Asta e casa de pe Pavlov 32. Să o țineți minte, pentru că azi-mîine va dispărea de tot.
Povestea acestei case are un loc special în inima mea. E casa de pe Pavlov nr. 32, adică ultima casă dinaintea intrării în Parcul Mare, cum ar veni. E o casă pe care am iubit-o deși nu am locuit în ea, ci doar am vizitat-o. E fosta casă a familiei Brody, stăpînul casei fiind reputatul medic pediatru iar fiul său fiind omul de mare succes de azi pe nume Cornel Brody (directorul general IQuest Technologies). Iar legătura mea e una destul de simplă: cu Cornel Brody am fost colegi în clasele I-IV la Liceul de Muzică. Și, cine știe dacă putem spune așa, dar poate că am fost mari prieteni în vremea copilăriei, din moment ce n-am uitat unele lucruri pe care am să vi le spun în cele ce urmează…
Așadar, colegi fiind cu Cori (așa îi spuneam noi atunci), ne cam jucam împreună mai des decît cu alții. Și ne-am împrietenit. Și Cori o fi povestit asta acasă. Cert este că tatăl său, pe spatele unei cărți de vizită de-a domniei sale i-a scris tatălui meu:
„Stimate domnule Blag, mi-ar face plăcere dacă ne-ați vizita pentru a discuta mai multe în legătură cu amiciția dintre copiii noștri”.
Era un gest neobișnuit poate chiar și pentru acele vremuri, un gest aristocratic, de o anume distincție ce îl caracteriza pe celebrul medic despre care aveam să aflu mai multe mai apoi…
Și bineînțeles că vizita s-a produs, cu mari emoții din partea alor mei. Și, de ce să nu recunosc, și pentru mine a fost o zi specială, în care a trebuit să fiu foarte atent din toate punctele de vedere.
Cam acolo, în centru, ar fi fost castanul, dacă ar mai fi fost…
Odată consumat acest moment, în care părinții noștri s-au cunoscut, vizitele mele în casa de pe Pavlov au devenit foarte dese. Acolo era Raiul pe pămînt. În curte exista un castan imens pe care părinții lui Cornel l-au amenajat precum o casă la înălțime. Existau pitoni bătuți în trunchiul castanului care ne înlesneau ascensiunea, iar sus, la un anumit nivel, era un fel de căbănuță cu de toate. Acolo ne făceam veacul, ne jucam de-a nici nu mai știu ce, dar ne plăcea fantastic ideea aceea de a avea o casă la…înălțime.
Țin minte și interioarele casei de pe Pavlov 32, cu pian, bineînțeles (amîndoi cîntam la pian, deci asta nu mă uimea…), cu multe cărți, cu o doamnă menajeră care vorbea în franceză probabil (spun asta pentru că știu de Cornel care vorbea încă de pe atunci fluent franceza), cu o ordine desăvîrșită și cu o căldură greu de descris în cuvinte.
O casă bună.
În spatele ei era ansamblul care se chema Curtea Mare (clujenii știu ce vorbesc eu aici), un spațiu imens unde aveam loc de dat cu bicicletele, de exemplu. Deși, dacă e să mă gîndesc că port și acum pe tibie urmele a două șuruburi dintr-un zid, se poate spune că nu era destul loc nici atunci…
Oricum, dacă nu eram în copac, eram în Curtea Mare. Dacă nu eram nici acolo, jucam fotbal pe iarba din Parcul Mare. Acolo locuia și Laszlo Attila, ajuns peste ani vice-primar (acum pot spune asta, că nu mai e…), țin minte că era și el într-una dintre echipe…
Aici e tăblița pe care scrie despre viitorul restaurant.
Bun.
Și azi, ce văd acolo: un șantier.
Și o tablă pe care scrie că se va construi un restaurant.
Poate că această casă se va dărmîna în întregime. Sau chiar dacă nu se va dărîma, nu va mai arăta la fel.
Și, nu știu cum, parcă s-a prăbușit și în mine ceva cînd am văzut asta, că doar de aia m-o fi apucat scrisul…
Cum naiba?, mi-am zis.
Castanul nu mai era demult, probabil îl tăiase ultimul proprietar, dar acum gata, dispare și casa?
Și, cu mine cum rămîne?
Cînd trec pe acolo și văd pe geam niște chelneri ce-o să fac?
Cum o să-mi mai pot aminti de castan și de pian?
Probabil cu greu, ar putea veni un răspuns în zeflemea, din public…
8 comentarii
poate vor sa faca un loc special pentru cafeaua de sambata dimineata 🙂
Asta nici nu stiu cum ar fi…
Doamne, chiar ca ma doare si pe mine… Treceam zilnic pe langa ea in drum spre acelasi Liceu de Muzica. Cele trei case insiruite erau reperele mele in succesiunea anotimpurilor.
Si da, l-am vizitat si eu pe dl. doctor Brody, era medicul nostru de familie si cel care a tratat-o trata pe mama de la varsta de 14 ani, cardiaca fiind… Discutam despre repertoriul meu de vioara…
Mama va fi sigur afectata cand ii voi spune. Dispare o bucata din puzzle-ul copilariei si adolescentei noastre.
Hilda, e impresionant ceea ce ne spui…
De fapt nici nu mi-am dat seama cit de multi clujeni s-au raportat la aceasta casa.
Am primit foarte multe mesaje in acest sens.
Poate datorită amplasării sale, fiind ultima înainte de a intra în parc, poate datorită curții aceleia frumoase…
pe dr. Brody l-am cunoscut in 1977, cand eram internat la Pediatrie 2; a fost singurul care m-a facut sa ma simt mai putin stresat de atmosfera de spital si de ruperea de familie; chiar ca avea har de pediatru…
Chiar ieri am trecut pe acolo, si mi-am amintit ca in toamna am vazut un domn batran in curte, ingrijind plantele din gradina. Iar acum casa nu mai exista… Ce s-a intamplat oare cu domnul acela batran?
Nu stiu nimic despre proprietarii mai noi. Stiu ca fam. Brody s-a mutat inca dinainte de 89 de acolo, undeva in centru.
noi ne schimbam, orasul se schimba, totul se schimba:-)
sa speram ca o sa fie un restaurant cu gust care sa se incadreze cu peisajul
*in ultimii ani casa a fost o ruina si curtea lasata in paragina