Sînt mii de situații în care intri undeva să bei un ceai, o cafea sau să iei micul dejun, chiar prînzul, și în local duduie boxele. Oricum, și dacă nu duduie, muzica e departe de a se auzi în surdină. Cunoașteți senzația, ați trăit-o: vă uitați unde sînt boxele și încercați să stați cît mai departe de ele, nu-i așa?
Oricum, în cazul în care muzica nu te deranjează, te pot deranja conversațiile. Multe dintre ele se defășoară pe un ton ridicat. Asta chiar dacă nu e un conflict între interlocutori. Nu, așa vorbesc ei, tare. Probabil că sînt dintre cei cărora le place cu muzică în boxe. Și cum aici nu sînt boxe, volumul trebuie să fie, totuși, la înălțime.
Totul e tare, la noi. Vrem să ne urlăm toate cele: fericirea, nefericirea, prietenia, dușmănia. Totul e pe bază de claxoane, pe bază de urlete și, dacă se poate, pe bază de înjurături. La noi toți tîmpiții se simt în largul lor și toți oamenii civilizați se simt un pic stingheri.
Adică taman pe dos de cum ne-am imaginat că ar funcționa lucrurile.
ps
Nu, nu am uitat de boxele de la biserică, mulțumesc că mi-ați amintit.
