Vă spunem, aici, că avem multă treabă la Roland Garros, începînd chiar din calificări, unde sînt destul de mulți români prezenți. Ei bine, au început să se simplifice lucrurile, să nu mai avem chiar atît de multă treabă.
Adrian Ungur a pierdut în turul al doilea, 6-3, 6-7, 2-6 cu Marc Gicquel din Franța.
Marius Copil a pierdut în turul al doilea, 6-4, 3-6, 4-6 cu cehul Lukas Rasol.
Elena Bogdan, însă, a cîștigat în turul secund și mai are doar un pas pînă pe tabloul principal. Bogdan a trecut de Sophie Ferguson (Australia), scor 6-1, 6-3
Alexandra Cadanțu face la această oră un meci curajos cu favorita unu a calificărilor, Anastasia Pirovarova, din Rusia. Cadanțu a luat primul set, dar e condusă 0-3 în setul al doilea. Meciul se joacă în turul secund al calificărilor.
1 comment
A pierdut Alexandra Cadanţu în decisiv după ce-a avut un game avantaj şi serviciu la 4-3. Păcat, pentru că în ultimul tur ar fi avut o adversară inferioară rusoaicei cotate drept favorita 1 la calificarea pe tabloul principal.