În 28.02.2010 scriam un articol intitulat „Fenomenalul Țenter”, care a apărut mai apoi și în cartea mea din aprilie 2011, „Din Cluj se vede altfel”. Vi-l dau și vouă, boldit la aliniatul în care spuneam că U Mobitelco are șanse îndreptățite la titlu. Nu s-a întîmplat atunci, dar păstrîndu-l pe Țenter pe bancă, s-a întîmplat acum. Iată articolul, cu scuzele de rigoare că aparent nu are legătură cu evenimentul. Dar veți vedea că în esență are.
„După trei ani jucaţi în Ungaria, unul în Israel şi şase în Germania, Marcel Ţenter s-a întors la Cluj, în amintirea vremurilor bune, în care cucerea două titluri pentru Universitatea. Dacă din teren ni-l amintim drept un baschetbalist sclipitor, spectaculos şi exuberant, trecerea lui pe banca tehnică ne-a demonstrat o altă faţetă a personalităţii sale, relevată prin studiu intens, grija pentru detalii sau gestionarea cvasi-perfectă a momentelor dificile ale partidelor. Ţenter priveşte poate sute de partide pe an, ia notiţe, freamătă de dorinţa de a aplica în teren cunoştinţele teoretice şi din tot acest zbucium s-a născut un antrenor mare. Într-o întrecere internă în care bagheta se află preponderent în mîna tehnicienilor străini, magicianul Ţenter demonstrează că poate da lecţii oricui. Exact, ferm, dar modest şi amabil, Marcel arată ca un gentelman şi se poartă ca atare. Sufletist din născare, cel care ridica tribuna în picioare pe vremea cînd jongla ameţitor cu balonul a devenit, parcă peste noapte, un monument de rigoare.
Ultima probă pe care a dat-o, dacă mai era nevoie, a fost cea din meciul de sîmbătă, cu Asesoft, cînd am avut, poate pentru prima dată în ultimii ani, senzaţia că U Mobitelco este invincibilă. Ţenter a controlat tactic meciul şi a ştiut să scoată maximum din toţi elevii săi. Lui Thomson i-a dat sarcini clare, intuind că americanul poate avea un randament bun, lui Chetreanu i-a explicat că poate fi mai curajos, la Cuic nu a urlat cînd acesta, în două rînduri, a preferat pase fanteziste în locul unor puncte sigure, pe Lawrence i l-a arătat lui Arnautovici cît să îl deruteze, iar la final a ştiut să pună presiune pe arbitri, ţinîndu-se tare. Ţenter a valorificat perfect timpii de odihnă, sfaturile sale fiind punctuale, aplicate şi peste toate, eficiente. Cu un astfel de antrenor, şcolit în campionate puternice şi instruit mai apoi prin mii de ore de studiu, Clujul are motive îndreptăţite să spere în sfîrşit la titlu.
P.S: Mi s-a părut jenantă tevatura făcută la finalul meciului de către Arnautovici şi compania (Ghiţă şi Iacobescu). A fost, într-adevăr, acolo, un moment, o capcană pentru Silvăşan, dar arbitrii au fluierat fault. De aici pînă să pozezi în victima arbitrajului mi se pare exagerat, indecent şi chiar patetic. Mi-am adus aminte de Dinamo, echipa de fotbal care se plîngea în anii trecuţi că este persecutată de fluieraşi. Hai, nu zău! Unii am trăit şi pe vremea lui Ceauşescu şi ne mai amintim cîte ceva”.
Asta scriam anul trecut. Și văd că s-a adeverit anul acesta. După 15 ani, Clujul e din nou capitala baschetului masculin.
8 comentarii
Domnule Ovidiu Blag,tin sa va multumesc pentru articolul de mai sus,este scris cu sufletul si la obiect.Ma uit la tv pe programe de sport si chiar nici o televiziune nu are bunul simt sa anunte noua campioana la baschet,mi-e rusine de ce au ajuns posturile de sport pentru a afce audienta cauta sa aduca in fata telespectatorilor doar can canuri,scandaluri si oamenii care se fac de ras la tv.Se trece prea usor peste alte sporturi,exista si alte sporturi care merita urmarite,ar trebui sa vina in sala Horia Demian sa vada atmosfera si suporterii adevaratii.Multumesc inca o data pentru acest articol care scoate in evidenta un mare jucataor si un mare antrenor.Multumim Marcel Tenter.Haide „U” si de mere si de nu.
radu, nu ai de ce sa imi multumesti, eu imi fac doar meseria la care ma pricep cel mai bine. daca acesti sportivi nu ar exista, noi nu am avea despre ce sa scriem
Bravo Ovi.
Imi place ce faci.
Te pup.
laura, mersi
Brabo Ovidiu esti un mare domn ai apreciat totdeauna corect si pe vremea cand mai comentai cu Puiu Banu
Si eu scriam ceva despre Marcel, acum un an. Am avut oare dreptate?
http://sportvox.realitatea.net/sporturi/obiect-de-patrimoniu-pentru-baschetul-romanesc-41432.html
Lespuc, intr-adevăr ai scris un articol foarte bun. mersi ca l-ai atasat aici. bravo băieților.
claudiu, marika, mersi