România a terminat la egalitate meciul de debut la Campionatul European, 21-21 cu Rusia. Aceasta este o primă veste bună.
Bună, pentru că handbalul feminin ne-a oferit în decursul anilor atît de multe pusee de tensiune încît cei care nu am făcut atac de cord am învățat să privim mai cu înțelepciune spre meciurile naționalei, mai cu calm.
Bună și pentru că, să fim serioși, Rusia este o forță mondială în acest sport.
O altă veste bună este că am privit cu satisfacție chinul Rusiei (o țară care de-a lungul istoriei ne-a călărit destul), o formație care nu a avut plăcerea de a conduce decît o dată pe tot parcursul partidei, cred că la 1-o.
O altă veste bună este aceea că echipa României arată foarte bine, mai ales pe apărare, acolo unde atît cît concentrarea le-a permis fetele au reușit o mică performanță, aceea de a nu primi decît 7 goluri în prima repriză.
Au fost, apoi, și individualitățile:
-Tolnai, pentru modul exemplar în care a apărat (se știe drama prin care a trecut portarul nostru titular, Paula Ungureanu, deci cu atît mai mult forma lui Tolnai capătă și alte semnificații…)
-Curea, pentru siguranța dezarmantă, aceea de a nu rata nici o aruncare de la 7 metri (și nu a avut una sau două, ci șapte).
-Pintea, o zălăuancă aprigă ce s-a apărat foarte bine
-Stanca, o veritabilă…stîncă, un pivot eficient, mereu cu ochii la minge
-Tadici, pentru tactică și pentru sfaturile utile pe care le-am auzit la time-out-uri (atîta cît am putut auzi, pentru că uneori nu avea microfon, alteori vorbea comentatorul peste el).
-Comentariul pentru TVR (care, fără momentul acela scurt de neatenție de la time-out, nu a fost enervant, mai ales pentru că nu s-a plîns de arbitraj).
-Asistența. E teribil să joci într-o sală neutră în care mai tot publicul ține cu România. Mai ales atunci cînd joci contra Rusiei.
Sigur că puteam cîștiga, dar e bine și așa. Mai avem cu Islanda și cu Muntenegru, mergem înainte!
