De fiecare dată cînd postez articole despre Parcul Babeș, gîndul îmi zboară și spre Daniel Verő. Nu de alta, dar omul acesta este probabil printre puținii depozitari ai unor fotografii-document care ne lămuresc, peste ani, de ceea ce a însemnat acest adevărat miracol: Babeșul. Daniel Verő a emigrat imediat dupa Revolutie, in februarie 1990, în Ungaria, dar Clujul și Babeșul au rămas pentru el repere la care se raportează. De-a lungul timpului pozele sale au fost efectiv „furate” și însușite de către unii-alții, iar acest lucru i-a cauzat multe supărări. Dar în același timp clujeanul nostru se mîndrește cu ceea ce a realizat în materie de fotografie iar acest lucru îl individualizează, iată, drept unul dintre cei care a avut inspirația de a păstra memoria acestui adevărat sanctuar, Babeșul nostru drag.
-Daniel, cum a început povestea ta, pasiunea ta în materie de fotografie?
-Am avut un avantaj urias findcă in famile unchiul meu era un pasionat al fotografiei artistice pe care a ridicat-o la nivel inalt in timpul stundenției sale la Cluj. Nemaivorbind că bunicul meu era și el un pasionat al artei inclusiv al fotografiei artistice, ca si tatal meu de altfel. Asa ca mi-a fost usor cu acesti membri ai familiei in jurul meu ajung și eu un pasionat al fotografiei, beneficiind de sfaturile lor avizate. Dincolo de foto am fost introdus de către ei în a fi pasionat de artă în general, un lucru cu care mă mîndresc și care mi-a marcat viața într-un mod foarte frumos.
-Un loc special în inima ta dar prezent și în fotografiile tale ce s-au dovedit a fi unele document îl reprezintă Babeșul. De unde această dragoste specială pentru Babeș?
-Babesul a fost intodeuna o parte activa a vieti mele, de mic copil. Numai dacă ne gîndim că locuiam cu părinții în cartierul Plopilor-Vechi și e simplu de dedus că in fiecare zi imi petrecem mult timp in Babes. La început dus de parinti dar mai tirziu de unul singur sau cu prietenii. Dar si acolo mi-am facut multi prieteni, asta e clar. Si incetul cu incetul s-a trasformat in pasiune si dragoste pt Babeș. Marea majoritate a timpului liber era dedicat sportului, în Babeș, desigur. Fie că era vorba despre bazin, baschet, catarat pe pereti si copaci asta ca să deprind tehnicile de alpinism..
E mai usor sa spun ce sporturi n-am praticat acolo decît cele pe care nu le-am practicat. Pînă și iarna ma gindesc cu nostalgie cum jucam hokey cu prietenii pe Canalul Mori inghețat bocnă cu crose de Reghin sau cind in curatam de zapada cu crengi si maturi terenurile de tenis de beton de tenis din fundul parcului Babes, ca să putem juca.
Prima mea zi de tenis a anului era intotdeauna 1 Ianuarie. Tot acolo, în Babeș, orice temperaturi ar fi fost, eram cel putin 8 nebuni pt care acesta era inceputul de an. Ingineri, doctori, muncitor, studentI, nu conta ce erai, numai dragostea pentru sport cont.
Apoi a început dragostea pentru bazinul din Babeș. M-au dus părinții, apoi am devenit unul dintre membrii clanului Babeș, cu sute de prieteni probabil care judecau exact ca mine, conștienți că suntem parte la ceva absolut ieșit din comun. Despre Babes aș putea sa scriu o carte intreaga plina de amintiri frumoase….
-Și, totuși, tot cu Babeșul ai avut și supărări. Ai făcut poze, le-ai dus cu tine în Ungaria, le-ai postat pe facebook și ți-au fost furate. Ce spui despre asta?
-Cind am observat ca se fura aceste fotografii intii am incercat si am contactat respectivele persoane in privat si le-am cerut sa menționeze numai ca sunt fotografii facute de mine. În plus,le-am scris si care e povestea reala a acestor fotografii. UniI aU inteles si au facut ce le-am cerut dar majolitatea ori au continuat si m-au ignorat sau, mai rau, au fost fuduli si obraznici. Asa am ajuns sa ma indrept spre admnistratorii facebook și persoanele respective au fost excluse de pe facebook pe baza fraudei de copy-write. Unii, ca să îți dai seama, au chiar vindut aceste fotografi la ziare si reviste ca si cum ar fi fost ale lor. Mi se intorce stomacul cînd mă gîndesc la asta și nici nu mai vreau sa scriu nici macar un cuvint despre acesta tema atăt de dezgustat sunt de semeni mei ….
-Revenind puțin la lucruri mai frumoase, ce înseamnă Clujul și Babeșul pentru tine, acum?
-Babesul si Clujul intotdeuna vor avea un loc special in viata mea. Acolo am invatat sa umblu, la propriu, sa rid, să pling, sa fac primele mele fotografii, sa fac sport adevărat, acolo m-am indragostit pentru prima oara, acolo am sarutat-o pentru prima oară pe prietena mea. La Cluj mi-am ingropat bunicii, la Cluj e o parte din inima mea. Iar Bebesul e virful aisbergului, e partea cea mai buna al Clujului, pentru mine. Babesul e parte fizica din mine. Cunosc fiecare pietricica, fiecare planta, toate astea vor rămîne, pe veci, o parte din mine. Cind simt mirosul ierbii proaspat taiate sau mirosul de aer dupa o ploaie torentila de vara, sau mirosul terenului de tenis din zgura udata, sau gustul berii Ursus sau apa rece din bazin si lista poate continua pina la infinit, si azi primul lucru ce imi vine in minte e Babeșul.
-Ce le-ai transmite clujenilor, acum, după atîția ani de cînd ești plecat de aici?
-Ce să zic…Pe de o parte, din cauza unora, din cauza celor care nu au grijă de lucrurile istorice, vechi, pe care le lasă să se dezintegreze și să fie uitate, din cauza lor nu mai vin la Cluj decît pentru 3-4 zile și atunci pentru chestiuni oficiale. Nu vin pentru ca ma doare sa vad duplicitatea: ca pe de o parte se lasă in paragina multe lucruri valoroase ale Clujului deși există și preocuparea pentru nou. Cînd aduc un străin în Cluj acela se simte bine văzînd lucrurile bune dar eu știu și că se lasă deoparte partea de trecut, care ar putea fi pusă în valoare. Știu asta pentru că eu am trăit 25 de ani acolo și am fost învățat să apreciez trecutul acestui oraș… Si atunci o parte din mine se bucura dar pe de alta parte mă și întristez.
E trist că a dispărut acel spirit de gentleman de Cluj și acea distincție a doamnelor din Cluj…
Dar no, pe de altă parte, mă bucur pentru prietenii mei rămași acolo, că au familii, că nu s-au rupt de rădăcini, le doresc sănătate și clipe frumoase și de aici încolo. Poate eu sînt de vină că nu mă văd mai des cu ei, dar o să mă ierte, că de aceea sunt prietenii mei…
Și, dacă vrei, îți mai spun ceva, cu emoție: ieri am făcut niște poze cu castani. Și, îți spun cu mare sinceritate, atunci cînd le-am făcut gîndul meu a zburat tot la Cluj și la frumusețea castanilor din Parcul Mare….
