„Artă și meșteșug. Culori, site, ecrane filtrante, îndemînare, surprize. Ce rezultă e de obicei tainic, insolit. Văd precumpănitor într-însele reflecția visurilor și închipuirilor mele”.
Astfel scria înainte de 1989 însuși Nicolae Steinhard despre magia lucrărilor pictorului clujean Ovidiu Avram. Articolul se numea „Oglinda vrăjită a realului” și este cam singurul lucru păstrat cu sfințenie de către Ovidiu Avram în atelierul său, atelier în care am fost invitat să intru chiar de către proprietarul său.
Întîlnirea noastră s-a produs așa cum s-au mai produs și altele, întîmplătoare toate, niciodată programate și niciodată, poate, materializate în ceva concret.
Ba nu, să nu mint, am cumpărat la un moment dat un tablou semnat Ovidiu Avram, unul ce-a ajuns tocmai în îndepărtata Suedie, la amicul meu Claudiu Rusu.
De data asta, dînd nas în nas exact pe strada pe care se află atelierul artistului și asta, strada, fiind absolut necirculată în acea zi nici de către mașini nici de către călătorii ce bat orașul cu pasul, inevitabilul s-a produs: „nu vrei să intri?”, și-am intrat.
Am putut vedea și eu, novicele, de foarte aproape, cum arată un spațiu de creație al unui mare artist. Am simțit profund cum locul era încărcat de un soi de energie particulară, atît de particulară încît eu, cu mijloacele mele, n-o pot descrie cu exactitate.
Ovidiu Avram a mai încercat pe ici, pe colo, să-mi explice cîte ceva din ceea ce face. Unele le-am înțeles, altele nu. Am fost însă marcat de ideea lui de a picta pe vechi discuri de vinil și uimit de consistența cu totul specială a acelor lucrări.
Am mai înțeles, din dialogul cu Ovidiu Avram, că opera lui e îndreptată înspre a transmite mesaje lumii, că prin ea artistul a găsit calea de a comunica. Iar mesajele, deși „criptate”, vor să atragă atenția că lucrurile, în lume, nu merg într-o direcție bună.
Atelierul lui Ovidiu Avram, așa cum mi s-a dezvăluit mie, este el însuși o lume. Mie, privitorului ocazional și nepriceput în a interpreta pictura în mod profesionist, mi s-a dezvăluit la prima vedere drept una surprinzătoare, arzîndă, pătrunzătoare, impresionantă.
Apoi, după ce-am mai vorbit un pic cu pictorul, m-am mai liniștit și-am înțeles-o ca fiind una în care el, artistul, știe cu exactitate ce are de făcut. E Universul său, e locul unde el găsește, cu ochii închiși, fiecare creion, fiecare culoare, fiecare lucrare, fiecare idee, pentru că el, artistul, știe cel mai bine unde le-a pus și cînd le va fi venit timpul să le vedem și noi.
Am scris despre asta și pentru c-aveam o datorie față de Ovidiu Avram (căci tocmai s-a scurs o lună de la întîlnirea noastră) dar și pentru c-am văzut că artistul expune acum, la Cluj, vernisajul avînd loc chiar de Ziua Europei, pe 9 mai.
Pictorul clujean Ovidiu Avram, supranumit “Salvator Dali al României”, a obținut mai multe distincții și premii naționale și internaționale, dintre care amintim: premiul „Tribuna”, Cluj-Napoca, 1983, distincția „Meritul Cultural în grad de CAVALER, clasa a II-a” acordat de către președintele României în anul 2000, premiul „Artaddiction”, Stokholm, 2001 și Premiul 1 în cadrul ediției a doua a Bienalei de Arte de la Tivoli, Italia, 2015.
Totodată, Ovidiu Avram a fost inclus în „Lexiconul picturii fantastice universale”, elaborat de către renumitul critic de artă vienez Georg Habarta, conform căruia se numără printre primii 1000 artiști plastici suprarealiști ai lumii.
Și pentru c-am început cu Nicoale Steinhart, să încheiem tot cu cuvintele sale atît de bine articulate, citînd din același material apărut cu numele „Oglinda vrăjită a realului”:
„Precede oare irealul realitatea? Ori este doar subordonat (ca și neantul, pentru existențialiști)? Care-i adevăratul raport de anterioritate? Răspuns vădit se feresc, pe bună dreptate, a ni-l da lucrările lui Ovidiu Avram…”