Azi mă întorceam spre casă cu mașina. Pe la 5 după-masa. Pe cînd ploua, cel puțin prin Gheorghieniul meu. Iar pe stradă, prin Andrei Mureșanu, doi oameni, o fată și un bărbat.
Cînd i-am ajuns, mi-am dat seama că îi știu: erau Ilka Csoregi și antrenorul său maghiar. Cu politețe, antrenorul a pus pe stop cronometrul, și m-a lăsat să schimb două vorbe cu Ilka. Am felicitat-o pentru faptul că a trecut cîte un tur (la simplu și la dublu) la Roland Garros. Un minut, atît am vorbit, iar apoi, pe ploaie, Ilka și antrenorul său au pornit din nou alergarea. Un moment la care ne mai putem gîndi. Bravo Ilka!