Ne-am jucat un pic cu un amic și l-am dus acasă la el, în Mănăștur, prin Făget, adică ocolind orașul. Și cum conduceam mașina pe acolo, firesc (oare?), ne-am amintit cum făceam noi excursii cînd eram mici, prin Făget…
-„Da, uite, pe aici urcam, aici era o poiană unde jucam fotbal, aici era cabana, stăteam la coadă la mici și la sucuri, aici era scena pe care cîntau formațiile”, banalități din astea pe care le spunem cu toții la un moment dat, fără să ne dăm seama.
Iar cînd vorbeam arătam cu degetul spre niște locuri unde acum sînt case (unele foarte mari, sincer…) sau alei betonate.
Pentru că, dacă nu ați fost demult în Făget, să știți că există străzi cu nume de oameni pe acolo, există chiar și bariere din astea moderne la intrarea pe alei, ca nu cumva să te rătăcești cu mașina pe proprietatea cuiva…
Nu discutăm despre felul în care s-au primit autorizații de construcții în plină pădure, că nu ne pricepem, nici nu ne prea interesează, că vorba celui cu care eram: Ovi, îți dai seama că tu o să mori și nu o să ai un căsoi din ăsta în pădure? Discutăm despre felul în care arată o pădure, adică plină de case unele lîngă altele…Există mici cartiere deja pe-acolo, prin pădure…
Sigur că invidia e mare și nici nu știu cum am reacționa noi ăștia, cîrcotașii, dacă am avea la rîndul nostru o casă exact pe aleea aia cu nume de oameni, dar așa, la o primă impresie, cred că putem spune că e cam ciudat să locuiești într-o pădure care are alei asfaltate, totuși…
PS
A, am uitat să vă spun: nu am văzut nici un excursionist. Dar nici măcar unul. Se pare că și excursioniștii vin pe-acolo dacă e ceva organizat, nu așa, la plimbare, de nebuni…
1 comment
trist de tot