Prietenul meu Dan Simirea (îi spun numele pentru că unii dintre voi se vor bucura că aud de el), care trăiește de cîțiva ani buni în Canada, a trimis un comentariu la articolul-remember despre Dan Anca. O să vi-l redau aici pentru că el reprezintă, în opinia mea, mai mult decît un comentariu la un biet articol. E vorba despre valorile la care se raportează un om plecat la mii de kilometri de Cluj.
„Într-adevar Ovidiu, un mare OM si un caracter deosebit, asa cum numai generatiile acelor vremuri au stiau sa produca.
Nu am sa uit niciodata modestia acestui OM, acestui extraordinar fotbalist al României care se plimba prin centru îmbracat atât de modest încât cu greu ti-ai fi imaginat ca este vorba despre MARELE DAN ANCA, cel care a debutat pe Wembley in 69 acasa la campionii lumii si care a adunat 318 prezente in div. A, toate purtând acelasi iubit tricou alb-negru.
Asa cum spui tu, doar mersul acela leganat, de ratoi, datorat accidentarilor suferite îl trada pe marele fundas.
Dar pâna una alta, am si eu niste întrebari la tine Ovi…..Ce averi au câstigat acei sportivi ? Ce ghete foloseau la meciuri? Pe ce terenuri se jucau partidele si ce conditii de recuperare aveau ? Cum îsi petreceau ei orele si zilele înaintea si dupa disputele din teren? Ce masini conduceau ? Ce conducatori de club si presedinti aveau pe vremea aceea ?
Nu trebuie sa-mi raspunzi, cunosc raspunsurile caci am copilarit in jurul fenomenului fotbal si am “mâncat” fotbal pe pâine zilnic inca de prin anii 69-70.
Noi românii avem un mare defect…si anume ca nu am stiut si nu o sa stim niciodata sa apreciem adevaratele valori. Acest lucru este si a fost valabil de când ma stiu. Personal am marele regret ca acest OM a murit la mai putin de 2 luni dupa ce am plecat din tara si vreau sa-ti spun ca de aici, din fata calculatorului meu modest de la acea data am varsat câteva lacrimi pentru OMUL Dan Anca când am citit stirea pe site-ul meu favorit.
As fi vrut sa-l conduc si eu, impreuna cu alte sute de fani si prieteni, pe ultimul drum pe EL cel care ne-a daruit atâtea bucurii.
Daca tot suntem la acest subiect, trebuie spus aici ca ceea ce a facut clubul pâna la aceasta data pentru el este minuscul fata de devotamentul si daruirea acestui jucator.
Nu ar fi poate lipsit de interes sa sugereze cineva noilor conducatori ai lui U, daca reusim sa supravietuim cancerului actual, sa claseze pe o scara valorica in functie de contributia fiecarui fost mare fotbalist al lui U Cluj, si sa le afiseze numele + un portret pe un fel de piedestal unde sa-i vada si sa-i cunoasca si cei tineri si care nu au avut privilegiul sa-i vada jucând. Te asigur ca ar avea destui candidati din care sa aleaga si cred ca ar putea face înconjurul culoarelor noului stadion cu nume atât de insipid.
Aici, pe continentul acesta unde traiesc acum, dupa cum bine cunosti, se obisnuieste sa se ridice în “vazduhul” arenelor tricourile cu numerele si numele celor mai mari sportivi ai cluburilor. Mai mult, nimeni nu mai are posibilitatea sa poarte acel nr. pe tricou caci acei oameni au fost unici prin daruirea, munca, efortul si talentul lor.
Noi românii ce facem pentru fostele glorii, si nu vorbesc aici numai despre fotbal?
Închei aici caci trebuie sa ma duc la somn, nu inainte de a-ti multumi pentru articolele tale minunate si nici inainte de a ura tuturor suporterilor lui U sa auzim numai de bine.
HAIDE U”
