Concertul de luni de la Teatrul Național a fost unul fabulos. Pînă să înceapă, ne-a derutat puțin scena. Erau pregătite șase chitare, pe stative, iar în mijloc un microfon. Lumea se aștepta probabil, dacă tot era vorba despre promovarea noului disc, Mozaic, la altceva, nu la șase…chitariști.
Doar că nu a fost așa: a apărut doar Nicu Alifantis și doar el a rămas, pînă la sfîrșit. Instrumentele erau toate ale sale, cu sonorități diferite, dar minunate toate.
Pînă s-a prins Nicu Alifantis cît de iubit este la Cluj a durat puțin, dar nu mult. Vreo 4 piese. Apoi omul a pus la bătaie tot sufletul său ales, toată virtuozitatea instrumentală și mai ales vocea sa specială. A cîntat de toate, și vechi, și noi…Mai mult, ne-a spus și povești.
Una dintre ele, cu totul specială, explicîndu-ne de ce cîntă în ultima vreme în mai multe limbi.
Și a fost așa povestea:
În aromână, ca un omagiu pentru bunica sa, care aparținea acestui neam.
În grecește pentru că tatăl său era de profesie…grec (expresia îi aparține lui Alifantis).
În portugheză pentru că un bunic de-al său s-a visat călător pe mare iar cel mai mare vis al său era să ajungă în Portugalia, unde de fapt nu a ajuns niciodată.
Și uite așa, Nicu Alifantis a vrut să unească toate aceste lumi și să-i împace pe toți ai săi…
Să te miri că Nicu Alifantis a ajuns la o asemenea perfecțiune interpretativă ar fi un gest necugetat. Totuși, nu poți să nu remarci acuratețea vocală a interpretării și tehnica rafinată a chitaristului Nicu Alifantis, una de invidiat.
Să cînți fix două ore, să te acompaniezi doar cu chitara și să pară că ai în spate un întreg band, e mare lucru. Omul nostru, în 40 de ani de carieră, a ajuns un perfecționist, un tip viu, care trăiește la intensitate maximă și care nu se joacă de-a cîntatul, ci chiar cîntă.
Publicul a fost la înălțimea acestui artist special și l-a ovaționat minute în șir după aproape toate piesele iar la sfîrșit nu s-a mai dat dus.
Nicu Alifantis a început la Cluj seria celor 40 de concerte care se vor termina în februarie și acest lucru n-a putut decît să ne încînte.
Nicu Alifantis a cîntat două ore și a ridicat sala în picioare. S-a înclinat și a plecat. Noi am ieșit din teatru și am constatat că între timp ninsese. O doamnă a și spus: „Te uită cum ninge decembre”…
PS
Vă spun și-o poantă.
Acum cîteva săptămîni, cînd am luat biletele, l-am anuțat acest lucru.
Și Nicu Alifantis mi-a răspuns:
-O, dacă ți-ai luat bilete, e musai să vin și eu la concert…
Ce mai, omul le are pe toate, inclusiv umor, nu?
1 comment
[…] Mai multe despre concert pe blogul PMOB […]