Astra Giurgiu este o echipă-fantomă, fără suporteri și în spatele peluzei cu spectatori desenați pe un afiș. Cu toate acestea s-a calificat în finala Cupei României și pînă la urmă a cîștigat meritat, după cum au arătat lucrurile în cea de a doua repriză a semifinalei cu Petrolul, una în care ea a fost cea care a dominat..
Cel mai interesant lucru mi s-a părut faptul că într-o echipă plină de jucători străini mai mult sau mai puțin interesanți, cei care au ieșit la rampă de la Astra au fost cei cîțiva români, exceptîndu-l pe portarul Lung jr, desigur.
Mățel a fost foarte bun pe flancul stîng, urcările lui fiind mai mereu periculoase iar jocul său unul constant bun.
Papp bun și el, a venit de cîteva ori în careul advers, atunci cînd echipa sa a beneficiat de lovituri libere, de două ori trecînd pe lîngă gol, pentru ca a treia oară să chiar marcheze.
Găman n-a prea greșit, faza cu golul Petrolului petrecîndu-se prea repede ca să ne dăm seama cine ar fi trebuit să facă marcaj la Tamuz (oricum, acolo nimeni nu s-ar fi așteptat ca mingea să-l sară pe Lung sau să lovească bara transversală, Albin șutînd de la peste 30 de metri).
Budescu, lider incontestabil, autor al unui gol de manual, a vămuit toate mingile și a gîndit perfect ultima lovitură liberă a meciului, în care i-a pasat perfect la picior, pe jos, lui Morais.
Alibec, poate asul din mîneca lui Florin Marin, un jucător care cum a intrat cum s-a simțit. El a produs lovitura liberă din ultimul minut, cea din care s-a marcat. Posesor al unei tehnici de excepție în regim de viteză, bătăios și tupeist, Alibec e fotbalist.
Am avut și-un clujean pe teren, pe Morar, cel din cauza căruia Petrolul a rămas în 10 oameni, dar evoluția lui n-o analizăm, îi lăsăm pe alții s-o facă…