Mircea Groza ne-a delectat cu amintirile sale. Azi, mai mult despre Vasile Stâncel, un personaj absolut fabulos pe care Mircea Groza ni-l prezintă în culori vii, așa cum a fost și cariera spectaculoasă a fotbalistului.
„Prin 76 – 77 a venit o adevărată ”colonie U-istă” la Zalău, Armătura intrase în B. Antrenor a venit Ică Băluțiu, tot de la U Cluj. Odată cu el au venit și Stâncel, Barbu, Munteanu-Americanu, Pașcalău, Crețu, Soo.
În toamna lui 1976, în campionat, Armătura a jucat la Cluj cu U, picați în B. Zalăul a câștigat cu 1 – 0! Gol, cu capul (!), Dorin Barbu, din centrarea juniorului Mircea Curtean, promovat la Zalău de la…Hida! Țin minte că Vasile Stâncel a jucat libero! Cred că era cel mai scund de pe teren. A jucat impecabil! Fără greșeală. Pe lângă clujenii amintiți la Armătura au mai jucat Nistor, Both, Demian (și el fost la U), Munteanu Sandu, Bumbuț, Cornaciu, Mate…
În 1982 alți clujeni ajung la Zalău, Lăzăreanu, Năsălean, Boca, Liviu Mihai, Vasiliu. Antrenor era atunci Ioan Cotruț și secund Dorin Barbu.
Aș vrea să spun câteva cuvinte despre Vasile Stâncel. Spuneam odată că Dorin Barbu a fost printre cei mai buni fotbaliști care au trecut pe la Zalău. Da, era adulat, era iubit, era cel mai tehnic jucător văzut în zonă. Vasile Stâncel a fost cel mai util, cel mai muncitor, cel mai harnic și devotat, era ”furnica” echipei. Venit de la U, trecut și pe la CFR dar și la Baia Mare, Vasile Stâncel este o legendă, cel puțin pentru fotbalul sălăjean. Vorbeam odată cu Ică Băluțiu despre fotbal, despre U, despre Zalău. De abia venise la Zalău și, printre altele, mi-a spus că atunci când a acceptat să preia Armătura a pus o condiție: să fie adus și Vasile Stâncel! Cu el începea echipa.
Cu el mă întâlnesc des și îmi povestește multe despre activitatea lui sportivă.
În 1962 era jucător la Voința Aiud. Fiind la lotul național de juniori, antrenori Bazil Marian, Gheorghe Ola și Petre Steimbach, după o acțiune a lotului, a fost trimis la Cluj, cu recomandarea să fie legitimat la Știința, cum se numea echipa atunci. Un tovarăș de la partid l-a deturnat imediat către o echipă muncitorească, CSM Cluj. Aici a jucat în echipa mare deși era junior. Cu echipa de juniori a devenit campion național învingând în finală pe Știința Galați. 1 – 0! Gol marcat de Dan Anca. Meciul s-a disputat pe stadionul 23 August din București în deschiderea finalei Cupei României, Steaua – Dinamo 5 – 3. Între timp a ajuns să joace în prima divizie la CFR, U Cluj și Minerul Baia Mare.
Ajuns la Zalău, după ce și-a pus, cum se spune, ghetele în cui, nu s-a îndepărtat deloc de fotbal. A fost antrenor la mai multe echipe, a fost vicepreședinte la A.J.F. Sălaj, arbitru, observator.
Dar și jucător legitimat la echipele pe care le antrena!
Vă spun acum un lucru senzațional, cred, unicat. Cel puțin pentru România. Fiind antrenor la Rapid Zimbor, în campionatul județean Sălaj, Vasile Stâncel intra pe teren când era nevoie. Aici la Zimbor a jucat până la 65 de ani!
După aceea a antrenat la Crasna. Într-un meci, exasperat de ineficacitatea jucătorilor, a intrat pe teren în minutul 55. Avea 68 de ani!!! Legitimat!
Și o întâmplare foarte faină povestită tot de Vasile Stâncel.
Era cu U Cluj într-un turneu de pregătire în Albania. La Tirana erau cazați în hotelul DAJTI. Într-o dimineață în holul hotelului erau două echipe echipate în alb-negru: U Cluj și selecționata RFG care avusese meci de calificare cu Albania în ceva competiție europeană. Nemții, impresionați de faptul că o echipă din România are culorile exact ca a naționalei lor, au intrat în discuții amicale cu românii, le-au oferit un set de echipament. Gerd Muller, vestitul golgeter german, i-a dat lui Vasile Stâncel ghetele lui adidas. Sigur presa era de față. Vasile are o poză cu Gerd Muller când îi face cadou ghetele!
Este una dintre cele mai plăcute amintiri ale lui Stâncel ca fotbalist.
Odată mi-a povestit de o altă amintire plăcută. U Cluj juca un meci de campionat la Pitești (1971). A fost desemnat să-l marcheze pe marele Dobrin. Rezultat final 1 – 1! Au marcat Anca și Frățilă. Dobrin a fost anihilat de către Vasile Stâncel. Sportul Popular scria a doua zi: ”credem că mijlocașul clujean a făcut cel mai bun meci al carierei sale, anihilându-l pe marele Dobrin”.
Vasile Stâncel este un om cu o omenie deosebită. M-a impresionat ani de zile prin faptul că era printre puținii care-l vizitau pe Otto Anderco, marele arbitru internațional, la o casă de bătrâni de lângă Zalău, unde acesta a trăit ultimele sale clipe din viață”.
1 comment
Un exemplu pentru toata lumea atat pe teren cat si in afara lui