Stiti deja ca noi jucam baschet sâmbătă dimineața, de la 8 jumate… fix. Asa că a trebuit să îmi reconfigurez traseul, dat fiind faptul că am aflat de curând că pot ajunge la sala de sport de la „Ghibu” și cu 30-ul (bus CTP – în caz că e cineva care nu stie) și nu mai trebuie să mă las pescuit de mister (a se citi Ovidiu Blag) de la Opera Maghiară. Bun, acuma că a aflat toată lumea că eu știu de puțin timp că 30-ul ăsta poate face treaba pe care o face de vreun an mașina condusă de herr Blag, putem trece la lucruri serioase.
În dimineața asta am fost 9, deci 5 pe 4, ca dacă eram mai puțini eu n-aș fi venit… nu îmi place să joc la un singur panou 🙁 Ne-am aranjat în felul următor: eu, Lăpușan, Tebu și Maier jr. într-o echipă și Blag, Liviu, Miclăuș, Vali Lemnaru și Dr. Vălean de partea cealaltă. Sincer, nu mai știu exact cum a evoluat scorul, dar am câștigat cu 4-2. Din câte îmi amintesc am condus cu 1-0 și 2-1 la meciuri, dar adversarii noștri coordonați de Ciucă, Lemnaru și Blag au revenit de fiecare dată (pentru că erau mai mulți, evident :D). Apoi, la 2-2 Lăpușan, Maier și Tebu au jucat perfect ultimele două meciuri și ne-am impus în ciuda tuturor scepticilor. Cică și eu am jucat bine, ba chiar am fost desemnat MVP pentru prima dată în cariera mea de baschetbalist în săli de liceu. Au fost, bineînțeles și vreo 2-3 faze controversate, însă am trecut cumva peste ele.
La recuperare (a se citi „la masă”) am fost provocat (cum se întâmplă aproape de fiecare dată) de Liviu, cel care a atacat mișelește, fără motiv, cea mai bună echipă a Angliei – Liverpool FC. Eu știu că glumea, sper că știți și dvs. Oricum, recuperarea s-a încheiat cu niște papanași de care eu am cam fugit.