Nu merge încă la şcoală, însă citeşte de la 3 ani şi studiază 5 ore pe zi partide celebre de şah. Are doar 7 ani şi o mulţime de diplome şi de cupe. În timp ce fetiţele de vârsta ei colecţionează păpuşi Barbie, stau cu sufletul la gură să urmărească Harry Potter sau cochetează cu machiajul şi cu fustiţele trendy, ea studiază câte 4-5 ore zilnic partide celebre de şah, mutări decisive, variante de atac final…
Smărăndiţa, eroina noastră cu ochi de un albastru infinit, e vicecampioană naţională la şah! N-ar fi nimic. Sunt atâţia campioni şi se face atâta vâlvă în presă… Ai senzaţia că sunt… prefabricaţi, confecţionaţi de antrenori şi aduşi în faţa camerelor TV ca să contureze „poveşti de succes” incredibile! Smărăndiţa, însă, e puţin… altfel. Copil sensibil, rupt oarecum de febrilitatea cu care toţi copiii de vârsta ei se dedică jocului, fire creatoare, imaginativă, ea e într-o permanentă căutare a unor… mistere. Îi place să descifreze, pune întrebări care-i ţin în suspans pe adulţi sau povesteşte întâmplări cu o maturitate care te frapează.
Smărăndiţa noastră s-a născut la Turda şi a început să joace şah la aproape 6 ani. Primele mutări le-a învăţat de la tatăl ei, care a încercat să-i ocupe timpul copilăriei zvăpăiate cu ceva… distractiv. A învăţat cum se aşează piesele pe tabla de şah, cum se fac mutările…, n-a fost nimic premeditat şi, poate, din tot firescul acesta, copilul s-a regăsit cel mai bine. Când părinţii şi-au dat seama că fetiţa lor şi-a găsit o cale, au înscris-o la Clubul Potaissa, în Turda natală.
În aprilie 2009 începe activitatea la club, sub îndrumarea antrenorului Marin Fântână. De atunci, totul e o mirare continuă în cazul ei. În octombrie 2009 participă la primul turneu naţional, la Sibiu, unde joacă în grupe amestecate, de băieţi şi fete şi reuşeşte să obţină 3 puncte în 7 runde. Au urmat multe alte turnee, iar cea mai uimitoare performanţă a fost la Cupa Ioan Raţiu, la Cluj-Napoca, unde a ocupat locul I, devansând adversari redutabili.
Memorialul Rădulescu este unul dintre cele mai bine cotate turnee din ţară. Aici, Smaranda a jucat cu un concurent cotat cu 1700 de puncte ELO (un coeficient al valorii în funcţie de palmaresul anterior)! A rezistat 27 de mutări, uluitor pentru categoria ei de vârstă şi, mai ales, pentru experianţa de numai jumătate de an în şahul competiţional.
Primăria Turda a găzduit un simultan la 30 de mese, la care s-au înscris cei mai buni jucători locali, dat de celebrul Andrei Istrăţescu (locul 50 la nivel mondial). Competiţia, destul de dură, a lăsat în finală doar pe Smaranda şi un băieţel.
Cea mai bună performanţă de până acum a fost la „Campionatul Naţional Individual pentru Copii şi Juniori” de la Voineasa, unde juniorii au fost împărţiţi pe grupe de vârstă, din doi în doi ani, între 8 şi 20 de ani. Aici Smaranda Mincu s-a clasat pe locul II, jucând în finală împotriva unei alte Smarande, de la Iaşi.
Cum se pregăteşte Smaranda? Are nişte clasoare, în care îi sunt organizate, pe fişiere, strategii de atac, deschideri, apărări, partide celebre, finaluri. Smaranda Mincu stăpâneşte cam 100 de variante de deschidere în vreo 20 de tehnici de apărare şi atac. Când o vezi, o mână de om, o fetiţă plăpândă, visătoare, nu-ţi vine să crezi că ştie fără ezitare să joace tehnici foarte dificile de şah. Pentru ea, nu mai sunt de mult un secret apărarea Benoni, apărarea siciliană, strategiile folosite de marii maeştri ruşi (Petrov, Alehin, Svejnikov) sau apărarea Caro-Kan.
În toamnă, a mers la Campionatul Mondial de Şah din Grecia, în Halkidiki.
Cheia succesului? Familia! În astfel de situaţii, foarte importantă este relaţia copilului cu familia, implicarea, sacrificiul.
O vreme, tatăl Smarandei îşi petrecea nopţile încercând să-şi ridice el însuşi nivelul de joc pentru a o ajuta să progreseze. Mama a renunţat la serviciu pentru a se ocupa mai mult de micuţă. Dar ce frumos e atunci când descoperi că încă mai sunt miracole, iar ele trebuie căutate aproape, lângă noi, în noi!
1 comment
Nu e prima oară. Pe-aici se mai întâmplă d-astea. Cu un deceniu în urmă, la Casa Armatei se desfăşura un concurs internaţional de şah. Ca reporter, trec şi eu pe-acolo şi remarc o mămică şi o fetiţă, care aşteptau. N-am ce lucra şi încerc să iniţiez o conversaţie cu fetiţa, crezând-o însoţitoare a mămicii. Mi s-a atras atenţia: stai de vorbă cu o vicecampioană la categoria „peste 10 ani”, ea având … nouă!
Deci, Turda e renumnită nu numai prin vechituri, pietre sau chei, biserici ori morminte, ci, şi prin foarte noii săi performeri!