Cosmin Sălăjan e directorul sportiv al echipei Universitatea Jolidon. A lucrat într-o vreme în presa clujeană.L-am întîlnit azi la sală. Omul era îmbrăcat în trening (nici nu îmi amintesc să îl fi văzut altfel vreodată), preocupat de găsirea unei poziții bune de antrenament pentru echipă. Văzîndu-l, am realizat că el este integrat perfect în spiritul acestei formații excepționale, U Jolidon. Pentru că așa sînt fetele din echipă, modeste, muncitoare, fără fițe, așa este antrenorul Gică Covaciu, așa sînt mai toți din anturajul acestui lot. Nu știm să ne bucurăm îndeajuns parcă de această formație. Una care va prinde și anul acesta locul doi, și care dacă va fi înconjurată de mai mult interes și de mult mai mulți bani, ne-ar putea aduce cît de curînd un titlu național la Cluj.
Cosmin Sălăjan, un manager neobișnuit de modest
Ovidiu Blag
anterior
3 comentarii
traiasca cosmin, e fostul meu coleg de la ziulica de cluj, un baiat deosebit. II tin pumnii!
Cosmineeel 😀
din partea lui hiena,sincere felicitari cosmine si sa de-a domnul sa reusesti impreuna cu cei din conducerea jolidon sa aducem de la valcea si nu numai macar 3 jucatoare de top si apoi sa atacam un titlu la care nu am visat niciodata
HAIDE U
SI DE BATE SI DE NU