Mișcarea asta sportivă a noastră e mai mult legată de prietenie decît de competiție. Și asta se simte la final, cînd stăm în jurul unei mese și ne prostim. Că suntem sătui de a ne lua în serios în timpul săptămînii, în timpul vieții…
Așa a fost și azi. Pe teren am fost lei, la masă am fost elefanți sau gazele, după caz.
Dar să revenim la teren. A fost un 4 pe 5, cu echipa mea de 4.
Adică: Blag, Lăpușan, Florin și Ciucă. Dincolo: frații Simu, familia Miclăuș și Paul.
Noi i-am bătut pînă la urmă. Dar ne-au ucis în primul meci și s-au ținut tare în toate celelalte.
Îmi place din ce în ce mai mult de băiatul lui Miclăuș, de Robi, care deși un puști, se bate cu noi de la egal la egal. Și cu un tupeu pe care l-a moștenit nu neapărat de la tatăl său ci se pare că tot de la noi. Oricum, Robi a fost minunat azi: a marcat, a pasat, a pătruns și a fost curajos. Că va face baschet sau nu, întîlnirea cu noi îl va ajuta.
Mihai Simu este un colos. Greu de ucis, greu de strunit, greu de anticipat. E foarte bun.
Radu Simu a fost mai nervos decît de obicei, dar asta nu ne-a derutat, ci ne-a ajutat. Oricum, e bun jucător. Chiar foarte bun.
Mihai Miclăuș a jucat în nota lui de siguranță, foarte bun pe apărare.
Paul, noroc că nu se mai dă MVP, că ne-ar fi luat titlul. Eficace, luptător, omniprezent.
Și am încheiat cu echipa lor. Da?
Că dacă au pierdut nu mai e interesant.
Să trecem la noi:
Florin: a tras de el și noi am tras în el. Verbal și nu numai. L-am ucis. Dar a meritat. Pentru că a jucat admirabil. Chiar și într-un picior.
Ciucă: nebun. Moare pe teren, moare cu toți de gît, nu se predă niciodată. Avem semnele noastre, ne înțelgem din priviri, e un jucător pur sînge.
Lăpușan: e creierul. E omul care știe cel mai bine baschet și ne face și pe noi să ne simțim semi-baschetbaliști.
Eu: am fugit mult.
No, deci a fost 4-2 pentru noi la meciuri.
La masă: foarte fain. Prietenie, armonie, caterincă, respect.
Ne vedem curînd.
Pa!
