Ce mișto e. De cîteva zile ajung acasă și mă uit dacă o fi scris aici vreun amic de-al meu. Filez ca la pocher pînă se deschide PMOB-ul, și cînd face…țac, îmi văd ultimul articol, deci nimic. Așa că va trebui să vă obișnuiți mai mult cu mine, chiar dacă între timp ați devenit fanii alora.
Așadar, lăsînd gluma la o parte, să știți că cel mai nasol lucru e să fii bolnav, sincer. Restul sînt povești de adormit copiii. Că ăla e nesuferit, că celălalt de-a țepuit, că nu știu ce. Uite, pe mine m-a durut spatele cam o lună jumate, de credeam că o iau din nou cu chiropractorul. Și totuși, miraculos, am început să îmi revin, ba mai mult, începînd de marțea asta am reînceput cu Doru Abrudan tensiul, ceea ce e de domeniul fantasticului. Nimic nu mă mai poate deprima la această oră. Hotărîtoare în această revenire a fost și ideea marelui antrenor de tenis de masă Șerban Doboși, cu care m-am întîlnit și care m-a învățat două șmecherii. Paranteză: eu am fost diagnosticat acum aproximativ doi ani cu hernie de disc. Am fost la chiropractor, m-a pus la loc, apoi aproape 6 luni am fost zilnic la bazin și am făcut o serie de exerciții cu fostul mare baschetbalist Miță Popa (adică el m-a școlit cum să fac, era și el după teribilul accident la genunchi). Revenim la Șerban Doboși: deci el, acum două săptămîni, m-a învățat cum să fac o serie de exerciții de elongație a coloanei. Și uite că de atunci, să bat în lemn, mi-e mai bine, din moment ce pot juca din nou tenis.
Așa că, fraților, gîndiți-vă și la chestiile astea cînd vă vine să îl băgați pe unul sau să îl scoateți pe altul, cînd urîți, cînd mai bîrfiți sau cînd cădeți în depresii. Dă-le naibii, vă spun eu, cel mai rău e cînd ești bolnav, restul sînt nimicuri!
28 comentarii
ai dreptate, este singurul lucru care conteaza!
da ovi asa e. ma bucur ca ti-ai revenit!
sanda, m-am uitat pe situl tau, faci lucruri cum nu se poate mai interesante, felicitari
tibi, mersi, stiu ca nu o zici asa, degeaba, mersi
dacă le-am lăsa, n-am mai fi noi. asta ne e firea. bine că eşti bine. asta contează. sâmbătă îs la nuntă la Zalău
Întâi, sănătate, ţie şi … spatelui tău!
Al doilea, citind titlul articolului tău, mi-au „sărit” în faţa ochilor (din păcate, aproape clasicele!) „baloane” de genul : „meciul secolului” – deşi suntem abia după 11 ani de la începutul de veac ori „golul sezonului”, marcat în etapa a II-a a … sezonului, să zicem!…
Aşa că nu dispera şi dă-mi voie să te contrazic: sigur NU e „cel mai prost articol” al tău – este loc şi timp de … „mai bine” !!!
Ha!Ha!Ha!
Numai bine îţi doresc şi weekend plăcut!
P.S. L-am întâlnit, într-o bună ziulică, pe Călin Mişan (ne ştim de mici, ca să zic aşa, el venind la bunici în satul în care Gheorghe Bariţ şi cu mine – ca să numesc doar „marii oamini” ai Jucului celui de Sus! – născutu-ne-am!). Domnia-sa m-a invitat să particip la weekend-urile voastre mai mult sau mai puţin active… Mulţămitu-i-am fain-frumos, da nu poci pentru ca să viu, because nu vreau sa vă indispun şi să vă stric ziua cu „maja” care mi-s acum ( majă = unitate populară de măsură, echivalentul a una sută kilograme – fără os, zic eu!). Păcat ar fi de aleile parcului şi de terenu’ de baschet – dacă nu-i cutremur, de ce să-l provoc eu ?!
gadalean, ba să vii, pentru că ne distrăm tare fain
Salut Ovidiu
îmi spui și mie la ce chiropractor ai fost. Sunt și eu cu o durere în fesa stângă deja de 2 luni, mi-am făcut rmn și am fost diagnosticat cu o hernie de disc, care zic ei că e vindecabilă. Ideea e că dacă satu mai mult de 2 minute în picioare, mă doare în fesă că trebuie să stau jos…insuportabil. Deci…dacă ești așa de bun să-mi zici și mie de acel chiropractor
Mulțumesc
am fost la doctorul varga. are clinica pe caisilor. dar ce tre sa intelegi este ca tre sa te imprietenesti cu aceasta boala. scrie-mi pe contact si iti spun mai multe
sunt interesat si eu de un chiropractician. caut de cateva zile pe net…si nu gasesc nimic. sunt din tg. mures, am 37 de ani…am o hernie de disc dubla in zona cervicala…din care doar 1 singura are „corespondent” clinic…am facut un rmn la inceputul anului pt a „deslusi” pt totdeauna care e cauza durerilor pe care le am din ce in ce mai des in ultimii 3 ani…medicii mi-au spus ca am orice altceva…doar rmn-ul mi-a spus exact ce am…deci va implor sa-mi rcomandati un chiropractician sa incerc si aceasta varianta inainte de varianta chirurgicala! 0743027032, 0729894525
PS: am gasit un chiropractician in zalau…tiberiu kovacs 0744160118…stiti cumva daca e ok?
multumesc anticipat!
eu am fost de doua ori la dr Varga dar nu am simtit nici o ameliorare,din contra,ma doare si coloana,inainte ma durea doar in fesa stg si tibia.A spus ca mi este deplasat un inel de la coloana,am semnat ca sunt de acord sa mi-l puna la loc.Am respectat intocmai indicatiile.Am sunat la cabinet sa spun ca durerea persista la care dna asistenta a spus ca dureaza o luna,deja era de o luna de cand am fost la dansul la care tot ea imi spune ca trebuie sa astept 2 luni.Te las sa tragi concluzii,a,si inca ceva,e foarte grabit,nu are timp sa ti explice si nici nici pe tine sa ti explici durerea!!!!
nu il stiu pe omul din zalau.
la cluj este un chiropractician care are cabinet pe strada cisilor, dr varga. dar acum sint plecat. daca imi scrieti un mail pe CONTACT, ca sa imi amintiti, va sun cind ma intorc in tara si va mai spun niste paleative pina sa ajungeti la decizii majore gen operatie
Salut, poti sa imi zici te rog la ce chiropractician ai fost? Sufar de aceeasi nebunie ( hernie lombara ) si as vrea sa merg la un chiropractician.
Poate nu e cel mai adecvat comentariu dar sigur e de folos 🙂
Thanks,
Alex
da, am fost la doctorul varga, are cabinetul pe strada caisilor, linga ciresilor, in zorilor.
„Tratamente” prescrise si aplicate de antrenori, instructori sportivi… (avand competente paralele cu medicina)… Frumos!
Cateva intrebari banale: Acesti instructori cam cate stagii de neurochirurgie au facut in facultate, incat sa se exprime in cazul unu pacient cu HDL? Sau aceasta hernie a fost diagnosticata dupa ureche, iar „vindecarea” este de fapt o regenerare naturala a tesuturilor extradiscale, extravertebrale? Ati facut RMN inainte si dupa exercitiile miraculoase?
Ieri am intalnit pe sectia unde lucrez un pacient care s-a bucurat de aceste tehnici pe moment… (in cazul acestul pacient hernia discala a fost corect diagnosticata si corect incadrata clinico-functionala / imagisctic). Dar de ce a ajuns totusi la chirurgie daca vracii din Romania „pun oasele la loc”? Unde pleaca oasele din cand in cand, in cat este necesara interventia „medicala” a unor sarlatani sa le puna la locul lor?
Mda… Azi tratamentele pentru hernie discala sunt de competenta instructorilor, a dresorilor de catei si a vracilor de pe la sate… care trag oasele, rup ligamentul longitudinal posterior – tensionat de fragmentul herniat (frecvent componenta fibroasa); aceasta leziune a ligamentului se traduce cu o relaxare incredibila… deoarece structura descrisa este extrem de bogata in receptori iar tensionarea provoaca dureri goraznice.
Dupa deschiderea unei porti spre canalul spinal, fragmentul curge lent… lent, dar sigur, iar peste 10 – 15 ani pacientul revine de urgenta in serviciile de neurochirurgie, de aceasta data nu cu hernie, nu cu dureri… durerile au disparul cu mult timp in urma. Acum scapa urina… si alte tulburari sfincteriene destul de invalidante… canalul spinal s-a ingustat semnificativ = stenoza. Aceasta stenoza de canal spinal nu a aparut cand pacientul alearga disperat la RMN scapand urina, sau cu scutecel de nou-nascut in pantaloni; stenoza a inceput in momentul agresiunilor mecanice (exercitii „terapeutice”), recomandate de vraci si instructori…
Aceasta este medicina din Romania! Ultimul loc in UE… ultimul! Rusinos! Dar… fiecare pacient isi merita specialistul (instructorul).
Domnule doctor Sorin,
Sînt sigur că aveți dreptate. În intenția mea, cel puțin, nu era să „educ” oamenii să aleagă alternative în locul medicului.
Știu însă cît de greu e să te decizi să mergi la o operație de acest gen, și de aceea povesteam cum am reușit să…”păcălesc” această variantă.
Nicidecum nu vreau să mă înțelegeți greșit, nici dumneavoastră, nici cititorii, și anume că operația e mai riscantă decît aceste…improvizații.
Vă mulțumesc pentru comentariu (chiar dacă ne-a cam dat fiori) și vă aștept aici, poate chiar cu mai multe explicații despre această boală.
Multumesc pentru raspuns!
M-am exprimat din punct de vedere medical, etic… despre aceste probleme de sanatate si variantele propuse in Romania.
Daca reusim sa pacalim patologia… nu vom sti asta in momentul aplicarii unui „tratament” improvizat sau nedemonstrat stiintific (frecvent aplicat de catre impostori); vom descoperi la un moment dat – posibile agravari, sau alte complicatii in zona si/sau la distanta de segmentul afectat initial. Uneori simtomele sunt atribuite mai in mod eronat (pe ghicite) mai multor patologii, fara un diagnostic corect; de ex. durera lombara atribuita problemelor discale / radiculare… colica renala,… la alegere (dupa cum aud frecvent de la pacientii examinati de 7 specializari diferite).
Insa acest simptom (care nu este o boala), s-a demonstrat dupa studii clinice extrem de serioase ca este atribuit unui procent redus de patologii discale. Patologia extradiscala (osteo-articulara sau miofasciala), genereaza uneori acelasi tablou clinic intalnit in hernia discala (aproximativ…). Smuciturile si manipularile in aceste situatii nu vor agrava neaparat patologia extradiscala (fiind o zona mai rezistenta la agresiuni mecanice; aceasta durere uneori trece de la sine… poate sa coincida cu unele miscari (nu neaparat indicatii medicale), de aceea nu se poate trage concluzia ca o hernie (disc migrat) „intra la loc” (absurd), sau se vindeca prin minune cu o manipulare (mai ales improvizata…). Oare era vorba de o simptomatologie radiculara cand pacientul acuza lombalgie, sau este vorba de un sindrom miofascial? Patologia discala este o problema cronica din pacate (nu ma refer aici neaparat la prezenta sau persistenta simtomatologiei). Intrebarea ar fi: cum tratam corect o coloana / un individ care sufera de discopatie / o tulburare posturala in cadrul careia s-a instalat deshidratarea discala… sau o fisura (traumatism acut) / gesturi gresite repetate zilnic… etc. Orice patologie are cel putin o cauza, care uneori se afla la mare distanta de segmentul afectat. Doar dupa examinari posturale, clinico-functionale si imagistice se pot incadra corect sindroamele / patologiile. Tratamentele vin dupa aceste examinari, nu inainte… si nu efectuate de oricine.
Multa sanatate!
Scuze pentru unele greseli de ortografie… tastatura este de vina 🙂
Domnule doctor,
Eu va multumesc.
Daca accesati rubrica CONTACT, mesajele dumneavoastra se vor directiona spre mailul meu personal. Astfel vom putea dialoga, daca va face placere. Poate chiar si…colabora (de ce nu, chiar si pe aceasta platforma media).
Iar cu gramatica stati foarte bine.
Buna ziua domnule ovidiu sounetimi va rog frumos alternativele care leati iincercat dumneavoastra 0747767742. Ssu razvancj93 id de mesenger multumesc mar ajuta foarte mult .
Iar Dumneavoastra domnule doctor Sorin va rog sami spuneti daca am doua protuzii discale de 5 mm una laateralla alta mediana miar fi de folos elongatiile pe masa. Automata ?? ‘Multumesc
Nu mai dau sfaturi. Mai sus, domnul doctor Sorin a spus cam tot ce era de spus. La nivelul lui 2014 in care sintem acum ii dau dreptate suta la suta. Medicul specialist ramine solutia cea mai buna.
Am o hernie discala L4-L5 mica(cica nu ma afecteaza) si L5-S1 de 6mm.chirurgul imi spune ca nu poate sa faca nici operatie si nici infiltratii.kineoterapia nu functioneaza si in momentul de fata abia pot merge pana la baie.
Ce e de facut fratilor ca NU MAI POT?????
mersi pt orice alternativa ati putea sa imi propuneti
David, imi pare sincer rau pentru necazul tau. Nu stiu ce sa mai spun, m-am lecuit de sfaturi, du-te la un alt medic, poate…
INCERCATI CU TERAPIA BOWEN,EU ASTA FAC ACUMA
Eu la Zalau am fost la Tibi,duble protruzii lombare la RMN,dureri mari.Mi le a pus la loc,dureri mari 2 -3 luni.Dupa 1 an mi am repetat rmn ul intrucat fac sport si am vrut sa stiu cum sta treaba.Surpriza:coloana perfecta inca m au intrebat de ce am venit la rmn.Au trecut 5 ani , nu mai am nimic
Salut. Oare ai putea sa imi dai si un nume de familie pentru Dr.Sorin ? Mi se pare un doctor f bun si as vrea sa vad daca pot sa fac o programare la dumnealui.
Iti multumesc
Nu am, dar poate vede dinsul mesajul.
Eu sunt una dintre instructoarele mentionate de domnul doctor Sorin, care da exercitii pentru oameni cu hernie de disc ( si nu numai) si…surprize, dupa 4-5 ani de antrenamente sub supraveghere, sunt fara simptome si medicii care voiau neaparat sa ii opereze, se mira de rezultate si nu inteleg cum se poate intampla asa ceva. Din pacate pentru domnul doctor Sorin, sunt si terapeut licentiat, deci nu sunt asa de „pe langa” cum ar dori dansul. Unii dintre noi suntem chiar seriosi cu sanatatea oamenilor care ne calca pragul si nu ne batem joc de ei.
Colaborez cu mai multi medici ortopezi care sunt mai deschisi la minte si au inteles, ca operatia nu este intotdeauna o solutie. Domnul doctor Sorin ar mai trebui sa faca niste cercetari sa isi mai deschida orizonturile cunoasterii. Nenumarate persoane ajung la mine cu probleme cauzate de contracturi musculare grave, intinderi sau de alt gen, cu dureri enorme, dupa ce au trecut pe la cabinetul multor medici care in afara de antiinflamatoare, analgezice si amenintarea cu operatia, nu au rezolvat problema. Domnii medici sunt prea atotstiutori si aroganti sa caute variante alternative acolo unde stiinta lor nu poate ajuta decat prin metode invazive. Sa nu mai vorbim despre multele erori umane din medicina, care in cazul metodelor invazive pot fi dezastruoase. Da, domnii doctori nu sunt fiinte perfecte, sunt oameni, care doar au impresia ca le stiu pe toate.
Sunt sute de specialisti extrem de buni si seriosi care ar putea sa rezolve multe probleme, dar domnii doctori ii numesc sarlatani in nestiinta de cauza sau habar nu au cu ce se ocupa acestia sau ca exista macar.
Intr-adevar, domnule doctor Sorin, suntem ramasi in urma. In strainatate (unde mi-am luat eu licenta de terapeut), doctorii colaboreaza cu noi si terapiile alternative sunt acceptate, chiar promovate de catre lumea medicala, acolo unde nu este neaparata nevoie de metode invazive si acestea se pot evita.
Si, da, colaborez si cu domnul Tibi din Zalau mai sus mentionat, la care am trimis foarte multa lume, care avea probleme cu osatura si pot sa spun cu mana pe inima, ca a reusit sa ii ajute pe toti si acum, dupa ani de zile, toti sunt multumiti si sanatosi.
Deci, domnule doctor Sorin, lasati-o mai moale cu aroganta si faceti-va temele, ca nu mai suntem in evul mediu. Prea sariti cu bisturiul si averi impresia ca e unica rezolvare. As fi foarte curioasa, cu cati terapeuti, instructori sportivi sau chiropracticieni ati stat Dvs. de vorba si cat cunoasteti despre experienta si cunostintele acestora, de va permiteti sa ii denumiti sarlatani si sa vorbiti astfel despre ei ? Cate cazuri rezolvate de catre ei ati cercetat in mod serios, ca sa puteti trage astfel de concluzii si sa generalizati ? Diploma de medic nu va da dreptul de a defaima o breasla intreaga, formata din persoane, in cele mai multe cazuri cu extrem de multa experienta si multi ani de studiu ( in mare parte in strainatate), care se dedica trup si suflet sa ajute oamenii. Oamenii care nu sunt dispusi sa sara sub bisturiu la prima intimidare si incearca sa caute metode alternative.
Majoritatea pacientilor mei vin la mine infricosati de catre medici, care baga spaima in ei, ca situatia este extrem de grava si trebuie neaparat apelat la bisturiu, altfel va fi vai de ei.
Eu nu spun, ca medicina nu isi are rolul ei, doar ca nu e singura si unica solutie pentru toate problemele de sanatate. A fi atat de arogant incat sa crezi ca este si sa denigrezi o breasla intreaga de specialisti (cu diplome si licenta acreditata) in public, in totala necunostinta de cauza, e cel putin aberant.
Domnule Ovidiu Blag. Imi pare rau, ca desi ati avut experienta proprie care contrazice spusele domnului Sorin, v-ati lasat intimidat de catre acesta si v-ati oprit in a le da sfaturi pretioase care ar putea ajuta atat de multa lume. Repet, medicii sunt oameni, nu zei perfecti si atotstiutori.
Buna doamna Andreea.cum pot sa iau legatura cu dumneavoastra?