Noi îi spunem în continuare strada Pavlov, chiar dacă au denumit-o altfel între timp. Și cred că se și potrivește mai bine Pavlov chiar și în zilele noastre, la cîte experimente e supusă…
În vremea comuniștilor aici au locuit, în mare parte, nomenclaturiștii. Șefii de partid, cum ar veni. Și erau securișiti pe stradă, under cover, care le păzeau casele. Pe vremea aceea, dacă te prindea careva că te-apuci de claxonat pe strada asta, o cam…puneai, ca să zic așa.Acum, în schimb, e raiul claxonagiilor din lumea largă. Mă chiar întreb cum se simt locatarii de pe strada Pavlov la gîndul că sîmbăta și duminica se apucă toți tîmpițeii de claxonat pe strada lor. Și în largul lor, pentru că poliția sau cine naiba ar trebui să le interzică ăstora să își trîmbițeze fericirea de-a se fi măritato-însurat îi privesc cu îngăduință.
Strada asta atît de frumoasă, care duce spre Parcul Mare, e acum asaltată de oameni de pe o altă planetă, una destul de necunoscută, cu obiceiuri tîmpite rău de tot. Strada asta, care te îmbie la plimbare, la reverie, s-a transformat în zilele de sîmbătă și duminică dimineață într-un obor, într-un circ, într-un kitsch.
Pe strada asta, atît de liniștită, cu case atît de deosebite, se nimerește ca vreun naș să-și opintească „patru-ori-patrule” de-a curmezișul străzii, să pună frînă, să iasă încă „vo doi gealați” și să caute lumînările de ospăț, oprind puțin și circulația. Dar nimeni nu se supără, e ziua nunții, e frumos, e o zi deosebită.
Lăutarii cîntă la colț de stradă, ăia-unii merg cu glajele de pălincă printre bunicuțele ce și-au scos nepoțeii la plimbare pe lîngă lac să le arate rățuștele, unii vînd pop-corn, alții înghețată, ăla îmbrăcat în haine de cowboy plimbă cu șareta pe oricine, lîngă stadion unii umflă baloane colorate și alții se dau pe mașinuțe de-alea de se ciocnesc, nașul mai zice o urare mai deocheată, mai claxonează cîte un prost, merge banda…Ore întregi, o jumătate de zi.
De ce naiba e nevoie de tot circul ăsta? Și, mai ales, nu poate fi oprit?
Mă gîndesc la oamenii de pe strada Pavlov cu mult respect. Și respectul meu a crescut exponențial de cînd știu la ce sînt supuși în fiecare sfîrșit de săptămînă. Acum, sincer, v-ar plăcea ca pe strada pe care locuiți să vină unii care să v-o confiște în fiecare week-end, să se scălămbăie, să facă un pic de circ și după aia să se care?
Așa, ca elefantul ăla care le călca unora grădina de zarzavaturi și-apoi pleca la ale lui, fără să îl intereseze nimic altceva și fără să îi poți face ceva.
