Horia Tecău și Jean Julien Rojer, cu cel mai recent trofeu cîștigat, la Dubai.
Horia Tecău a început să cîștige turnee ATP de dublu încă din 2010, atunci cînd alături de neo-zeelandezul Marcus Daniell avea să triumfe în primul său turneu, cel de la Auckland. De atunci încoace românul a mai cîștigat 33 de turnee iar de patru ani a atins apogeul carierei odată cu stabilizarea în cuplu alături de olandezul Jean Julien Rojer. Cei doi au cîștigat Wimbledonul în 2015 și US Open în 2017, Turneul Campionilor în 2015, adunînd împreună 17 turnee în care au triumfat, cel mai recent fiind chiar în acest an, la Dubai.
Aflat pe cel mai înalt loc al carierei în 2015, pe locul 2 mondial, vice-campion olimpic alături de Florin Mergea, Horia Tecău este cu singuranță un model în sport pentru tinerii de pretutindeni.
Am vorbit cu Horia Tecău despre tenis dar cu această ocazie am aflat despre felul în care credința îi călăuzește pașii, despre filosofia sa de viață, despre cum se raportează la bani și despre prietenie.
● Horia, cum se profilează anul acesta pentru tine?
● Sigur că pentru noi turneele de Grand Slam sunt provocarea supremă. La Australian Open, un turneu pe care ne dorim să-l cîștigăm, nu ne-a ieșit de data aceasta. Dar noi pregătim turneele la victorie, la victoria finală mă refer. Analizăm, vedem ce am greșit, ce avem de îmbunătățit, privim întotdeauna spre mai bine, spre mai sus. În meciurile de dublu detaliile sunt foarte importante și noi la aceste detalii lucrăm: vrem să venim mereu cu ceva nou, cu ceva care să îi surprindă pe adversari iar nouă să ne aducă reușite. Așa gîndim, așa acționăm, mereu în perspectivă: că pierdem, că învingem, suntem preocupați să avem un plan, să avem noi provocări, să nu „dormim” și, poate un lucru extrem de important, să nu pierdem bucuria jocului. Așa plecăm la drum și în 2018, deja am cîștigat un turneu, vrem să urmeze alte și alte victorii.
● La dublu sunt rare colaborările pe termen lung. Din acest punct de vedere tu și Jean Julien Rojer păreți o excepție. Cum ai defini această realizare?
● În primul rînd cred că prietenia dintre noi e cea care dă consistență acestui dublu. Apoi, din punct de vedere sportiv, cred că ne completăm foarte bine și luăm unul de la altul. Admir la el puterea de a se antrena, energia debordantă, spiritul pozitiv, agilitatea sa deosebită, chiar și felul său mai „gălăgios” de a se exprima, așa cum sunt sigur că și el apreciază părțile pozitive din jocul meu. Coeziunea noastră se bazează pe respect, pe antrenamente asidue. În plus, noi întotdeauna am avut un plan. Am luat lucrurile, le-am analizat, ne-am propus mai mult, și ne-a reușit. Rezultatele noastre, dacă le priviți, sunt într-o progresie constantă, o progresie care caracterizează de fapt și relația noastră, care a evoluat foarte mult.
● Poți să dai un exemplu în care Jean Julien Rojer ți-a dovedit că ține la această relație profesională?
Horia Tecău alături de Florin Mergea, medaliați cu argint la Jocurile Olimpice
● Pot să dau mai multe. Dar mă opresc la unul: atunci cînd i-am spus cît de mult îmi doresc să joc și, de ce nu, să cîștig pentru țara mea Jocurile Olimpice, m-a înțeles și m-a așteptat să revin alături de el (pentru că în vederea participării o vreme m-am pregătit alături de Florin Mergea). A fost un moment determinant, edificator pentru felul în care el înțelege colaborarea și țelurile noastre comune. Noi așa acționăm. Cînd unul are probleme, inclusiv cu accidentările, celălalt îl ajută, îl așteaptă să-și revină, se comunică foarte mult, se vorbește, se analizează. Și faptul că acest tip de relație își arată roadele s-a și văzut: noi doi, în pofida tuturor pronosticurilor, am reușit să cîștigăm US Open în 2017, la doar un an după Jocurile Olimpice despre care vă vorbeam.
● Mai sunt și alte lucruri care vă leagă?
● Da, sunt cîteva similitudini. Are și el un frate mai mare, are și el un tată care are legături cu tenisul și care, la fel ca și tatăl meu, i-a facilitat începuturile în tenis. Ne plac poate aceleași orașe, gîndim din ce în ce mai mult în mod similar, se poate spune că avem aceleași valori.
● Deși ai spune că la dublu nu ești singur, în circuit tot singur se poate spune că ești. La ce îți zboară gîndurile în aceste săptămîni după săptămîni care se înlănțuie ca într-un carusel, an după an?
Cu trofeul de la US Open 2017
● Să știi că am învățat multe, am acumulat multe și la acest capitol. Cel mai mult am învățat să îmi controlez emoțiile, să am mereu un scop din punct de vedere sportiv. Sigur că îți lipsesc părinții, frații, iubita, prietenii, dar nu trebuie să uiți că ești sportiv profesionist, că asta te definește ca profesionist, gîndirea pe măsură. Am învățat să îmi controlez emoțiile, am învățat să imi fixez mereu priorități, pentru că atunci cînd nu mai reușești asta, adică să ai țeluri, devii doar un călător la turnee. Iar eu nu vreau să devin un călător la turnee. Uite, de exemplu, Federer sau Nadal, oare ce îi mai mînă pe ei în luptă, nu au cîștigat destul și destule? Tocmai asta face diferența între ei și alții, faptul că ei nu renunță în a-și defini și redefini prioritățile, țelurile, planurile, dorințele în ceea ce privește tenisul. Și-atunci, ca și în viață, dacă ai mereu și mereu provocări greutățile le treci altfel, poate mai ușor.
● Tenisul, mereu tenisul. E sportul pe care l-ai învățat și l-ai dus atît de sus. Dar el, tenisul, ce te-a învățat pe tine?
Cu trofeul de la Wimbledon
● Aproape tot ceea ce sunt azi sunt datorită tenisului. Lecțiile de viață mi le-am luat de aici, din tenis, nu de la școală. Să crezi, asta m-a învățat tenisul, să crezi în tine și în echipă. Să respecți m-a mai învățat tenisul, chiar și ceea ce înseamnă umilință m-a învățat tenisul, tenisul m-a învățat ce înseamnă spiritul de echipă, ce înseamnă prietenia și ce înseamnă fair-play-ul. La 12 ani îmi amintesc că rupeam rachetele pe teren, așa înțelegeam să mă manifest dacă pierdeam, pentru ca mai apoi, probabil că se observă asta, să reușesc să îmi controlez emoțiile. Am învățat să îndur, să perseverez, să cred în mine, să îmi fixez obiective, și, cel mai important, să mi le îndeplinesc. Tenisul m-a învățat toate aceste lucruri.
Chiar și locurile din lume care mi-au devenit mai dragi le-am descoperit tot datorită tenisului. De o bună bucată de vreme am înțeles să mă uit la locurile acestea, nu doar să fiu un trecător ocazional. Învăț să le descopăr farmecul, asta putînd însemna inclusiv să stau pe o bancă și să citesc ceva, liniștit. Mă simt bine la Melbourne, Rotterdam, la Paris, la Roma, la Londra…La Melbourne, de exemplu, oamenii sunt extraordinar de relaxați, oameni care apreciază sportul, plimbările în natură iar observîndu-i mă inspiră astfel încît să fiu și eu la fel. Mă simt bine în orașele în care există comunități de români dar în același timp încerc să găsesc lucruri interesante în fiecare oraș în care ajung.
● Cît de importanți sunt banii în toată această ecuație?
-Știi cum e? Cînd n-ai bani, spui că aceștia sunt totul. În tenis, cînd îi ai, nu te uiți neapărat cîți ai, ci ce poți face cu ei mai ales în materie de a-ți ușura misiunea. Poți avea și călători cu un antrenor, poți zbura la business, poți avea o serie de facilități în ceea ce privește pregătirea, lucruri pe care nu le aveai atunci cînd debutai în tenis sau cînd te zbăteai să îți faci rost de rachete sau echipamente. Ar fi ciudat să spun că banii nu sunt importanți, dar în același timp pot să spun că mă raportez altfel la ei decît poate aș fi făcut-o acum cîțiva ani.
● Te-ai gîndit că ai și pierdut ceva făcînd tenis?
● Unii ar defini perioada aceea din adolescență, cînd eram acaparat de tenis, ca pe una în care am făcut sacrificii. Prietenii mergeau în excursii, poate la petreceri iar eu îmi luam geanta în spate și mergeam la antrenamente și la turnee. Eu nu consider că mi-am sacrificat copilăria sau tinerețea. Am ales tenisul și tenisul m-a ales pe mine. Și sunt sigur că tot tenisul e cel ce îmi poate da acum, poate cînd nu mai sunt un copil, bucuriile pe care doar le-am amînat puțin: pot oricînd acum și să merg în călătorii, pot să îmi aleg oriunde un loc unde să îmi fac o vacanță și cu siguranță că voi putea face aceste lucruri multă vreme de acum încolo, deci nu am pierdut nimic.
● Pentru că ai vorbit și despre prieteniile din tenis, care îți sunt cei mai buni prieteni?
● Prieteniile cele mai frumoase sunt cele care nu se schimbă, adică cele care își dovedesc trăinicia în timp. De aceea îl pun pe această listă pe Florin Mergea, alături de care am jucat încă de pe vremea cînd eram doi copii amîndoi. Cu Florin putem să jucăm, să nu jucăm, dar nu putem uita cît am călătorit împreună, cum am dormit în același pat, cîte vise și planuri ne făceam în legătură cu tenisul și de aceea, poate, relația noastră va dăinui și în continuare.
Aș mai adăuga pe lista aceasta cîteva nume, dar în același spectru, al relațiilor care și-au dovedit trăinicia peste ani și ani: Andrei Pavel, Gabriel Trifu, Victor Crivoi. Cu toți aceștia am avut momente și continuăm să avem momente, chiar dacă nu ne vedem atît de des pe cît ne-am dori.
Horia Tecau și Bethanie Mattek Sands, campioni în proba de dublu mixt la Australian Open. Foto: Neal Trousdale
● Ai ajuns sus de tot în carieră. La fel ca mulți alți sportivi, ești preocupat acum și de a ajuta. Cum ai ajuns să vrei să faci asta?
● De cîțiva ani buni mi-am descoperit o mare pasiune: lectura. Și vreau să cred că aleg genul de lecturi relevante. Am și o vorbă: „lecturile m-au învățat să visez cu mai multe cuvinte”. Citind mult am înțeles mai multe și despre mine. Și-am înțeles că dacă eu sunt puternic pot face lucruri importante și pentru alții. Nu vreau să intru în amănunte, dar ideea mea de ajutor se îndreaptă spre copii, un segment care e mai vulnerabil. Copiii nu se pot ajuta singuri, nu? Și-atunci, fără să dezvolt, eu am încercat să fac cîte ceva pentru ei. Și-mi face mare plăcere să fac asta. Simt că ajut și asta îmi dă curaj să merg mai departe și să mai pot ajuta și mai mult.
Chiar și cartea pe care am scris-o, “Viața în ritm de tenis”, tot cam același scop are, să ajute, nu să imi satisfacă mie nu știu ce orgolii…editoriale. Și sper să fie citită de cît mai mulți și înțeleasă pe măsura energiei cu care a fost scrisă.
● Ce ți-ai fi dorit de la tenis și n-a ieșit și ce-a ieșit, fără să îți fi dorit neapărat?
● Îmi amintesc că îmi doream o carieră de simplu, idolii mei fiind Sampras și Edberg. Dar la fel de bine pot spune că mă felicit că am lăsat orgoliile la o parte și am ales dublul, care poate nu era atît de popular și de popularizat precum simplul. Acum, însă, pot spune că alegerea mea a fost cea care mi-a adus cele mai mari bucurii, am văzut cum e să joci la nivel mare, cum e să cîștigi turnee de Grand Slam, cum e să joci o finală la Jocurile Olimpice, lucruri pe care probabil nu le-aș și putut face dacă rămîneam la proba de simplu.
● În planurile tale intră mai nou și acțiuni de sprijinire a tinerilor jucători români. Ce poți face pentru ei?
● Am ajuns la un nivel de la care cred că sfaturile pot pleca înspre ei. Nu țin pentru mine secrete, nu am de ce să fac asta, dimpotrivă, de-abia aștept să le spun și lor care pot fi căile de progres în tenis. Mi-am dat seama că în tenisul românesc dacă e să lipsească ceva atunci serviciile tenisitice lipsesc. Adică nu infrastructura neapărat, ci serviciile, pe care eu le-aș defini prin antrenori, fizioterapeuți, preparatori fizici, mental-coach, ceea ce pe plan intenațional există. La nivelul acesta cred că eu și alții care avem experiență putem să ne dăm concursul. Noi probabil știm cît de cît să explicăm cum se controlează emoțiile, cum te poți debarasa de gîndurile negative, cum poți să îți ordonezi mintea, cum să îți prioritizezi acțiunile, cum să îți faci planuri solide. Din acest punct de vedere nu voi ezita să le spun celor tineri ce să facă. Desigur, dacă vor fi interesați.
● Ultima întrebare nu e din tenis. Știu că ești credincios. Cum te ajută asta?
● Da, îmi iau multă putere din această zonă. Din învățăturile creștine poți extrage lucruri foarte folositoare indiferent de domeniul în care te consacri: generozitate, respect, modestie, să dai timp din timpul tău…Pe mine mă ajută foarte mult aceste lucruri. Prin rugăciune iau putere și pentru că tot m-ai întrebat la un moment dat dacă sunt singur cîteodată pot să-ți spun că nu sunt singur și nu are de ce să îmi fie frică atît timp cît Dumnezeu e cu mine.
