După meciurile din Cupă, în care echipe precum CS Vişina Nouă sau Voinţa Livezile şi-au băgat coada printre mai marii ţării în materie de fotbal, regăsim o nouă etapă întinsă pe 4 zile în calendarul Ligii I. Aşteptăm scuzele unor antrenori care au câştigat la mijlocul săptămânii şi vor pierde în campionat sau chiar şi ale celor care au dat chix în ambele partide din cauza programului din ce în ce mai încărcat, cu deplasări lungi şi istovitoare. Să ne vedem însă de treabă şi să încercăm nişte pronosticuri:
Etapa începe la Chiajna, cu meciul dintre Concordia şi FC Braşov. Gazdele au marcat două goluri, au strâns 3 puncte şi ocupă ultima poziţie, în timp ce braşovenii îşi respectă condiţia de echipă mediocră, dar care ar putea scoate oricând un rezultat neaşteptat, ocupând locul 9 cu golaveraj 7-7 şi 10 puncte. Pronostic: X2.
Ziua de vineri se încheie la Galaţi, oraşul campion în sezonul trecut şi cam pion în aceste momente, acolo unde Oţelul va primi vizita celor ce-l au pe exoticul „Lippi” pe post de antrenor/manager/consilier al actualului secund, văzut, bineînţeles, ca un nou salvator al fotbalului din oraşul Mioveni. Aşadar, avem un Oţelul – Dacia de senzaţie, meci la care e din ce în ce mai greu de dat un pronostic: 1 (1-0).
Aşteptarea revenirii Unversităţii la Cluj e imensă, dar parcă un nou insucces ar fi cam mult ţinând cont şi de adversar. Pronostic: 1 (2-0).
Primul şoc al etapei vine din Giuleşti, acolo unde se pare că vom avea un nou joc pe bune, lucru care e de specificat având în vedere combatantele. Putem fi convinşi de acest lucru deoarece situaţia din acest moment e diferită faţă de cea din 2006 sau faţă de cea din 2008. Pronostic: X (0-0).
Adversara Stelei, Sportul Studenţesc în cazul de faţă, ar putea avea un sprijin de conjunctură din partea multor microbişti sătui de mizeriile din fruntea echipei de pe locul 7. Speranţele într-o victorie a gazdelor ar putea fi însă spulberate de un nou gol „tip Alin Raţiu”, fundaşul ce-n returul sezonului trecut s-a dat la o parte din faţa unei centrări banale care a ajuns la salvatorul din acel moment al Stelei. Pronostic: 2 (0-2).
Un alt meci neinteresant are loc la Vaslui, acolo unde gazdele ar trebui să învingă fără probleme pe egala şi mai apoi învinsa Otopeniului în Cupă. Pronostic: 1 (2-0).
Petrolul revine acasă, iar primul meci ar putea reprezenta şi prima mare victorie, deoarece Dinamo va începe să o comită tot mai des în rundele următoare. Pronostic: 12.
Un meci numai bun pentru o zi de luni e cel dintre Pandurii şi Astra. Oamenii aşteaptă Liga de marţi şi miercuri, iar interesul pentru partidă pare a fi extrem de mic, în ciuda locurilor ocupate în clasament de cele două echipe. Pronostic: X2.
Cam în acelaşi tipar se poate înscrie şi ultimul duel el etapei, cel dintre Gaz Metan Mediaş şi FCM Târgu Mureş. În acest caz, situaţia de moment oferă şi mai puţine argumente în favoarea partidei. Pronostic: 1X.
Se acceptă maxim 4 duble pentru cele 9 pronosticuri. La simple se pot adăuga şi scoruri exacte.
Premiul etapei constă într-o minge de fotbal oferită de Ancada şi va fi adjudecat de cel care adună cele mai multe pronosticuri de tipul 1X2 corecte. În caz de egalitate se recurge la departajarea în funcţie de scorurile corecte. În caz de o nouă egalitate, se va alege câştigătorul prin tragere la sorţi.
Fiecare participant trebuie să verifice corectitudinea propriilor pronosticurilor introduse în tabelul cu clasamentul, dar şi validarea şi contorizarea lor în coloanele de scor.
17 comentarii
concordia – brasov 2, 0-1
otelul – mioveni 1, 2-0
U Cluj – ceahlaul 1x
rapid – cfr 1x
sportul – steaua 2, 0-1
vaslui – sibiu 1, 3-0
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra 1x
medias – mures 1, 1-0
concordia – brasov 2, 0-1
otelul – mioveni 1, 3-0
U Cluj – ceahlaul 1x
rapid – cfr x , 1-1
sportul – steaua 2, 0-2
vaslui – sibiu 1, 2-1
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra 12
medias – mures 1x
concordia – brasov 1, 2-0
otelul – mioveni 1, 1-0
U Cluj – ceahlaul 1 (2-0)
rapid – cfr 1 , 1-0
sportul – steaua 2, 0-3
vaslui – sibiu 1, 3-0
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra 1x
medias – mures 1, 2
Concordia Chiajna – Brasov x2
0telul – Mioveni 1 (3-0)
U Cluj – Ceahlaul 1 (3-0)
Rapid – Cfr x2
Sportul – Steaua 2 (0-3)
Vaslui – Sibiu 1 (3-0)
Petrolul – Dinamo 2 (0-1)
Pandurii – Astra 1x
Medias – Targu Mures 1x
concordia – brasov x2, 1-1
otelul – mioveni 1 (3-0)
u cluj – ceahlaul 1 (2-0)
rapid – cfr x 0-0
sportul – steaua 2 (0-2)
vaslui – sibiu 1 (5-1)
petrolul – dinamo 1x
pandurii – astra 1x
medias – mures 1x
sorry, visam… rămăne: concordia – brasov x2
concordia – brasov 2, 0-1
otelul – mioveni 1x
u cluj – ceahlaul 1 (2-1)
rapid – cfr 1x
sportul – steaua 2 (1-3)
vaslui – sibiu 1 (2-0)
petrolul – dinamo 2, (1-2)
pandurii – astra x2
medias – mures 1x
Concordia Chiajna – Brasov 1 (2-1)
0telul – Mioveni X (0-0)
U Cluj – Ceahlaul 1 (1-0)
Rapid – Cfr 1 (2-0)
Sportul – Steaua 2 (1-3)
Vaslui – Sibiu 1 (4-1)
Petrolul – Dinamo X (1-1)
Pandurii – Astra 2 (1-2)
Medias – Targu Mures 1 (2-0)
concordia – brasov 1X
otelul – mioveni 1, 3-0
U Cluj – ceahlaul 1, 2-0
rapid – cfr X2
sportul – steaua 2, 1-2
vaslui – sibiu 1, 2-0
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra 1, 1-0
medias – mures 1 2-1
concordia – brasov x2
otelul – mioveni 1 (2-0)
U Cluj – ceahlaul 1 (1-0)
rapid – cfr x2
sportul – steaua 2 (0-1)
vaslui – sibiu 1 (1-0)
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra 1x
medias – mures 1 (2-0)
concordia – brasov 2(0-1)
otelul – mioveni 1 (2-0)
u cluj – ceahlaul 1 (2-0)
Rapid – CFR 1,2
sportul – steaua 2 (1-2)
vaslui – sibiu 1 (2-0)
petrolul – dinamo X2
pandurii – astra X2
medias – mures 1X
concordia – brasov 2 (0-2)
otelul – mioveni 1X
U Cluj – ceahlaul 1 (2-1)
rapid – cfr 2 (0-1)
sportul – steaua 2 (1-2)
vaslui – sibiu 1 (4-0)
petrolul – dinamo 1X
pandurii – astra X2
medias – mures 1X
concordia – brasov 2, 1-2
otelul – mioveni 1x
U Cluj – ceahlaul 1 (2-1)
rapid – cfr x , 1-1
sportul – steaua 2, 1-3
vaslui – sibiu 1, 2-0
petrolul – dinamo x2
pandurii – astra x2
medias – mures 1,2
la rapid cfr am pus x, 1-1. pe tabel apare alt scor 🙂
Am modificat acum. Sper că e în regulă la toată lumea.
concordia – brasov 2(0-2)
otelul – mioveni 1 (2-1)
u cluj – ceahlaul 1 (2-1)
Rapid – CFR 1 (3-1) Rapid Giuleeeeeeeeeeesti!!
sportul – steaua 2 (0-2)
vaslui – sibiu 1 (3-0)
petrolul – dinamo X2
pandurii – astra 1X
medias – mures 1X
concordia – brasov 2, 0-1
otelul – mioveni 1, 2-0
U Cluj – ceahlaul 1, 1-0
rapid – cfr x
sportul – steaua 2, 1-2
vaslui – sibiu 1, 3-0
petrolul – dinamo 2, 0-1
pandurii – astra 2, 0-1
medias – mures 1, 2-1