Ann și Claudiu, bătînd Clujul la pas. În dreapta ar fi statuia cu Sf. Gheorghe, dar fotograful nostru…
Prietenii mei și-ai lui, de-aici și din Suedia, deja glumesc și spun: „dacă vine Claudiu Rusu la Cluj să ne așteptăm la un nou articol, așa-i?” Păi cam așa-i. Că vine o dată pe an și-i bine cînd vine, că ne amintim de el, de marele sportiv ce-a fost dar și de el cel de-acum, care a terminat cu jobul și are mai mult timp de toate cele.
Cînd vine își intră în rol Florin Ile, o gazdă perfectă pentru Claudiu și pentru toți prietenii din Cluj care îl vizitează, pe rînd. La întîlnirile acestea cele mai frumoase sînt poveștile și-aducerile aminte. Majoritatea au ca subiect sportul, sportul acela mai de demult, care era curat și care se făcea și cu zîmbetul pe buze. Mulți invocă, în povești, talentul fabulos al lui Claudiu, își amintesc cum era cam singurul poloist care reușea să apese pe minge pînă o scufunda sub apă sau de celebra sa aruncare la poartă „pe la spate” ceea ce în polo a fost o adevărată minune, o aruncare brevetată de Claudiu.
Ieri i-am păcălit, pe el și pe Ann. Le-am zis că vom face doar cîțiva pași și i-am dus, cu cartea Vladimir-Alexandru Bogosavlievici în mînă, prin centrul Clujului. Bogo a fost extrem de amabil și i-a oferit un autograf pe ea, plus mențiunea pe care i-am transmis-o lui Claudiu, aceea că tatăl istoricului de azi i-a fost pe vremuri profesor la Liceul Eminescu, fapt ce l-a emoționat o dată în plus pe marele poloist.
Claudiu, Ann și dr. Adi Molnar
Și-așa, cu cartea lui Bogo, Clujul văzut și nevăzut, am colindat din Piața Muzeului începînd, cam tot centrul. Cu bisericile luate pe rînd, cu oprit și citit, cu văicărelile lui Claudiu că facem prea mulți pași, că nu așa ne-a fost vorba, cu pauze de cafea, pînă la urmă ne-am uitat pe counterul lui de făcut pași și cînd am ajuns la 10.000 ne-am oprit.
Dar pînă să ne oprim ne-am întîlnit cu oameni, cu care am schimbat vorbe. Și mulți l-au recunoscut pe Claudiu. Printre ei, și reputatul chirurg Adi Molnar (medic primar chirurgie CV, sef de lucrari Catedra de Chirurgie Cardiovasculara, UMF Cluj–Napoca și prietenul meu, cu care am cîștigat și un turneu de dublu, la tenis, acum cîțiva ani). Asta a fost chiar o întîlnire, pentru că cei doi au rememorat o întîmplare care și-acum, peste ani, i-a amuzat teribil.
Imediat cum am ieșit din Piața Muzeului mi-a plăcut mult o chestie: Claudiu a vrut să revadă curtea unde funcționa clubul Voința, birourile, cum ar veni. Și-am făcut dreapta, spre stațiile de autobuz, și-am intrat în curtea aceea veche, dărăpănată, dar unde Claudiu a zăbovit așa, mai izolat de noi, și parcă l-am simțit cum rememora momentele care i-au marcat tinerețea. Erau amintirile lui, așa că noi am cam făcut…pași, și l-am lăsat cîteva minute cu ale lui.
Ne-am permis niște răgazuri, cum vă spuneam, și-am stat pe bănci, și pe două terase, și-am mai suflat de două-trei ori pînă ne-am făcut curaj să ne întoarcem la bază, adică la Florin Ile, care ne așteptat cu mici. Și-am mîncat mici, ce să facem…
Și cam asta a fost.
Vine Claudiu, mai zîmbim, ni se mai prelinge cîte o lacrimă pe obraz, o ștergem pe furiș, că sîntem bărbați, și iar o dăm pe glumă.
El acolo, pe insula lui, noi aici, pe a noastră, și vizitele astea scurte care formează puntea. O punte pe care mereu o să o considerăm destul de încăpătoare pentru prietenia pe care am costruit-o cu atîta grijă și respect, o prietenie la care ținem fără să ne pupăm toată ziua.
Asta e.
Cică ne mai vedem duminică și-apoi pleacă.
