Drumul spre Mugur Pop era ușor înzăpezit. Adică îți era clar că e vorba despre iarnă.
Merg acolo mai des în ultima vreme. Pentru „liniștină”. Liniștina se ia în doze mici, e bună pentru liniștire, ați ghicit.
Merg în povești cu Mugur. Și chiar asta facem, stăm în povești.
Ieri a avut ideea genială de a scoate două scaune extrem de comode și de a le așeza în fața soarelui. A zis că e mai cald decît în casă.
Și-apoi am dat drumul poveștilor. Nu sînt nu știu ce povești, să nu vă închipuiți că discutăm despre încălzirea globală. Deși, ca să fim sinceri, ieri chiar asta ne-a ieșit. Într-o zi de început de decembrie, cu fața la soare, atenți unul la altul, ascultîndu-ne mai mult decît vorbind, am reușit să schimbăm un pic decembrie în august și ritmul vieții din allegro în adagio.
Acolo, la Mugur, nu discuți despre timp. Acolo te alimentezi cu timp. Stai și simți cum ai destul timp pentru toate. Că nimic nu trebuie dar că totul e posibil.
E bine să stai în tîrnaț la Mugur.
La el în decembrie zici că-i august.
