Nu se poate să nu îl știți, păcat că nu am o poză cu el…
E tipul care aleargă de nebun prin Cluj, de obicei la deal pe Calea Turzii, ajunge și în Făget, îl poți vedea și pe Bună Ziua, pe variantă, un alergător solitar…
E pleșuv în mare parte, deși are un fel de păr mare care îi ajunge pînă la umeri, dar numai în spate are păr. Și da, are mustăți mari, de husar.
Aleargă ciudat, așa, un pic chinuit, un Forrest Gump de România…
No bun, azi am dat fața cu el. Mai mult, am și vorbit.
Eu, ca omul, în piață la Hermes să-mi iau castraveți murați și gogonele, de la vecinul meu (îl știți, cel cu casa dintre blocuri, de pe aleea Simion Ștefan, aleea aia cu borduri de 4 metri jumate…)
El, nu se știe de ce, pentru că nu avea plase.
L-am văzut spălîndu-se pe față acolo, în hală, pentru că există un fel de cișmea…
La ieșire la ușa centrală, ne-am nimerit amîndoi, de-a trebuit să facem un fel de schimburi de amabilități, poftiți, ba nu, dumneavoastră, că aveți bagaj, chestii din astea…
Și da, e ungur, dacă vreți să știți (asta explică și povestea cu mustățile uriașe…)
Și l-am întrebat, direct, mai mult ca să am ce vă povesti:
-Ați fost la alergare sau acuma mergeți?
Și aici s-a produs neașteptatul, știrea anului, cum ar veni…
-Nu, îmi spune el, am hotărît să nu mai alerg.
Aoleu, mi-am zis, ce-o fi pățit ăsta?
-De ce?, îl întreb, simțind că va veni știrea…
-Așa am hotărît eu. Cred că am alergat prea mult. Și acum am hotărît să nu mai alerg niciodată.
-Bine, am zis eu. Bine atunci, ce să zic, mult succes (că doar singurul lucru care ne putea lega în viața asta ar fi fost legat de alergare. În lipsa acestui subiect, practic nu mai aveam ce vorbi).
Deci un om care a alergat catralioane de kilometri, un ins cam de 35 de ani, o prezență pe șoselele patriei, un om care părea că trăiește pentru alergare, a hotărît să nu mai alerge. Pentru că a alergat prea mult. Mi se pare fabuloasă știrea. Ce păcat că nu m-am gîndit la nenorocita aia de poză, că doar aveam la mine telefonul…Vă dați seama, aș fi avut o poză cu omul care a hotărît să nu mai alerge pentru că a alergat prea mult…
ps
Un cititor, și tată de ziaristă (Luiza Meseșan, cu care am fost coleg), domnul Traian Meseșan, mi-a trimis o fotografie cu omul nostru. Poza e de la inaugurarea Cluj Arena.
12 comentarii
il cunosc bine. cred ca s-a dilit. Am jucat impotriva lui 10 ani la Madisz, juca la Bolha-Purecii, ff bine. Tehnic.
L-am vazut de mii de ori alergand, murdar imbracat. Cred ca s-a dilit.
Brava Tibi, mi-ar fi părut rău să nu știe lumea despre cine vorbesc. Mă bucur că știi omul, într-adavăr, l-ai descris perfect (partea ultimă nu se pune).
Cand aveam santier la Campia Turzii il vedeam des alergand intre Cluj si Turda. Rar trecea saptamana fara sa il intalnesc pe drum. Alerga tot timpul lejer, indiferent de anotimp.
Asa e. Alerga pina la Turda, clar. Ma bucur ca stii si tu despre cine vorbesc. Deci iti dai seama ca e o pierdere pentru atletismul amator…
Boem omu…
Mi se pare fascinant momentul cand omu’ respectiv a realizat ca a alergat prea mult. oare ce resorturi ascunse s-au declansat in capul lui? a rumegat mult ideea sau i-a venit pe neasteptate? si cum a inceput sa alerge cu ani in urma? si de ce a alergat incontinuu atatia ani? ce era in capul lui, asa pe la mijlocul traseului? dar avea un traseu, sau alerga de fiecare data pe altundeva? ….. o multime de intrebari fara raspuns. ei bine, aici ar fi trebuit sa intervina spiritul jurnalistica si sa faca lumina. ar fi gasit niste judecati, valori si credinte ale unui tip special si ar fi oferit cititorilor o poveste de Craciun.
Dar si anul viitor va fi un Craciun. Asta apraope sigur.
Pana una-alta mai scriem pe blogurile la care avem acces. Eu de exemplu pe omarlupino.ro
bog,
Mersi pentru acest comentariu și pentru sfaturile jurnalistice. Doar că povestea e interesantă așa, nu dacă aflai, de exemplu, că îl doare genunchiul drept.Plus, daca citesti comentariul lui Fărcaș, ultima propozitie, gasesi o jumatate de raspuns.
Daca faci miscare alergi sau joci fotbal sau daca umbli mai simplu imbracat inseamna ca te-ai dilit? Juca foarte mult la Cotton, si eu am jucat contra lui la Madisz cand erau echipe ca Bolha , Vedett Ferfiak , HSV, Kopar Mano, Kogogok, Fortuna, Pro Italia, Dracii Rosii, Feleacul.
bravo elevu. ma bucur ca il stii si tu. cum ma bucur ca i-am gasit poza.
Pro Italia a fost infiintata de mine, in 1993 si exista si in prezent. Sunt jucator in lot, nu titular, dar vin la meciuri. Am mai scris, am jucat impotriva lui cand el era la Bolha-Purecii. Curand aflu si numele lui. Imi mentin pararea, m-am consultat cu oameni care il cunosc. E dilit.
Informația că ” E dilit ” mi se pare crucială ! L-am întâlnit, și eu, deseori. În Cordoș, pe Tăietură, în Grigo, Frunzișului, Turzii.
Pe el și, pe mulți alți dilăi care aleargă zilnic.
Mișto tecstu’ !
Il vad zilnic pe Calea Turzii 🙂