic de-a face cu felul cum punem noi pret pe lucrurile din lumea asta – adica nu se reflecta in termeni materiali… Multora li se pare ceva cu totul si cu totul iluzoriu… lipsit de sens… un capriciu cam costisitor si complet inutil…

… de aceea, indiferent ce doriti dvs. sa scrieti aici (eu admit ideea ca exista si “exhibitionism grafologic”, dar nu sustin aceasta tendinta!), un lucru e cit se poate de frumos: alaturi de niste prieteni minunati am fost din nou pe Kilimanjaro, e un privilegiu rar, e ceva care unora li se intimpla doar o data in viata, iar multora nu li se intimpla deloc. Nu conteaza statisticile, nu conteaza ce te trimite acolo – senzatia ca esti deasupra tuturor lucrurilor si ca nimic nu poate stirbi bucuria de a fi sus nu are corespondent in vorbe sau in fapte.

Recunosc, ruta aceasta (Marangu) nu a fost atit de spectaculoasa ca Machame -Western Breach – desi amindoua deschid cai fascinante in Masivul Kilimanjaro, nu a fost nici periculoasa ca McKinley din Alaska si nici fenomenala ca Aconcagua, la cei aproape 7000 de metri ai sai… Pur si simplu… Sunt fericita ca am putut sa fiu acolo si ca am avut cu cine imparti bucuria! Si cu acest prilej, am cunoscut sau am redescoperit sau am pastrat prietenia cu OAMENI de o distinctie si de o calitate deosebita, carora vreau sa le transmit un MULTAM FAIN – mare cit UHURU PEAK!!!

Si, pentru ca asa-i frumos, am sa le dau numele celor care m-au sustinut neconditionat:

– Constantin Manea – partener de cursa lunga
– Bogdan Gligor – Director “Atlantic Tour”
– Mihai Vasile – Redactor sef adjunct “Romania Pitoreasca”
– Mihaela Craciun – Realizator TVR
– Constantin Nitu – Presedintele Asociatiei de voluntari “Lacrima Muntilor”
– Vasile Baciu – Director Emont Cluj-Napoca
– Alexandru Halibei – Presedintele Sectiei Pitesti a Clubului Alpin Roman
– Jalala A Ndossa – Director Safari Express Adventure,Tanzania
– Toti prietenii nostri, mai vechi sau mai noi, care stiu ca muntele nu este doar o pasiune de o zi

Daca n-ati fi existat, cu siguranta ca aceasta expeditie ar fi fost mai altfel si mai saraca. Sa va dea Domnul sanatate!

Eu ramin cum ma stiti (incurabila)”

Ginduri alese,
Camelia

„

Ovidiu Blag

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia