Din cînd în cînd îmi vine o poftă de pîine cu unt…Asta era mîncarea mea preferată cînd eram copil. După aceea, comuniștii ne-au ascuns untul și a trebuit să îmi refuz una dintre cele mai mari plăceri ale vieții.
Țin minte că tocmeam niște oameni de pe la Bistrița, din Prundul Bîrgăului, și de acolo ne procuram untul.
Era un om, Pudilic îl chema (sau poate asta era porecla lui), în Prundul Bîrgăului, un fel de mandatar. Era o stație de televiziune acolo, la Heniu, unde aveam relații, iar cei de acolo îl știau pe omul acesta, pe Pudilic, care ne făcea rost de unt. Și de cașcaval.
Și primeam oricum mai mult unt decît alții, prin această metodă…
Îți dai seama, ce vremuri…
E ca și cum acum unul dintre noi ar face azi o pasiune pentru portocale, de exemplu, și de mîine nu s-ar mai găsi portocale…Cred că s-ar declanșa un război mondial pe chestia asta…
De aia zic: îmi vine cîteodată o poftă de pîine cu unt…
Cred că știu ce o să mănînc mîine dimineață.
2 comentarii
dar de o felie de paine cu unsoare si ceapa?
da, ma rog, acum si tu…nu mi-au venit toate in cap deodata. normal ca merge si o piine cu unsoare, dar nu in aceeasi zi, nu?