A wonderful day, cu Gyuri Pascu

Cu Gyuri, pe Pavlov, la plecare, după o oră și mai bine de povești

Joi a fost asta, săptămîna trecută. Ne-am dat întîlnire pe la 12.00, pe Pavlov, la Club Italia, pe terasă. L-am invitat la un moment dat și pe Tiberiu Matei, să facă niște fotografii. 

Gyuri a venit la timp, cu chef de povești.

Îi priește la Cluj, mai ales că aici locuiesc sora și mama lui, cele care îl răsfață de fiecare dată cu bunătățuri. Acum stau la casă, înainte stăteau la bloc, dar întotdeauna au fost gazde primitoare. Mulți ani la rînd toată trupa Divertis a trecut pe la ei, la taclale dar și la mîncăruri alese.

Îl știu pe Gyuri, știu cînd îi merge bine. Și pot să spun că am văzut pe fața lui, încă din prima secundă, că îi merge bine. Era încîntat de întîlnirea de cu o seară înainte, cu studenții, și de ziua ce tocmai începuse, în care urma să-și lanseze cartea iar seara să concerteze cu ai lui The Blue Workers.

Am vorbit o mie de lucruri.

Aici pare interesat de cartea mea, Din Cluj se vede altfel…Aștept să o și citească, vedem noi după…

L-am amintit pe Teo Peter, cu care eram amici, pe Imre, pe Leo-profesorul de engleză din zilele noastre, pe Marieta, soția lui…Ne-am amintit de incursiunea noastră de la mare de pe vremea cînd eram școlari…Atunci ne întîlnisem la Cîmpulung Muscel, noi, cei de la Liceul de Muzică eram cu un soi de fanfară acolo, era o banală tabără de premilitărie pînă să formăm o mică gașcă…Apoi unul dintre noi s-a îmbolnăvit, și Gyuri i-a luat locul, urmau încă două săptămîni de turneu, la mare, destul pentru Gyuri ca să învețe să cînte la trombon și să ne deschidă calea bătînd în talere, instrument (e) cu care s-a împrietenit din prima (el a fost și toboșar, pe la începuturi…).

Mi-a povestit cu pic despre Iarina, fiica sa, și-atunci s-a luminat de-a binelea. Două-trei vorbe mi-a spus despre ea, dar îndeajuns ca să-mi dau seama și cît de mult o iubește și cît de talentată pianistă este.

Am vorbit despre amicii lui de la Divertis, l-am întrebat care pe unde mai sînt și am mai tras o porție de rîs cînd ne-am amintit cum am jucat noi baschet într-un an (cam în urmă cu 10-12 ani), la sala sporturilor, cu fetele de la U. Mai precis el, Mirăuță și Antonesei, și cum nu s-au făcut deloc de rîs (se chiar pricepeau, cel puțin așa a decretat Magda Jerebie, antrenoarea de pe atunci). I-am mulțumit, deși el e acum în Ceruri, lui Nicolae Ienac, cel care ne-a lăsat să întindem fileul în Sala Sporturilor, să putem juca un tenis de cîmp într-un decembrie în care nu se „inventaseră” încă în Cluj baloanele…

Ne-am amitit și de o seară-spre-noapte în care am jucat ping-pong în Cupa Presei (era tot la o vizită de-a lui și ne-am lipit de competiție din mers) și unde, la plecare, Gyuri le-a spus gazdelor:

-Sper că am făcut o bună propagandă sportului cu mingea de celuloid!

Multe ne-am amintit, deși, cum zicem noi, important e ceea ce ești, nu ceea ce ai fost sau ceea ce vrei să devii.

Apoi ne-am despărțit un pic, dar nu mult…

Aici sora lui Gyuri vrea să mă ducă în ispită, cu cozonacul…În fotografie mai apar, de la stînga: fratele lui Teo Peter, nepoata lui Gyuri și Andreea Radu, proprietara galerie de artă

Ne-am revăzut mai pe seară, la lansarea cărții sale, despre care au scris atît de frumos cei de la Ora de Cluj, aici. 

Era tot un freamăt Gyuri, vorbea cu toată lumea, amabil cu toți, interviuri sau simple discuții, a fost și fratele lui Teo Peter (niciodată nu lipsește, știu că dacă vine Gyuri în Cluj îl voi vedea și pe el, e deja un lucru cu care m-am obișnuit)…

În mînă Gyuri ținea un pachet cu feliile de cozonac pe care sora lui le aduce întotdeauna pentru el. Să mănînce ceva…Și acum le avea în mînă, le ținea acolo, aștepta un moment liber, să poată să guste un pic din bunătatea aia de cozonac…Și noi nu-l lăsam în pace. Peste doar o oră urma să cînte….în My Way…

Așa e Gyuri. Un taifun. Vine, face mii de chestii, și pleacă. Din păcate pleacă. Dar sigur pleacă în locuri în care să-i poată bucura și pe alții. Azi e aici, mîine-n Buzău sau în Constanța, e un om de care nu te poți sătura niciodată.

Așa cum nu se poate sătura el de cozonacul pe care îl face atît de bine sora lui…

PS

Gyuri. Inconfundabil

La concert n-am fost, dar am auzit c-a fost fain. Am vorbit cu el a doua zi dimineață, era din nou în formă și cu chef de viață. Pînă mai vine am ce face: mi-am luat niște cărți de-ale lui, plus că mi-a dăruit un DVD. Ascult în mașină cîte-o piesă, mai citesc seara cîte un rînd, și uite așa, mai trece timpul…Aștept să mă sune și să-mi zică: „no, vezi că vin la Cluj, fă-ți timp o țîră, mai stăm la o poveste”…

Ovidiu Blag

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia