N-o să vă mint spunîndu-vă că m-am înțeles nemaipomenit cu tatăl meu. Dar, culmea, de cînd nu mai e am ajuns să-mi amintesc foarte multe lucruri pe care le-a făcut pentru mine. Sigur că fiecare dintre noi are o poveste cu părinții, ele țin de intimitatea noastră și e bine să le păstrăm acolo. Eu însă o să vă spun doar trei faze, scurte, care sper să vă amuze, nu altceva, că doar n-o să ne povestim viețile pe-aici…
Cea mai tare dintre cele trei am pus-o prima.
Așadar, după o vreme în care am tot luat premiu la școală, s-a întîmplat ca printr-a șasea, să zicem, să nu mai iau. Vă dați seama că acolo, în Sinuța noastră, chestiile astea se aflau urgent. Pînă la urmă erau pe stradă vreo 20 de familii, toată lumea se știa cu toată lumea.
Și unde nu se-apucă tata și cumpără trei cărți, „Nada florilor”și nu mai știu ce, și scrie pe ele cu o caligrafie strîmbă (să nu-i recunoască nimeni scrisul): Se acordă premiul al doilea (s-o fi gîndit să nu bată prea tare la ochi, să nu pună chiar premiul întîi) elevului Blag Ovidiu, pentru rezultate foarte bune la învățătură. Nu știu la ce s-o fi gîndit el, dar cel mai probabil s-a gîndit că un fiu care nu e premiant nu e destul de bun. Nu m-am opus atunci, nu știu de ce. Poate pentru că n-am vrut să-i stric momentul de…inventivitate. Peste o vreme i-am spus lui Iancsi, cel mai bun prieten al meu de pe-atunci, și țin minte că a rîs tare de tot Iancsi și a trîntit-o, în stilul lui inconfundabil: „Mai bine ne lua niște prăjituri de banii ăia pe care i-a dat pe cărți!”
A doua fază pe care vreau să v-o povestesc e legată de șah.
Țin minte că jucam des, așa cum la fel de des mă bătea (de șah vorbim aici, nu de altceva) cînd eram mic. Apoi am mai reușit și eu să echilibrez statistica…Și jucam mai ales cînd eram în vacanțe, că aveam mai mult timp. Și tot așa, să fi fost eu printr-a opta, a noua, el muncea și de după-amiaza, de la ora 14.00. Și jucam pînă în ultima secundă, aproape în fiecare zi întîrzia. Și-mi amintesc cum îmi făcea plăcerea asta, să jucăm mult, chiar dacă știa că o să aibă scandal la muncă, mai ales că lui nu-i plăcea să ajungă mai tîrziu. Și ziua arăta așa: se făcea cam două fără douăzeci, moment în care o zbughea cu geanta sub braț și începea să alerge de nebun spre serviciu. Era un pic cam caraghios momentul: să vezi un tip de 44-45 de ani alergînd de parcă i-ar fi ars casa. Și o ținea așa din Sinuța (unde nu te puteai baza pe autobuz) pînă în centru, de unde lua un troleibuz.
Iar a treia e pe bază de schiuri.
Cică mă învăța să schiez. Și coboară el pe pîrtie, ajunge la bază, loc unde erau și vreo trei tipe care păreau că îi zîmbesc. El le observă, și îmi zice: „ai văzut că și fetele au apreciat felul în care am coborît, le vezi cum chicotesc acolo”? „Am observat, i-am zis eu, așa cum am observat și de ce rîd: rîd pentru că ți s-au rupt pantalonii în fund și ți se căd izmenele”.
Da, nu știu ce mi-a venit, dar mă gîndesc din ce în ce mai mult la lucrurile astea de care multă vreme am uitat.
Și poate pe nedrept.
2 comentarii
Poate nu va amintiti, dar v-ati cunoscut cu tatal meu….Pe vremea aceea eram doar un student, care incerca sa ii informeze pe cititori despre evenimentele sportive. Imi amintesc ce frumos vorbea de dvs….Atunci nu va cunosteam….Abia acum imi dau seama de ce! Toate cele bune!
Horia,
Multumesc.