Florin Piersic – Preambul la un destin “rupt din stele”

Cine nu are idoli pe scenă, să şi-i cumpere! Pe Florin Piersic ni l-a dat Dumnezeu şi el este în inimile românilor mai cald ca pita scoasă din cuptor. E atât de viu Florin! Atât de spiritual! Pâinea noastră cea de toate zilele este Florin! Te îmbată cu aroma plăcută a vorbelor, te ademeneşte… are el un nu-ştiu-ce cu care ameţeşte cucoanele chiar şi acum… La 75 de ani, Florin Piersic debordează de energie şi trăieşte actul artistic cu o emoţie, cu un tumult şi o intensitate de mare voievod al coroanei scenice pentru care sceptrul încă nu e prea greu. Şi ştiţi de ce? Pentru că are HAR! Piesa “Străini în noapte” a fost montată de Radu Beligan (un alt mare artist român în faţa căruia ne înclinăm reverenţios şi scoatem pălăria!) special pentru Florin Piersic, pe care l-a convins să redebuteze în teatru la 70 de ani, la fel ca şi Alain Delon… Radu Beligan văzuse piesa la Teatrul “Marigny” din Paris, jucată de Alain Delon în persoană şi de actriţa Astrid Veillon şi intitulată “Montaigne Russe”. Radu Beligan a intuit încă de atunci că ar putea propune un rol magistral pentru Piersic, “actorul care poate juca orice”; i-a cerut permisiunea autorului, Eric Assous, să-i traducă piesa în limba română, lucru pe care l-a realizat împreună cu Liviu Dorneanu. Ce a urmat a ţinut publicul pe jar stagiuni la rând, începând cu premiera de pe scena de la Sala Operei şi continuând cu turneele prin ţară – aproape 200 de reprezentaţii, 18 la Cluj, 13 la Iaşi, 10 la Braşov… Florin Piersic este între cei rari (“rar” înseamnă “piesă de patrimoniu”), pentru că face parte din patrimoniul nostru cultural, aşa cum stelele fac parte din constelaţiile lor îndepărtate, dar strălucesc pentru a ne da de ştire că există! De mult timp, de mai bine de cinci decenii, Florin Piersic străluceşte în roluri de neuitat… Publicul, mereu însetat, îi caută strălucirea – nu pentru că ar avea o stea, acolo, în Piaţa Timpului, printre celebrităţi, amintind de faimosul “Walk of Fame” din Los Angeles – Nuuuuuu!!! Steaua lui Florin Piersic străluceşte în inimile românilor care l-au desemnat anume să fie cel ce va primi prima stea pe Bulevardul Walk of Fame din Piaţa Timpului, inaugurat de Teatrul Metropolis din Bucureşti. Steaua lui Florin Piersic străluceşte în inimile tuturor românilor – vie, puternică, autentică…

Viaţa ca … scenă

“Sunt bogat”, obişnuia să spună artistul, “eu am respectul publicului”. …“Dragostea pentru teatru (…) ea n-a intrat în viaţa mea personală ca o străină. Avea… cheia casei”.
Pe Florin Piersic l-am urmărit de curând într-un spectacol pe scena Casei de Cultură din Mioveni (cine n-a auzit de Mioveni, a auzit cu siguranţă de Dacia-Renault, de Logan, Duster şi de caii-putere care se fabrică aici!). Eternul “cavaler sentimental” a apărut pe scenă cu aceeaşi eşarfă albă, care-i adaugă şi mai mult la şarmul binecunoscut… Nu are deloc “aere”. E perfect natural, e de un firesc şi de o sinceritate uneor dureroase – de exemplu, atunci când povesteşte cu glasul gâtuit de emoţie despre dispariţia prematură a surorii dragi, care a fost înghiţită de ape şi n-a putut fi salvată… Când se-ntristează, parcă se-nnegurează reflectoarele… Uneori, are o nostalgie în glas, o tânguire care vine de departe… Dar, când zâmbeşte, se descreţeşte cortina! Nu-i place să stea ca un sfinx acolo, pe scenă, coboară printre “privitori”, le pune întrebări, le face doamnelor câte un compliment… A fost şi rămâne sufletul publicului.

Frământările unui artist

Are o filozofie a lui, pudrată uneori cu accese de sinceritate şocantă – scriitorul şi publicistul sucevean Ion Drăguşanul a zis cândva că “Florin e un om descheiat la suflet”.“Nimeni parcă nu mi-a spus ceva mai frumos. Dacă o să scriu o carte, care să încheie cariera mea, o voi numi: Sunt descheiat la suflet – Florin Piersic”. Filozofia lui Florin Piersic e o filozofie care-i frământă pe toţi oamenii – despre iubire şi despre viaţă – pe care o expune ori de câte ori are prilejul. Gândurile îi curg firesc, pe măsură de îl năpădesc amintiri, pe care numai inima lui de artist ştie cum le-a trăit. Florin Piersic vorbeşte despre sine ca despre un “enfant terrible”, vorbeşte uneori detaşat sau uşor amuzat, alteori tumultuos, furat de gândurile furibunde care nu-i dau pace: “Din teribilism, nu vrem să vedem dincolo de aparenţe. Şi, uite-aşa, ne ţesem pânza vieţii din iubiri pierdute, din prietenii destrămate, din trădări, din plecări repetate. Viaţa e o lungă călătorie sentimentală, dar orice staţie, orice despărţire înseamnă a muri câte puţin. Din fericire, eu am fost norocos; deşi călătoria mea a fost lungă, ea a fost plină de aer, de lumină şi plină de dragoste. Plină de Dumnezeu.”

“Iubire – bibelou de porţelan”…

“Dragilor, suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Dacă n-am avea-o, măcar un strop din când în când, ne-am usca precum un copac în arşiţă, cu rădăcinile crescute pe o stâncă golaşă. De altfel, cred că în întreg universul e o sete mereu nepotolită de iubire, cred că şi stelele, sorii şi luceferii au nevoie de ea, ca să nu se stingă.”
“Iubire” – un cuvânt care i-a marcat destinul, şi pe scenă, şi acasă. Florin Piersic nu se sfieşte să vorbească despre pasiunile lui, cu tandreţe şi nostalgie acum, dar cu aceeaşi uşurinţă cu care s-a lăsat ademenit cândva de emoţiile unor iubiri tulburătoare.
“Dragostea face bine, te întăreşte moral şi fizic, te motivează în tot ce faci. Fără ea e pustiu în lume. Ce noroc că nu are vîrstă! Că timpul n-are putere asupra ei (…) Gesturile de tandreţe, rafinamentele sentimentelor nu ţin de calendare, de vârstă, ci le ai sau  nu le ai”…
Lumea spectacolului l-a pus în permanenţă în situaţii inedite, i-a adus întâlniri cu personalităţi covârşitoare, multă inspiraţie şi … dragoste. La 22 de ani (în 1958), când a fost distribuit în prima coproducţie româno-franceză, Ciulinii Bărăganului, în regia francezului Louis Daquin, este invitat să prezinte filmul la Festivalul de la Cannes (ediţia a XI-a), împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei României. Şi tot atunci, la 22 de ani, îl are ca partener de dialog pe Alain Delon, care debuta în filmul Ascensor pentru eşafod. Cei doi actori, de aceeaşi vârstă, stau pentru prima dată faţă în faţă, la Ambasada României din Paris. Va rămâne o întâlnire memorabilă. În timpul festivalului au loc vizionări, actorii, invitaţii şi regizorii împărtăşesc impresii, se decernează premii. Mulţi ditre noi îşi amintesc poate de una dintre cele mai impresionante pelicule, Zboară cocorii, în care a jucat Tatiana Samoilova. Prestaţia rusoaicei îl răvăşeşte aşa de tare pe Florin Piersic încât chiar acolo, la Cannes, între cei doi actori se stârneşte o dragoste devastatoare, despre care s-a scris mult în revista franceză Cinemonde. Pentru ei doi însă n-a fost nici momentul, nici locul portivit pentru a-şi consuma idila. Finalul festivalului pune punct, brusc, unei poveşti de iubire incendiare, vecină cu autocombustia, care îl lasă pe Florin cu inima pe jăratic; ajuns din nou în ţară, caută să-şi ostoiască dorul vizionând acelaşi spectacol, Zboară cocorii, pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti. În rolurile principale – Iurie Darie şi Tatiana Iekel. O Tatiană încântătoare, a cărei frumuseţe se insinuează treptat în inima lui Florin Piersic, dislocuind uşor–uşor pe cealaltă Tatiană, rusoaica de la Cannes. În câţiva ani, cei doi se căsătoresc, în 1968 vine pe lume Florin Piersic junior, dar… căsnicia lor e sortită eşecului… “De Tatiana Iekel m-am despărţit pentru că n-a mai mers. Pur şi simplu, eram foarte tânăr şi buimăcit de succes”. Dar dragostea nu se astâmpără aşa, oricum, ea tot dă târcoale… “Mie femeile mi-au fost întotdeauna dragi”. În 1975, destinul îi aduce o nouă iubire roditoare. Şi… tot de pe scenă … direct în viaţă. Juca în Elixirul tinereţii alături de Ana Széles. Cu zece ani mai tânără decât Tatiana Iekel, la 33 de ani, actriţa emana o strălucire orbitoare, alături de marele simbol al cinematografei româneşti, Florin Piersic (39 de ani), ajuns atunci la vârsta deplinei maturităţi artistice şi, pe deasupra, divorţat. Mariajul lor rezistă zece ani; se naşte Daniel, al doilea fiu al lui Florin Piersic. Dar căsnicia celor doi actori n-a fost să reziste – din nou. “În tot acest timp noi am trăit separat – eu la Cluj, el la Bucureşti – şi umblam unul la altul, ca amanţii”, a declarat Ana Széles, care decide, în 1985, să plece definitiv la Budapesta.
Cum să-i rezişti lui Florin Piersic? Şi… cum să faci să stai lângă el? Multe femei şi-or fi pus întrebarea aceasta, dar, desigur, una singură a reuşit să găsească un răspuns şi a adus cu succes echilibrul în viaţa marelui actor. Se numeşte Ana Török, este singura soţie care a acceptat şi numele de Piersic. “E tot unguroaică, din Cluj, contabilă de meserie, dar cu suflet bogat şi risipitor, nu ţine socoteala vorbelor calde şi bune, nu-şi drămuieşte gesturile mărunte şi dragi, nici ataşamentul sau fidelitatea”, spune actorul, care, în 1993 o cerea de soţie, după şapte ani de relaţie în aşteptare.
La Florin Piersic călătoria vieţii a fost presărată cu multe momente unice, de întrebări care îşi căutau răspunsuri, de părăsiri şi regăsiri, dar cel mai mult contează ceea ce rămâne atunci când timpul cerne impresiile subiective, emoţiile intense şi ajungem să privim înapoi cu îngăduinţă.
Florin Pirsic recunoaşte mereu că a avut din toate câte ceva: “Cu toţii… am trecut de la zi la noapte, de la soare la întuneric şi înapoi.” Apoi îţi aminteşte de iubirile lui: “Dar ceea ce ne-a unit şi a liniştit resentimentele unor clipe a fost tocmai iubirea. Şi respectul”. Cine n-a greşit vreodată şi nu s-a gândit că a greşit? “Din infidelitate am învăţat să iubesc şi să preţuiesc fidelitatea. Fidelitatea şi trădarea, fericirea şi suferinţa sunt condimentele care se adugă la hrana sufletului. Din punctul acesta de vedere, n-am mâncat niciodată “de post” şi nici nu mi-a plăcut să semnez în fals pe actele publice ale sentimentelor mele…”.
Pentru talentul şi dăruirea sa, Florin Piersic va continua să rămână în inimile românilor. Alegerea sa pentru inaugurarea Walk of Fame din Bucureşti şi montarea primei stele au fost realizate în urma unui studiu desfăşurat pe site-ul Cinemagia. Este un gest de profundă recunoştinţă şi de nobleţe care vine din partea celor mulţi şi nedisimulaţi. Florin Piersic e unul dintre cei mai iubiţi români! Poate că l-a ajutat mult sinceritatea, pe lângă harul primit de la Dumnezeu! “E adevărat că, de multe ori, adevărul este greu de rostit şi sinceritatea periculoasă. Dar bucuria nu poate fi mimată. Zâmbim în primul rând în suflet şi apoi şi pe chip. Iar eu aşa am fost de când mă ştiu: vesel, încrezător şi, mai ales, fericit să-i văd pe cei din jurul meu cu zâmbetul pe buze. Indiferent unde mă găsesc! Pe stradă, dintr-o sută de oameni, 99 îmi zâmbesc. Şi-apoi, ”viaţa în vitrină”, aşa cum este a mea, obligă. N-am vrut să-mi dezamăgesc susţinătorii, pe cei care mă iubesc sincer, indiferent ce a fost în sufletul meu: soare, ploaie sau furtună.”.

Născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai mari actori români de teatru şi film. Cine nu-şi mai aminteşte de cunoscutul personaj de film Mărgelatu? De rolul magistral din “Ciulinii Bărăganului” (1957)?, de “Neamul Şoimăreştilor” (1964) sau “Haiducii lui Şaptecai” (1970), “Zestrea Domniţei Ralu” (1971), “Colierul de turcoaze” (1985)? După Revoluţie, a fost distribuit în “Fix alert” (2004) şi “Eminescu versus Eminem” (2005).Între spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără “Zbor deasupra unui cuib de cuci” (Indianul), “Oameni şi şoareci”(Lenny) şi “Străini în noapte” (Pierre). Florin Piersic a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an. În Cluj-Napoca, din ianuarie 2011, privitorii pot merge să urmărească spectacole la fostul cinematograf Republica, acum Florin Piersic – un alt omagiu pe care concitadinii au decis să-l aducă marelui actor.

Epilog

…Am vrut să dau un nume acestor rânduri răzleţe, am vrut ca articolul să aibă un titlu, ca să ştie şi cetitoriul ce-l aşteaptă. Florin Piersic, protagonistul acestui portret dramatic şi sentimental, a primit de-a lungul timpului atât de multe apelative, încât e foarte greu să-i mai găseşti un altul. A fost numit pe rând “Jean Marais al cinematografului autohton”, “Făt-Frumosul cinematografiei româneşti”, “cel mai iubit dintre români” (Miron Maneca), “Prinţul cel Frumos al teatrului şi filmului românesc” (Formula As, 2006), “unul dintre monştrii sacri ai cinematografiei româneşti”, “ultimul haiduc în viaţă”… Noi ne-am gândit să-i spunem simplu Florin Piersic, pentru că însuşi actorul detestă apelativele bombastice, de tipul maestre, şi caută de fiecare dată să se poarte firesc. Dar câtă energie emană! Pentru un om binecuvântat de destin, nu putem decât să transmitem, din toată inima, urarea “Să vă dea Domnul sănătate şi succes în tot ceea ce întreprindeţi, iubite Florin Piersic!”

Cei care doresc să afle mai multe date despre biografia şi activitatea marelui actor, pot accesa site-ul oficial al acestuia aici.

Camelia Manea

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia